Actualizat acum

Articol susținut de Anunțul.ro

Anunțul Telefonic, istoria unei afaceri de 30 de ani

de A.Nunțu     Smile Media
Joi, 4 iunie 2020, 12:31 Economie | Imobiliar


A.Nunțu
Foto: Anuntul Telefonic
Cum a reușit o afacere românească curată să reziste 30 de ani într-un capitalism de cumetrie, în care durata medie de viață a unei firme e de maximum zece ani

Anunțul Telefonic a împlinit 30 de ani. S-a născut oficial pe 7 iunie 1990, când primul ziar cu anunțuri preluate la telefon își făcea loc pe tarabele înțesate cu presă liberă și independentă. Între atâtea informații politice, care dominau piața media în primele luni de după Revoluție, noi ne-am gândit și la capitalul mic și mijlociu, care avea nevoie să comunice. Asta era baza creșterii capitalismului sănătos, spre care ne îndemnau să visăm acele vremuri.

Am început punând la un loc priceperea și „averile” familiei și prietenilor. Silvia și Nina și-au pus la bătaie telefoanele de acasă, transformate peste noapte în posturi aproape publice de preluare a anunțurilor. Și se suna, vorba aia, „ca la gară”. Dobrinescu a venit cu Dacia personală, singurul dintre noi care avea mașină. Cu Dacia aia am făcut drumuri prin oraș mulți ani, până când ziarul a prins cheag și am putut să cumpărăm o mașină a redacției. Lolescu se ocupa de contabilitate, și nu era lucru ușor în anii ăia, cu cozi infernale la administrațiile financiare, cu haosul birocratic inerent. Ziarele le duceam, cu brațul, pe arșiță sau zăpadă, între tipografie și diversele puncte de difuzare. Radu se ocupa de retururi, dar și de procurat hârtie sau de alte nevoi.

Toți făceam de toate și mai ales învățam din propriile greșeli, pentru că în zorii democrației noastre originale nu ni s-ar fi potrivit nicio rețetă de business importată. Ideea ziarului de anunțuri de mică publicitate era nouă pentru România, chiar dacă exista demult în alte țări. Până atunci românii schimbaseră locuri de veci sau apartamente comuniste, între ele, doar în câteva pagini de mică publicitate din România liberă sau Informația Bucureștiului. Proprietatea comună asupra bunurilor întregului popor nu lăsa loc de prea multe tranzacții particulare. Dar deschiderea piețelor, a granițelor și a minților avea nevoie și de o portavoce pe măsură. S-a întâmplat să fim noi primii.

Am început, așadar, cu „capital” românesc, curat, și așa am rămas și azi. Capitalul nostru au fost întotdeauna oamenii, cu entuziasmul, priceperea și nevoile lor. Oamenii au făcut ziarul ăsta și de o parte și de alta: și cei care au dat anunțuri în el, și cei care le-au preluat, au tipărit și difuzat ziarul. Îmi amintesc ce dezamăgit a fost un securist, devenit om de afaceri după 1989, când am ajuns printr-o conjunctură la el în birou și i- am spus că sunt doar un ziarist oarecare, nici vorbă să am legături de rudenie sau operative cu „sistemul”. Atât de dezamăgit încât nici n-a mai vrut să facă „afaceri” cu noi.

Parafrazând o întrebare la modă în anii`90, pentru ce am făcut noi în primii cinci ani, apoi în următorii cinci și tot așa, din cincinal în cincinal, până azi, când împlinim șase cincinale, ar trebui să scriem o carte. În care să arătăm:

- Cum a reușit o afacere românească curată să reziste 30 de ani într-un capitalism de cumetrie, în care durata medie de viață a unei firme e de maximum zece ani (așa zice Registrul Comerțului);
- Cum a reușit Anunțul Telefonic să inoveze într-un domeniu necunoscut României, și în care azi, după 30 de ani, se bate doar cu firme internaționale;
- Cum a reușit unul dintre primele ziare democratice să apară neîntrerupt, în ăștia 30 de ani, și pe hârtie și pe Internet, în timp ce mari nume ale presei au tras obloanele rând pe rând.

După cum zicea unul dintre vechii mei colegi, când ne-am angajat în treaba asta nici noi nu ne așteptam să rezistăm atât. Mediul nu ne-a fost propice, dimpotrivă. Totuși, o combinație de tenacitate și noroc a făcut ca ziarul ăsta cu oamenii lui să reziste, sfidând provocările.

Primul deceniu - hârtie pe șpagă, tentative de piratare

Primii zece ani au fost zbuciumați. Hârtia, care fusese monopol de stat înainte de ‘89, devenise mijloc de control politic în democrație. Primeai hârtie dacă erai „cuminte” și susțineai FSN-ul. Altfel, hârtia se procura greu, cu intervenții mari și șpăgi pe măsură, cu stres mult și peripeții periodice pe drumul București-Bacău (Letea) și retur. Ca să scoatem ziarul de două ori pe săptămână, apoi de trei ori, odată cu creșterea cererii, făceam o echilibristică incredibilă.

Pe lângă hârtie, un alt stres pentru noi erau sediile. Am început cu o cameră de hotel – 401 la Hotel Modern - apoi cu diverse spații mai bune sau mai nepotrivite, pe măsură ce redacția se extindea și aveam tot mai mulți colaboratori. Eram adesea siliți să schimbăm sediul, pentru că, „particulari” fiind, eram suspectați de „mulți bani” și deci musai trebuiam „mulși”. În epoca „nu ne vindem țara”, capitalul privat nu era privit cu ochi buni nici măcar atunci când era autohton.

Unii ne-au evacuat pur și simplu ca să-și facă ei în loc un ziar concurent, crezând că vadul creat de noi le va fi suficient ca să-și încropească o afacere ca a noastră. Nu le-a mers. Oamenii au venit tot la noi cu anunțuri. E drept că o vreme a trebuit să preluăm anunțuri pe capota Daciei lui Dobrinescu, pe aceeași stradă unde fusese sediul, pentru că deși găsisem altul, a mai durat ceva până au învățat oamenii drumul la noul sediu.

De-a lungul anilor au fost mai multe tentative de a ne copia afacerea. Unii au rezistat mai mult, alții au murit așa de rapid cum au apărut. Era Estul sălbatic și lupta nu era de idei, ci pe ideile altora.

Oamenii au fost de la început și au continuat să rămână cel mai de preț capital al nostru. Mulți dintre cei care ni s-au alăturat atunci erau studenți, în căutarea unui venit de vacanță. Le-a plăcut și au rămas până azi, formând în timp o garnitură tânără, la conducerea ziarului. Alții aveau deja alte meserii în spate sau posturi călduțe la stat, iar în anii 90 să dai cu piciorul unui salariu sigur la stat, pe un câștig riscant la privat era un act de curaj. Timpul a demonstrat că se poate munci și ieși la pensie și de la privat.

De altfel, în tulburii ani 90, Anunțul Telefonic încerca mai mult decât să intermedieze afaceri rapide între oameni. Găzduia adesea interviuri cu specialiști în economie, ca să le explice oamenilor ce înseamnă cu adevărat capitalismul și la ce e el bun. Mărturisesc că nici azi nu știu pe câți om fi convins, dar dacă am pus și noi umărul cât de puțin la creșterea încrederii în capitalism, suntem mulțumiți.



Al doilea deceniu – 1 milion de cititori, primul site, primele încercări de cumpărare

Al doilea deceniu, anii 2000, ne-a găsit consolidați într-un brand serios, solid și tot românesc sută la sută. Ziarul apărea ca și azi, lunea, miercurea și vinerea, avea deja între 50 și 90 de pagini, dar exista și online - site-ul www.anuntul.ro fiind printre primele apărute în țară, în 1996. Pe lângă ziar editam și diverse suplimente anuale: Ghidul serviciilor, Ghidul nunții etc. Oamenii făceau coadă până în stradă la sediile noastre, mai ales vinerea, ca să dea anunțuri în ziarul de luni. Se primeau în continuare anunțuri la telefon, dar începuse timid și online-ul să dea roade.

Două inovații importante au fost puse în practică în al doilea deceniu de viață al ziarului, grație unei echipe tinere și curajoase de dezvoltare: plata anunțurilor prin SMS, iar în 2009 am fost primii care am introdus plata cu cardul direct pe site.

La finele celui de-al doilea deceniu aveam deja milionul de cititori lunar. Incredibil, dacă ne uităm în urmă, de unde plecasem: de la cele patru telefoane de acasă ale familiei și câtorva prieteni.

În 2004 am intrat în organizația internațională a ziarelor de mică publicitate - International Classified Media Association. Un club select din care am avut multe de învățat, și în care am fost admirați și râvniți pentru potențialul nostru. Prima ofertă de cumpărare ne-a fost făcută chiar de la prima participare la conferința de la Haga 2004.

Apoi au venit altele, din cele mai neașteptate direcții: Daily Mail, Trader Media East, diverse fonduri de investiții... până la oferte aproape anecdotice. Într-o zi am primit un fax la birou de la cineva care se oferea să vină la București, chiar a doua zi, tocmai din Republica Moldova, ca să ne cumpere pe loc, cu cash. I-am răspuns, ca și celorlalți, că ziarul costă 50 de bani și poate fi trimis și prin poștă, nu e cazul să se deplaseze până la redacție.

N-am vrut niciodată să vindem și nici să acceptăm infuzii de capital străin. Am preferat să putem lua noi deciziile, la București, nu să le așteptăm de la alții.



Al treilea deceniu - concurență internațională și veșnic kafkianul stat român

Dacă nu au putut să ne cumpere, au început să ne concureze. Pe piața autohtonă au venit în ultimul deceniu jucători mari internaționali, care au o politică agresivă de investiții și cu care nu e ușor să concurezi. Rămânem, totuși, singurul ziar de anunțuri al Bucureștiului, de 30 de ani, fără încetare. Prin noi v-ați vândut Telecolorul în anii 90, prin noi v-ați găsit primul job, prin noi ați închiriat garsoniera aia în Dristor, prin noi ați găsit doamne suple și domni cu simțul umorului. Iar noi, prin voi, am reușit să împlinim azi, primii 30 de ani.

Două constante contondente am avut în toți anii ăștia în coaste: politica și statul. De la bun început am refuzat să facem politică în paginile cu reclame și anunțuri. Nu cred că e vreo publicație din România care să spună că nu a beneficiat de pe urma publicității politice, a campaniilor electorale. Noi, însă, am refuzat întotdeauna asta. Pentru că acolo unde vinzi și cumperi trebuie să aibă loc toți, indiferent de ideologia politică.

Am avut de suferit de pe urma acestei decizii? Nu mai mult decât alte firme. Am fost călcați, periodic, de Gardă, de Fisc, de Sanepid și de toate celelalte acronime care ascund în ele gurile lacome ale organelor statului. Din păcate mita a fost întotdeauna un desert pentru gurile astea, care altfel cresc, trăiesc și se hrănesc cu taxele și impozitele noastre. În 30 de ani de activitate, Anuntul Telefonic a plătit milioane de euro taxe si impozite la stat. Nu a întârziat o zi. Ce a primit în schimbul lor? Nimic.

Nici ajutor la nevoie, nici măcar o bătaie prietenească pe umăr. Când am împlinit 25 de ani, de exemplu, în 2015, nicio autoritate a statului român nu ne-a trimis un semn de încurajare. Dimpotrivă, ni s-a făcut „cadou” un proces absurd, care ne-a costat enorm, ne-a tăiat o parte importantă din afacere (în beneficiul concurenței), ne-a cauzat prejudicii de imagine și stress, și încă o mai face, pentru că după cinci ani abia suntem în etapa în care am câștigat fondul.

Ăsta a fost cadoul statului român pentru una dintre puținele firme românești curate, înființate în 1990, care a continuat să existe 30 de ani pe propriile picioare și să-și plătească impozitele și taxele an de an. Conform evidențelor de la Registrul Comerțului, din cele 6.900 de companii înființate în 1990, doar 49 mai erau active în 2018, iar dintre acestea 13 nu înregistrau venituri.

Am citit undeva că pe la unele triburi africane ar fi un obicei neobișnuit: la începutul iernii își urcă bătrânii în copac și-l scutură bine. Bătrânii care reușesc să se țină de crengi și să nu cadă înseamnă că sunt suficient de puternici ca să fie ținuți în viață. Ca patron de afacere românească m-am simțit adesea în pielea bătrânului urcat în copac, în timp ce tot felul de repezentanți ai statului îl scuturau sau chiar îl crestau cu drujba. Am reușit să ne ținem bine în ăștia 30 de ani, poate ne-or fi întărit și greutățile, așa că rămânem pe picioarele noastre în continuare.

Null

La aniversare am decis să le dăm cuvântul și oamenilor care au făcut ziarul ăsta de la bun început până azi. Publicăm în edițiile noastre din 3, 5 și 8 iunie câteva pagini în plus, cu amintirile colegilor noștri, despre cum au trăit ei acești 30 de ani, dar și testimonialele celor care ne-au onorat cu încrederea lor și au dat ani de zile anunțuri în paginile ziarelor. Sunt frânturi emoționante de viață, amuzante pe alocuri, pe care vă îndemn să le citiți, pe site sau în ziar, ca să vedeți sau să vă amintiți cum am fost toți, ca societate, în aceste decenii. Pe lângă testimoniale, ziarele aniversare conțin și pagini reproduse din edițiile 1990, 1995 și 2000. Le sunt recunoscător și le mulțumesc tuturor celor care au fost și au rămas alături de mine, la bine și la greu. Să fim sănătoși și să rezistăm pe piață cel puțin încă 30 de ani de acum încolo!

Vă invităm să răsfoiți cele trei ediții istorice retipărite cu ocazia aniversării celor 30 de ani.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














6730 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    Trăiți, anuntul.ro, ca multa plăcere ai adus în RO (Joi, 4 iunie 2020, 12:55)

    CezarN [utilizator]

    Prietenii știu de ce :))
  • -4 (6 voturi)    
    se stie de ce (Joi, 4 iunie 2020, 20:50)

    Laura21 [utilizator]

    Mai publicați anunțuri cu fetițe ?
  • +1 (5 voturi)    
    Am descoperit Anuntul telefonic in 1994 (Vineri, 5 iunie 2020, 0:57)

    IonutMicu [anonim]

    atunci cand a inceput si activitatea mea de agent imobiliar, pe care o fac cu placere si in ziua de astazi. Sunt 26 de ani de cand a inceput "colaborarea" noastra, au fost si perioade mai bune si perioade mai grele, dar experientele mele cu acest ziar, au fost intodeauna foarte bune si frumoase. Au trecut anii, am evoluat, ne-am diversificat, am invatat cu totii si ne-am dezvoltat, dar inceputurile nu le uitam niciodata! La multi ani, Anuntul telefonic! La multi ani tuturor, care fac parte din aceasta mare familie! Multumim ca sunteti alaturi de noi, de 30 de ani!

    Steluta Sterpu
    Eurocity Estate
  • +5 (5 voturi)    
    cea mai buna publicatie din zona RED (Vineri, 5 iunie 2020, 7:43)

    Coresponedntu [utilizator]

    Gasesti informatii despre toate bordelurile din Bucuresti si marile orase si numere de telefon ale fetitelor care lucreaza pe cont propriu, cam 10 000 de anunturi pe zi in Bucuresti si in toata tara. Amsterdamul e vax albina. Alte cateva zeci de mii sunt pe video chat si fac aport valutar, dar doar pentru ele, se duc banii in botox si silicoane. Iar in Olanda si Germania unde este legala activitatea si din acest motv si controlata, majoritatea prestatoarelor sunt de-ale noastre, crestine adevarate practicante. O halca mare din PIBul Romaniei, necontrolat si neimpozitat de stat, care la fel ca activitatile economice ale sarlatanilor cu barbi, daca ar fi impozitate, s-ar strange bani cu care s-ar umple tara de autostrazi, de spitale, scoli si de institute de cercetari.
  • 0 (0 voturi)    
    Despre gandirea cu... economie (Vineri, 5 iunie 2020, 18:31)

    IonutMicu [anonim]

    Ai dreptate. Romania e in fundul gol, pozitie considerata in general impudica ,dar e feciorelnica in discursul public si decizii realiste.

    Cat priveste zona RED, ai nostri cred in continuare ca internetul trece prin vama Nadlag si poate fi oprit sau cenzurat.
    Si iata surpriza. Cele mai dezihibate site-uri (ca sa nu le spun pe nume) ocupa locurile 7 si 11 in audienta din Romania, cele romanesti de stiri sau altele fiind dedesubt ca interes.
    www.similarweb.com/top-websites/romania

    Imi aduc aminte si de cazul revistei Playboy.
    Ai nostri (era sa scriu "saracii", poate in gandire) au gasit solutia legala, sa nu se vanda impudica revista la chiscurile care sunt mai aproape de 100 de metri de scoli...
    Multa gandire de secolul trecut.
    E bine sa mentionezi "ca cea buna publicitate din zona RED"
    e in strainate si nu in Romania, sa nu pui politia pe drumuri...
  • +2 (2 voturi)    
    testimoniale (Sâmbătă, 6 iunie 2020, 8:28)

    Consonant [utilizator]

    adică mărturii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by