Am ajuns la primul targ imobiliar din 2009 duminica, 8 februarie, adica in ultima zi de desfasurare, cu 3 ore inainte de inchidere. Mi-era teama ca voi gasi cativa vizitatori rataciti, standuri goale si expozanti strangandu-si catrafusele. Cand colo, o coada de peste 100 de persoane la intrare si o atmosfera aproape efervescenta inauntru.

Cupluri - de tineri, de varstnici, familii intregi - cu parinti, copii mici si bunici, grupuri de adolescenti, femei insarcinate, practic - persoane din toate categoriile de bucuresteni, cu venituri probabil medii si peste medie, misunau printre standurile cu proiecte imobiliare noi.

Targul National Imobiliar, 8 februarie.
Coada de la ora 13.00
Foto: Hotnews
Am inceput sa intreb in stanga si in dreapta ce-i mana pe ei "in lupta".

Doi tineri se opreau la fiecare stand si pareau ca stiu ce anume cauta. Tanara, pe nume Carmen, mi-a explicat ca vor sa-si cumpere un apartament impreuna si ca sunt interesati chiar in conditiile actuale ale pietei. "Detinem amandoi cate o proprietate, am vrea sa le vindem si sa cumparam un apartament mai mare". Ea a mai spus ca deocamdata nu sunt hotarati unde si cum, ci doar prospecteaza ofertele.

Inghesuiala mare la standurile proiectelor cu blocuri turn, cu multe apartamente, precum cele din Champions Residence, Primavara Lujerului si Primavara Ghencea, Nordului Houses.

Targul National Imobiliar, 8 februarie (3)
Foto: Hotnews
Un grup de adulti, cu tot cu copii, se oprisera undeva in lateral si povesteau diverse. I-am intrebat de ce au venit, au spus ca "sa vada ce se mai intampla pe piata".

"Chiar si in conditiile financiare actuale?"

"Pai, necesitatea exista in continuare!" m-a lamurit o doamna din grup.

De la un alt cuplu de tineri am aflat ca vor neaparat sa isi cumpere apartament, insa preturile li se par mari. "Cel mai ieftin pe care l-am gasit costa 80.000 de euro 2 camere. Noi vrem sa luam, dar ni s-a recomandat sa mai asteptam pana in septembrie", mi-a spus fata, Andreea.

La standul Primavara Ghencea, o doamna mai in varsta era interesata daca nu poate primi o reducere fiindca detine 50.000 de euro pe care-i poate oferi ca avans. La standul proiectelor Nordului si Lacul Morii, un tanar a plecat foarte dezamagit ca proiectul este finalizat si trebuie sa achite apartamentul integral.

La Grigorescu Residence, expozantul imi spune ca pretul de plecare al unui apartament cu 2 camere este de 115.000 de euro si ca mai sunt doar 5 apartamente. "Si nu faceti reducere pentru acestea cinci?"

"Pai deja sunt cu reducerea inclusa!" explica expozantul.

Targul National Imobiliar (4)
Foto: Hotnews
De vreo reducere substantiala de pret nu am auzit, la niciun dezvoltator din cei aproximativ 100 prezenti la eveniment. Mare inghesuiala la proiectul Timisoara Residence, fiindca bannerul afisat mare deasupra standului arata "Mare promotie! 850 euro/mp. Proiectul se finalizeaza in decembrie 2009. "Noi am scos la vanzare 130 de apartamente dar acum, dupa targ, nu stiu, ca avem deja sute de cereri", imi spun expozantii, si imi arata teancul de formulare completate de catre clienti.

Atmosfera foarte animata si in locul amenajat concursurilor promotionale. Una peste alta, forfota vizitatorilor nu s-a linistit nici dupa ora 14:00, cu mai putin de 2 ore inainte de inchiderea targului.

"Nu mai avem pliante, am impartit peste 10.000 in aceste zile. A fost o nebunie aici", explica reprezentantul proiectelor din Lacul Morii si Grivita/1 Mai.

Targul National Imobiliar.
Coada de la ora 14.00
Foto: Hotnews
Surpriza cea mai mare ma astepta la iesirea din expozitie, unde coada formata din cei care asteptau sa intre era de 2 ori mai lunga decat cu o ora in urma.

Iar cei care soseau abia acum se temeau ca nu mai ajung la timp.