Corespondenta din Londra

Luni, 23 martie 2009, 22:18 Economie | Imobiliar

Petru a terminat in Romania Facultatea de Drept si Teologia. A plecat de la catedra de profesor de liceu pentru a ilumina cartierele britanice de lux. S-a intors in tara cu peste 8.000 de lire agonisite in lunile fara de weekend. Ca el, multi dintre romanii ce locuiesc in estul Londrei au venit sa lucreze in constructii. Departe de a fi "gold-diggers" (cautatori de averi), acum se vad nevoiti sa se gandeasca la o repatriere benevola. In Anglia nu se mai construieste.

Muncitor cu doua facultati

„Important este sa te adaptezi repede si sa faci fata cerintelor. Nu cred ca ma voi mai intoarce, fiindca va trebui apoi sa o iau de la zero din nou acasa. Si acasa este locul unde trebuie sa construiesti”, spune Petru.

A stat in Londra putin peste un an si locuia in estul capitalei britanice, in Leyton. A lucrat la inceput ca muncitor necalificat in constructii, pe santierul unui proiect de lux, inchiriat de catre un director de la Microsoft. „Aprovizionam cu materiale un apartament luxos. Englezii prefera ca strainii sa ramana necalificati.” A avut noroc cu verii lui, care lucrau de ceva timp in UK si l-au indrumat. „Cine vine fara bani si fara niciun sprijin va avea de tras. Nu se gaseste usor de munca”, adaga barbatul in varsta de treizeci de ani.

Solidaritatea? Doar intre polonezi

„Dupa patru luni, am dat doua examene pentru a deveni electrician si m-am inscris la o companie de recrutare a fortei de munca. Le-am trimis actele si, dupa cateva saptamani, m-au sunat pentru un serviciu. Isi luau comisionul din salariu si ramaneam cu 12 lire pe ora. Am stat pana la schimbarea supraveghetorului. Urmatorul a fost rasist si toti muncitorii est europeni au plecat. Nu-ti spunea niciodata ‚Esti concediat’, ci anunta ca ‚Este foarte liniste’ si ca mai avem doar o saptamana de lucru.”

Petru a fost recomandat pentu un alt serviciu de catre un electrician roman. „Polonezii sunt ajutati de comunitate. Pe romani nu-i ajuta nimeni. Pe cel care m-a recomandat l-am intalnit la biserica. De atunci am lucram pentru aceeasi companie.”

Cu englezii nu a avut probleme. Ii poate intreba orice in afara de cat castiga. „Daca muncesti, nu au treaba cu tine. Politia face des razie si, daca te vad mai brunet, mai sprancenat, iti cer cardul galben. Daca nu-l ai la tine, 1000 de lire amenda. Daca nu-l ai deloc, iti pun catusele. Rusii, mai blonzi, scapau.”  

Singurul roman de pe santier

La una dintre mesele de lemn din Newham Park din Starford, zona din estul Londrei, sta un barbat de varsta a doua, cu un caiet si un dictionar de engleza a carui coperta pare cunoscuta. Este roman din Ardeal. „Am o datorie de 2000 de lire in tara. Sunt aici pentru a recupera banii, fara ca familia mea sa afle de problema. Sa nu-mi dati numele la ziar.”

Are 56 de ani. Lucreaza ca muncitor necalificat. Se descurca greu cu engleza: „Stiu cateva cuvinte de baza, dar la munca nu inteleg mai nimic. Lucrez pe un santier in High Barnet de trei saptamani. Incerc sa ghicesc ce mi se spune. Nu pot sa-i abordez in stil latin si sa le cer sa ma ajute, ca ma lovesc de refuz. E concurenta. Lucrez cu englezi, irlandezi, rusi si ucrainieni si primesc 400 de lire pe saptamana. Sunt singurul roman de pe santier. Noroc ca am inceput repede lucru’, altfel plecam acasa pe datorie. Mi-a luat o luna sa-mi obtin permisele si sa gasesc serviciu. 1000 de lire m-a costat intrarea. Vreau sa-mi recuperez investitia, sa-mi scot ceva profit si sa ma intorc acasa. Sper sa ma mai tina sefu’ pana atunci".

Nu vorbesc foarte bine engleza, dar muncesc mult si sefii ma iubesc

In apropierea statiei de metrou Bank, in miezul Londrei, mai multi barbati imbracati in veste reflectorizante muncesc pe un santier intre Lombard Street si King William Street. Intreb daca au vreun coleg roman si Daniel este chemat imediat. Este singurul roman ramas pe santier. Stabilim sa ne intalnim mai tarziu in Stratford, unde locuieste de aproximativ un an.

„Ma intorc acasa. Ne-au spus ca mai lucram cateva saptamani si apoi nu mai sunt comenzi.” Daniel a lucrat in Londra timp de un an si jumatate. „Nu vorbesc foarte bine engleza, dar muncesc mult si sefii ma iubesc. Am economisit 5.000 de lire in mai putin de un an. Unde faceai banii astia in Romania?”

Imi arata un cec in valoare de aproape 800 de lire, cel mai mare venit saptamanal pe care l-a realizat. Are 29 de ani. Cu cateva luni in urma, lucra pentru compania McGee. „N-am inceput imediat munca. A trebuit sa obtin actele si Yellow Card. Cardul galben inseamna ca sunt self-employed, adica muncesc pe cont propriu. Daca te angajezi printr-o companie, le platesti 30% comision. Am dat si examenul de masuri de protectie in constructii. Fara el nu esti angajabil”, povesteste maramuresanul.

Duminica este platit dublu. „Intr-o luna am avut doar o zi libera. Mi-ar plati concediul, dar n-am venit aici sa stau. Pe de alta parte, nu am partener de viata. In plus, am foarte putine drepturi in Anglia si asta aduce un stres continuu. Cei care pleaca de acasa trebuie sa fie hotarati si sa aiba un psihic rezistent. As putea spune ca fac inchisoare pe bani”, sustine Daniel, adaugand ca la intoarcerea in Romania isi va deschide propria afacere. La scurt timp dupa interviu, Daniel a sunat sa-si ia ramas bun. Fusese anuntat ca nu mai sunt contracte de onorat, iar in cateva zile va fi somer.