TIMON: Dezvoltatorii imobiliari fac glumite pe seama crizei
Razi tu, razi, Harap Alb, dar nu e rasul tau - cam asta ne vine sa spunem vazand promotiile cu glume pe seama crizei, afisate de dezvoltatori. Sau poate ca nu? "Si, ati vandut ceva in ultima perioada?" "Sigur, piata isi revine" anuntau cu un aer victorios majoritatea expozantilor.
Este adevarat, si ofertele au devenit ceva mai generoase. Marea gaselnita, ratele direct la dezvoltator, are ceva sanse sa salveze proiectele. Proiecte care, altfel, par sa fie in mare impas, din moment ce sunt mereu scoase la vanzare, la fiecare targ imobiliar, de vreo doi ani incoace.
Si preturile par mai mici, chiar fata de targul imobiliar din februarie: la proiecte "de fite", unde in trecut vedeai 1.700-1.800 euro/mp, acum se merge pe 1.200 euro/mp, iar "marile promotii" de 800-900 euro/mp au ajuns acum cu 100 euro/mp mai ieftine.
Un cuplu de tineri pe care i-am abordat sa ne spuna impresii au marturisit ca isi cauta de mult un apartament in conditii avantajoase, dar abia acum, de cand cu sistemul de rate la dezvoltator, li se pare cu adevarat atractiv. "Chiar ne gandim foarte serios sa cumparam", au spus acestia. "Nu mai astepti aprobarea dosarului la banca, nu mai sunt dobanzi, e foarte ok", au adaugat cei doi.
O observatie la prima vedere, in privinta proiectelor cu rate la dezvoltator: majoritatea sunt situate in sudul capitalei: Mall Vitan, Ilioara, Titan-Liviu Rebreanu, Rin Grand Hotel, Piata Sudului. Exceptie face RubinStein Residence, de langa Carrefour Orhideea.
Majoritatea celor care au lansat sistemul de rate au anuntat ca acestea sunt fixe, fara dobanda singura conditie - si asta transparenta, se lauda ei - este ca pretul apartamentului creste, in functie de perioada de plata. "Dar cel putin stii cat platesti", explica expozantii.
Preturi si <<promotii>>
Blitz Construct care are apartamente la Mall Vitan si Ilioara ne-a exemplificat: un apartament de 2 camere care costa 86.000 euro fara TVA, cu plata in 5 ani ajunge la 111.400 euro, iar cu plata in 10 ani, ajunge la 136.200 euro.
Un alt exemplu: Avantia 1 Decembrie, care vinde un bloc in bulevardul Liviu Rebreanu. Un apartament de 2 camere incepe de la 92.000 euro si ajunge la 104.000 euro. Pretul este fix. Sistemul de plata: 20% din pret pana in 2011, cu plata fie lunar, fie o data la 6 luni. Apoi, in timp de 5-10 ani, se plateste diferenta de 80%.
"Adio banca! Adio birocratie bancara!" se anunta optimist si pe pliantele apartinand complexului Confort City, situat in spatele Rin Grand Hotel. Dezvoltatorul ofera un sistem in rate, cu un "curs inghetat de 3,95 lei/euro pana in decembrie 2009". La 30% avans, pe o perioada de 2 ani, dobanda este de 4%, iar pe 12-15 ani, dobanda este de 14%. In acelasi timp, "se ofera discount pentru plata integrala anticipata de pana la 5%". Preturile sunt sub media pietei: 56.000 - 58.000 la un apartament de 2 camere si circa 80.000 de euro, 3 camere.
Pentru un bloc situat la Piata Sudului, cu finalizare in 2011, agentia imobiliara de la targ ofera rate de pana la 30 de ani, care ajung la circa 400 de euro pe luna.
RubinStein Residence, situat in apropiere de Carrefour Orhideea, practica un pret de 1.250 euro/mp dar spera sa fie compensat prin cele 100 de rate posibile pentru plata. De retinut, cel mai mic apartament de 2 camere are o suprafata de 99,7 mp. "Pretul este oricum redus cu 50% fata de anul trecut", explica expozantii.
Mai sunt si dezvoltatori care nu au lasat pretul sub 1.000 de euro/mp si nu se "uita" la rate, precum Nord Lux Residence (1.200euro/mp), sau cele ale companiei Triumf Construct, unde un apartament de 3 camere poate ajunge si la 260.000 de euro.
La Orhideea Gardens, spre exemplu, nu exista rate, dar promotiile pe perioada targului sunt de 780-800 euro/mp. Finalizarea proiectului este anuntata pentru luna decembrie.
Primavara Lujerului, compex cu finalizare in 2010, care se tot vinde de mai bine de un an: un apartament de 2 camere costa 78.700 de euro (fara TVA) daca il cumperi cu 95% avans, si va costa 85.396 euro daca il cumperi in 5 rate, platite in diferite stadii de finalizare a constructiei.
Un domn cu care am discutat in fata standului ne-a marturisit ca a platit avansul pentru un apartament in acest complex dar a venit la targ pentru a cauta o oferta mai avantajoasa. "Daca gasesc ceva mai interesant, prefer sa anulez contractul, imi asum si penalitatile", ne-a explicat acesta.
Militari Residence, situat in spatele magazinului Metro Militari, ofera un sistem de 50% avans iar restul sumei poate fi platita in 3, 5 sau 10 ani.
"Noi va dam bani pe perioada crizei!", arata un alt banner, de la un stand de imobile de lux. Daca dezvoltatorii au gasit sau nu reteta succesului, vom afla probabil la targurile imobiliare urmatoare.

Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”
INTERVIU Un an de la primul caz de COVID-19 în România / De ce a scăzut drastic numărul îmbolnăvirilor în ultimele 2-3 luni și ce ne așteaptă: Al treilea val nu va fi de intensitatea celui de-al doilea / Testele rapide ar trebui distribuite gratuit medicilor de familie, am ști clar numărul real de cazuri
au zis in ziare ca din miile de vizitatori doar 85 oameni efectiv au cumparat ceva! 85!!!! deci e clar ca bancile nu mai dau bani asa usor (mi se pare normal) si or sa stea mult si bine cu imobiliarele blocate.
acum e bine de cei care au cash - dar oare cati sunt cu atatia bani la saltea???
Se intimpla acest lucru in Irlanda de vre-o 2 ani si ceva .
Imobilele se tranzactioneaza la intalnirea ofertei (de cele mai multe ori aberanta) cu cererea (in scadere continua ca urmare a arderii lichiditatilor si a sistarii creditarii). Pretul tranzactiilor este in declin continuu ce nu se va opri in urmatorii doi-trei ani, cat se estimeaza a dura criza financiara in RO.
Pana in august 2009 pretul unui metru patrat de bloc cenusiu ceausist va deveni maxim 300 de euro. Asta inseamna ca 2 camere la vreo 60 de metri vor costa maxim 18.000 de euro. Toate celelalte imobile se vor alinia in consecinta ca si preturi. Metru patrat de constructie la rosu (fara comisioane, taxe, profituri exorbitante ale agentilor imobiliari, investitorilor, constructorilor) nu are voie sa depaseasca 3-400 euro. Trebuie sa fii nebun sau inconstient sa cumperi acum la un pret mai mare de cat cel corect, prezentat mai sus.
Multa sanatate celor care s-au imprumutat la achizitia caselor la peste 1000 euro metrul patrat... si sa aiba grija la balustrada cand se apleaca sa se arunce in gol...
Cine tine acum pretul sus nu sunt dezvoltatorii, ci cei care le arde buza sa aibe acum apt. Cand fluxul lor scade, scade si pretul si tot asa....Deocamdata e mai rentabila chiria si asteptarea...Piata imobiliara nu va mai creste ptr ca nu mai are cum nici in 2010, nici in 2015! Un apt de 2 camere dec./60mp in vara lui 2010 intr-un bloc vechi va costa 37-44.000euro. iar nou 55-60.000euro... Preturile actuale nu sunt sustinute de cerere, dar profitul e la limita ptr ca se mai gaseste un tantalau cu o punga de euro sa le mai dea o gura de oxigen speculantilor. Caderea libera va veni din primavara....Un om din sistem