Boc: Doar bancile care cer avans de maximum 5% intra in programul "Prima Casa"
"Bancile care vor solicita maximum 5% avans pentru achizitionarea unei case, bancile care vor avea cele mai mici dobanzi la creditele acordate se vor califica" in programul prin care statul garanteaza creditele pentru achizitionarea primei locuinte, a declarat Boc la Pro Tv. El a precizat ca bancile vor fi selectate in urma unei licitatii organizate de Ministerul Finantelor.
Premierul a precizat ca statul garanteaza un imprumut de cel mult 60.000 de euro pentru ca acesta este pretul mediu de achizitionare al unui apartament la nivel national.

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
La fel acum, in domeniul financiar, mi se pare ca smecherii incearca sa se retraga dintr-o treaba din ce in ce mai urat mirositoare, cu minimum de pierderi sau chiar cu profit: oamenii iau bani de la banci, care se imprumuta la alte banci, care se imprumuta de la state, care se imprumuta de la FMI, care se imprumuta de la state, care se imprumuta de la banci....
alta teapa la fel cum a fost si programul casa verde
2. De ce se alege introducerea acestei masuri care este anticoncurentiala? De ce doar o parte a populatiei are dreptul sa beneficieze de aceasta masura, in vreme ce toti contribuabilii vor trebui sa plateasca pentru ea?
3. Exigentele BNR in ceea ce priveste creditarea persoanelor fizice vor fi mentinute?
--- daca bancile vor fi obligate sa solicite doar 5% avans, in fapt vor fi obligate sa incalce normele BNR ! Cu alte cuvinte, guvernul impune nerespectarea normelor bancare!
4. Prin ce organism al statului vor fi urmariti si executai cei care nu isi vor plati ratele la creditele garantate?
5. De ce se alege stimularea in continuare a bulei consumationiste mult umflate, atata vreme cat tocmai consumul exagerat si fara baze in economia reala a generat criza actuala?
6. De ce nu se alege relansarea economiei prin redirectionarea acestui miliard de euro catre constructia de drumuri (stimuland astfel constructiile) sau agricultura ?
7. Atata vreme cat o persoana nu are bani de avans pentru o locuinta sau nu are suficiente garantii pentru un imprumut - neprimind astfel bani de la banca, de ce eu ca si contribuabil sunt obligat sa-i garantez imprumutul, si sa-l finantez in caz ca respectiva persoana nu mai plateste ratele?
8. Atata vreme cat o lege nu a fost respectata datorita lipsei de fonduri (salarizarea profesorilor), cum totusi se gasesc bani pentru consum iresponsabil in imobiliare?
9. Tranzactiile imobiliare sunt inghetate datorita preturilor prea mari la imobile.
De ce atunci se incearca mentinerea artificiala a preturilor pe un palier foarte ridicat, amplificand efectele crizei in perioada urmatoare, datorita celor care se indatoreaza in mod inconstient?
10. Exista o masura mai subprime decat aceasta gaselnita? Oare nu veselia in creditarea iresponsabila a fost cauza crizei actuale?
Ipoteca banuiesc ca va fi pe ceea ce cumperi -> nu platesti, se "ridica" casa
Statul doar spune : eu garantez aia 25 % , adica daca nu plateste eu statul ii vand casa si iti dau tie banca banii
Acuma nu zic ca a aparut chiar in moentul alegerilor :)) dar ... asteptam sa vedem ce se intampla
Plus ca daca se aplica, logic creste gradul de indatorare - de la 35 % poate pe la 50% - si atunci chiar ca imi permit o casa
ca daca te duci acuma si intrebi de un credit, iti cer > de 1500 euro salar ..... pe cand pe viitor poate o sa scada pe la 800 si atunci e mai bine
Nu zic ca nu se poate sa fie teapa "like usual", dar macar sa speram :))
Interesul acestor tineri este de a putea sa-si cumpere casa la un pret scazut, cat mai avantajos !
Aceasta lege lucreaza, prin efectele ei colaterale, tocmai impotriva celor pe care vrea sa-i ajute!
Josnic ce se intampla cu mafia acestei tari! In loc sa faca infrastructura si sa angajeze zeci de mii de oameni sa construiasca autostrazi cu bani UE ei folosesc acesti bani ca sa alimenteze proiecele imobiliare are spagarilor
+ daca totusi se gaseste o portita pentru ca bancile sa poata accepta doar 5% ca avans, atunci in cazul clientilor care doresc sa ia credit fara sa beneficieze de garantiia statului, cum se va analiza dosarul de credit: vor suporta rigorile actuale ale normelor BNR sau vor beneficia de aceeasi indulgenta de 5%?
Sau vom trata oamenii diferit, in functie doar de garantia statului? Pai cum se mai incadreaza acest fapt in bunele practici de afaceri?
Va fi exact cazul de subprime garantat de stat!
2. Baietii astia au fost jenati de criza, pentru ca nu se mai gasesc atat de usor fraieri, care sa-si vanda si sufletul bancilor, pentru un nenorocit de cavou de beton, confort II cu imbunatatiri.
3. Si ce si-au zis? Hai sa vorbim cu prietenii nostri de la Partid sa scoata o lege prin care se acopera de la buget toate tzepele din sistemul bancar.
Si gata! S-a facut. Boc vine glorios si ne anunta ca sprijina tineretul, si pentru asta vrea sa-l aplaudam si chiar sa-l mai votam!
Sunt destui cei care si-au achizitionat “prima casa” cu ajutorul unui credit de nevoi garantat cu ipoteca, imobiliar sau ipotecar care azi datorita “camatarilor cu acte” si a contracteor impuse de acestia sufera prin marire marjelor. Este si exemplul meu, Piraeus Bank si-a marit marja din contractul pe 30 de ani cu 50% de la 4 la 6 puncte procentuale motivand “contextul financiar actual”. E inadmisibil si abuziv fata de client, o batjocura!
Programul daca va exista, trebuie sa permita inclusiv refinantarea primei case, in caz contrar este discriminatoriu!