Acoperisul Hanului Solacolu de pe Calea Mosilor din Bucuresti s-a prabusit zile trecute. Cladirea, monument istoric aflat in apropierea centrului (Calea Mosilor colt cu Strada Paleologu), este lasata in paragina de ani de zile, sub privirea neputincioasa a autoritatilor.

„Hanul a fost pana acum cativa ani in proprietatea Primariei Capitalei. Noi le-am trimis in scris de cateva ori sa ia masuri de punere in siguranta a cladirii, fiindca este in pericol de prabusire, dar nu s-a intamplat nimic. Se adapostisera niste oameni ai strazii in ea. Noi i-am scos de cateva ori. Acum cladirea este revendicata de descendentii familiei Solacolu si intretinerea ei este raspunderea directa a proprietarilor. Voi trimite Inspectia de Stat in Constructii sa vada despre ce este vorba. Impotriva proprietarilor vom lua masuri sanctionatorii fiindca nu si-au pus in siguranta cladirea”, ne-a declarat Neculai Ontanu, primarul sectorului 2, pe al carui teritoriu se afla hanul.

Aceasta este soarta a zeci de cladiri de patrimoniu. Fiindca Legea monumentelor nu prevede sanctiuni pentru proprietarii care nu isi intretin cladirile monument, acestia, fie din lipsa de bani, fie fiindca vor sa scape de cladirea de parimoniu ca sa construiasca altceva in loc, isi lasa casele in paragina. In Bucuresti sunt zeci de astfel de exemple: Moara lui Asan, casele de pe str Visarion nr. 8, Aviatorilor nr. 8, Kiseleff nr. 33-35, casa Spiru Haret, etc.

Istoria Hanului Solacolu

Construit in 1859, la comanda fratilor Solacoglu din Istanbul, Hanul Solacolu era o cladire luxoasa, unde trageau negustorii cu stare si strainii de vaza veniti in oras. Trasurile de lux intrau si ieseau pe cele doua porti mari ale hanului.

Constructia a fost afectata de un incendiu in timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar si-a pastrat caracterul de locuinta pana spre sfarsitul anilor ’80, cind a fost in pericol de demolare. Din 1990 a fost locuita de mai multe familii repartizate sau nu de fostul ICRAL. In 1997, aflata inca in proprietatea Primariei Generale, a fost introdusa in Planul National de Restaurare pentru reabilitarea centrului istoric, insa nimic concret nu s-a intimplat.

Cladirea Hanului Solacolu a fost retrocedata in aprilie 2003 urmasilor familiei Solacolu (Solacolu Emilia, Solacolu Theodora si Solacolu Bucur-Cristian), iar „chiriasii” (in fapt, mai multe familii de romi ce derulau aici o serie de activitati infractionale, mai ales prostitutie) au fost evacuati in noiembrie 2007.

Pe langa valoarea arhitecturala, aceasta constructie fiind unica in Bucuresti, hanul prezinta si o valoare memoriala internationala, deoarece acolo a locuit Liuben Karavelov, lider al emigratiei revolutionare bulgare, in ajunul Razboiului de Independenta, fapt amintit de o placa comemorativa, amplasata aici de ambasada Bulgariei.