Care sunt cele mai amenintate cladiri de patrimoniu din Bucuresti? Cat de amplu este acest fenomen? Filmul distrugerii Morii lui Asan - una dintre cele mai frumoase cladiri industriale din Bucuresti - si multe alte exemple care ilustreaza starea nefericita in care se afla patrimoniului romanesc le puteti vedea incepand de astazi si pana pe 30 mai in salile Foaier si Acvariu din incinta Muzeului Taranului Roman, in cadrul expozitiei www.distrugeri.ro.

„Menirea expozitiei este sa traga un nou semnal de alarma asupra starii dezastruoase a patrimoniului nostru construit si natural si sa contribuie la o mai mare constientizare a opiniei publice. De asemenea, dorim sa relansam proiectul Cartii Negre a patrimoniului si sa punem in lumina diversi actori din domeniul protectiei patrimoniului, precum si cai de actiune/solutii pentru remedierea situatiei actuale si prevenirea distrugerilor in viitor. Invitam pe toti iubitorii de patrimoniu si de frumos sa intervina, postind fotografii si comentarii pe site-ul www.distrugeri.ro. Dreptul la patrimoniu, la arhitectura si la peisaj este un drept al tuturor cetatenilor Romaniei si acest drept trebuie consfintit prin Constitutie”, ne-a declarat Doina Vella, organizatoarea expozitiei.

„Un obiectiv imediat este sa acordam un ajutor la crearea unei mase critice de persoane care, fiind interesate de soarta monumentelor istorice, sa streseze institutiile pentru ca acestea sa devina eficiente in protejarea patrimoniului. Pe termen lung, daca nu e prea mult, sper ca prin aceasta expozitie s-a mai adus o firava contributie la o societate constienta ca odata pierdut acest patrimoniu, se pierde si o parte din istoria si identitatea acesteia, si poate la educarea unor proprietari care sa isi inteleaga si sa isi iubesca monumentele istorice pe care le detin. Eu inca sint buimacit de cazurile prezentate in expozitie. Cum poti tu, proprietar al conacului Hagi-Theodorachy, cladire de patrimoniu, fie si pentru un ochi de nespecialist, sa nu iei nici o masura pentru protectia acestuia (parerea mea, chiar ajutindu-i distrugerea), iar cind se declanseaza clasarea ca monument istoric a conacului, sa dai in judecata directia de cultura pentru ca a facut acest lucru? Sau cum poti tu directie de cultura sa dai aviz pentru desfiintarea unei cladiri pentru care studiul istoric ce sta la baza avizului tau, sa contina o evaluare a cladirii pe baza criteriilor de clasare din care rezulta ca acea cladire poate fi clasata ca monument (cazul casei Willy Prager din Bd. Aviatorilor 92)?”, spune Adrian Balteanu, unul dintre autorii fotografiilor din expozitie.

Evenimentul este organizat in parteneriat cu Ordinul Arhitectilor din Romania, Observatrul Urban si Muzeul Taranului Roman.