Ilias Papageorgiadis, investitor grec in piata imobiliarelor din Romania, a lansat marti doua volume dedicate acestui sector economic: "Prin labirintul imobiliarelor si alte intimplari adevarate" si "100 mici secrete pentru investitii imobiliare de succes".

  • Evenimentul s-a incheiat. Vezi inregistrarea VIDEO

Avand o experienta de peste sapte ani in acest domeniu, Ilias P. Papageorgiadis face o radiografie a sectorului imobiliar autohton si realizeaza un ghid de sfaturi practice, lucrari adresate in egala masura specialistilor si publicului larg.

La evenimentul de lansare a volumelor aparute la RG PUBLISHING, la finele lui 2010, au participat alaturi de autor renumitul psiholog Aurora Liiceanu, scriitorul si editorul Dan-Silviu Boerescu, Cristian Pantazi, redactor-sef HotNews.ro, si Viorel Lacatus, expert imobiliar.

George Nicolae, representantul publisherului RG PUBLISHING, a spus la evenimentul de lansare ca cele doua carti sunt despre un profesionit care a vazut greselile de pe piata imobiliara din Grecia si a vazut cum acestea s-au repetat si pe piata romaneasca aproape identic. Potrivit acestuia, una dintre greseli ar fi lacomia, iar cea de-a doua lipsa de pricepere si o foarte mare incredere in fortele proprii.

Totodata, Viorel Lacatus, director de investii la BNP Paribas, arata ca Ilias Papageorgiadis a transmis foarte clar ce s-a intamplat in Romania in perioada de boom dar si ce se poate face de acum inainte, atat ca si cumparator, cat si ca dezvoltator sau investitor. "Cartea 100 mici secrete pentru investitii imobiliare de succes poate fi folosita si ca un ghid pentru agentii imobiliari. Ilias a structurat foarte bine pasii care trebuie facuti intr-o tranzactie", a spus Viorel Lacatus la evenimentul de lansare a celor doua volume.

Lacatus a mai precizat ca din cele doua carti reiese ca ceea ce conteaza foarte mult in meseria de agent imobiliar este etica profesionala si curajul de a spune clientului daca o proprietate merita suma ceruta sau daca merita sa isi investeasca sau nu banii in respectiva proprietate.

La randul sau, Aurora Liiceanu a declarat ca a fost impresionata de prima pagina a uneia dintre carti, unde Ilias Papageorgiadis dedica volumul respectiv parintilor sai. "Dupa cum mi-am dat eu seama, tatal sau l-a invatat sa se fereasca de esec, iar mama sa l-a invatat cum sa se intalneasca cu succesul. Se spune ca, pentru a avea succes trebuie sa ai etica", a aratat ea.

Cristian Pantazi a rememorat ca in 2007, cand in Statele Unite incepuse criza, in Romania erau foarte putine persoane care intelegeau ce se intampla. "Unul dintre putinii oameni care pareau sa inteleaga garvitatea situatiei era Ilias Papagiorgiadis. Predictiile sale erau mai degraba amuzante pentru cea mai mare parte a observatorilor pietei. La acel moment, Ilias le parea multora din presa un personaj exotic, ce facea predictii despre o piata, care nu facea decat sa creasca", a spus Pantazi.

El a adaugat ca "la trei ani de la acel moment, Ilias este inca in piata si s-a impus ca un investitor serios. Ceea ce a cuprins in cele doua carti reprezinta un must pentru oamenii din presa si pentru oamenii de afaceri".

Ilias Papageorgiadis s-a nascut la Katerini, Grecia, intr-o familie a carei istorie in domeniul comercial poate fi urmarita pe parcursul a peste doua secole. De peste doua decenii, Ilias activeaza in industria media, iar de 16 ani este consilier politic, avind la activ zeci de campanii politice de succes, precum si alte proiecte comerciale si de consultanta.

A intrat pe piata imobiliara in anul 2002. Din 2004, si-a indreptat atentia catre Romania, unde, alaturi de fratii sai - Grigoris si Nikolas - a fondat grupul de companii MORE. In ultimii doi ani, compania-mama a grupului - More Real Estate Services - a ajuns in topul primelor 10 firme de imobiliare din tara noastra. MORE reprezinta, cu mindrie, Romania la majoritatea evenimentelor mondiale de top. "Romania nu este destinatia mea, Romania e destinul meu", declara Ilias Papageorgiadis.

In ianuarie 2008, Ilias punea bazele blogului personal, www.realinromania-blog.com, la vremea respectiva, primul din Romania dedicat sectorului imobiliar. Prin intermediul acestuia, a prezis cu acuratete directia pietei in 2008, 2009 si 2010. Contribuie cu articole la rubricile din sectorul imobiliar ale marilor publicatii si este un vorbitor important la conferintele nationale si internationale din domeniu, incercind sa prezinte potentialul imobiliar si economic al Romaniei.