​Noul director general al CFR SA (Infrastructură), Constantin Axinia, a declarat în presă că vrea să crească imediat viteza medie comercială pe rețea de la 45 km/h, cât este astăzi, la 80 km/h, poate chiar până la sfârșitul anului curent. Astfel de declarații sunt ”minciuni si promisiuni iresponsabile”, scrie Asociația Pro Infrastructura care explică faptul că sunt atât de multe restricții și liniile sunt deteriorate pe distanțe atât de mari, încât așa ceva este imposibil.

Linii de cale ferataFoto: Hotnews

Ce spune asociația:

Este uimitor cum are tupeul să ne ia de proști, mai ales că dl. Axinia este ceferist cu experiență, știind foarte bine că a spus o minciună gogonată.

Rețeaua feroviară este la un pas de COLAPS, existând MII de restricții care abia încap într-o carte groasă de 173 de pagini, fiecare pagină având câte 10 restricții! Pe magistrale sunt restricții de zeci de kilometri, nici nu mai vorbim de liniile secundare!

De exemplu, pe București-Craiova se circulă cu 60 km/h (în loc de 140) pe o distanță de 25 de km pentru că linia și terasamentul sunt degradate profund, în mai multe puncte viteza scăzând până la 20 km/h.

În gările principale se intră la PAS DE MELC (15 km/h în Brașov și 10-15 la București) din cauza macazurilor putrede care stau să se RUPĂ sub locomotive! Lucrările minore abia dacă avansează din lipsă de finanțare și grijă, cum este cazul podului de la intrarea în Ploiești Sud unde TOATE trenurile de Moldova se târăsc cu 5 km/h prin triaj.

Mai grav, situația se înrăutățește pe zi ce trece! CFR nici măcar nu are bugetul aprobat, iar banii alocați abia dacă acoperă cârpeli minimale pe ici pe colo. În niciun caz nu vor fi de ajuns pentru mii de kilometri de refacții (reparații capitale) necesare atingerii vitezei comerciale de 80 km/h!

Le cerem "directorului" CFR și "ministrului" Transporturilor să studieze puțin Buletinul de Avizare a Restricțiilor (BAR), să se plimbe un pic cu trenul prin țară (avem noi un circuit pregătit - facem și cinste cu biletele) și să vină cu un plan realist de reparații, nu cu minciuni politicianiste imposibil de realizat, numai bune de campanie electorală!

Ce spunea Constantin Axinia (sursa - Club Feroviar)

Directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Constantin Axinia, vrea să crească viteza medie a trenurilor la 80 km/oră.

El a declarat marți că acest lucru este fezabil într-un interval nu prea mare de timp, chiar până la finele anului în curs, chiar dacă acum viteza medie de deplasare pe calea ferată a trenurilor de călători este de aproximativ 46 kilometri pe oră.

”Sigur, ne ajută și Coridorul (Coridorul european Constanța – București – Brașov – Curtici – n.red.), unde vom avea alte porțiuni pe care se va circula cu 160 km/oră. 160 aici, 80 dincolo, 100 în altă parte, 40 în altă parte, facem o medie ponderată și va rezulta 80 km/oră”. Constantin Axinia a precizat că majorarea vitezei medii a trenurilor se va face prin ridicarea de restricții de circulație, cele mai multe fiind pe raza regionalelor Craiova și Timișoara.