Alegeri anticipate sau guvern de tehnocrați? Viitorul politic al Italiei este incert după ce joi, Matteo Salvini, omul forte al guvernului italian și liderul Ligii, a ”decretat” destrămarea coaliției aflată de 14 luni la guvernare. Picătura care a umplut paharul a fost votul pozitiv dat de Parlament proiectului construcției liniei de mare viteză Torino - Lyon care va costa peste 25 miliarde euro, din care 8 miliarde euro pentru un tunel de 57 km. Unul dintre partidele aflate la guvernare se opune cu vehemență proiectului despre care cele două țări discută de trei decenii.

Lucrari la tunelul Torino - LyonFoto: La Transalpine Lyon Turin

Din iunie 2018 Italia este condusă de o coaliție considerată de mulți ca fiind ciudată, o coaliție formată din partidul de extremă dreaptă Liga și partidul anti-sistem Mișcarea 5 Stele.

Cele două partide au avut, prin intermediul liderilor lor, multe dispute pe numeroase subiecte, dar niciunul nu a fost mai controversat decât proiectul liniei de mare viteză Torino - Lyon.

Senatul italian a respins miercuri moțiunea celor de 5 Stele care cereau ca proiectul, la care se lucrează de ani buni, să fie stopat. Moțiunea a fost respinsă cu 181 voturi la 110, proiectul feroviar fiind susținut de partenerul de la guvernare al celor de 5 Stele, Liga.

Coalția de la guvernare se "clătina" oricum din cauza multelor disensiuni, iar o mare problemă este și faptul că Danilo Toninelli, ministrul Tranporturilor și membru al Mișcării 5 Stele, se opune proiectului, iar Salvini, care este vicepremier, dar și ministru de interne, i-a cerut în mod repetat demisia și a spus că nu este competent pentru funcție.

Joi, Salvini a declanșat criza și a cerut alegerile anticipate, susținând că nu mai există o coaliție. "Să mergem cât mai rapid la Parlament pentru a lua act că nu mai există majoritate (...) și să dăm rapid cuvântul alegătorilor (...) Este inutil să mergem mai departe cu „nu” și dispute, ca în aceste ultime săptămâni, italienii au nevoie de certitudini și de un guvern care lucrează".

În replică, premierul Giuseppe Conte a spus că Salvini trebuie să explice alegătorilor de ce vrea să destrame coaliția de la guvernare. Premierul a mai spus că Salvini nu are cum să convoace parlamentul și nici să ”stabilească agenda unei crize politice”. Premierul Conte, care este mai apropiat de Mișcarea 5 Stele, a spus că nu va mai accepta atacurile lui Salvini asupra miniștrilor din guvern.

Dar de ce proiectul feroviar TAV este atât de controversat? Totul este legat de bani și de modul cum sunt folosiți.

Franța și Italia lucrează de peste 25 de ani la o linie de mare viteză între cele două orașe. Italienii vorbesc despre ”Progetto di ferrovia Torino-Lione”, iar francezii se referă la ”Liaison ferroviaire transalpine Lyon - Turin”. Oricum i s-ar spune uriașei lucrări, cele două părți se înțeleg tot mai rău pe zi ce trece.

Proiectul căii ferate de mare viteză va permite, dacă va fi finalizat, o înjumătățire a timpilor de rulare pentru cele mai rapide trenuri, chiar și 107 minute, însă costurile întregului proiect sunt uriașe: 26 miliarde euro pentru 270 km. Vitezele maxime vor fi de 220 km/h pentru trenurile de pasageri și de 100 km/h pentru cele de marfă.

Nu pasagerii sunt ținta, ci camioanele, partizanii proiectului spunând că va scădea poluarea, fiindcă transportul de marfă va fi mutat de pe camioane, către trenuri. Criticii spun că nu se va întâmpla așa ceva.

Cel mai scump segment este un mega-tunel de bază de 57 km care se estimează că va costa 8,6 miliarde euro, lucrările la el au început și, dacă totul va merge bine, trenurile ar putea să-l străbată abia din 2029. Însă lucrurile nu merg bine deloc, iar tunelul a scos lumea în stradă - atât pro cât și contra - a creat disensiuni în coaliția de guvernare de la Roma și a generat certuri și cu Franța unde s-au declanșat scandaluri cu ”iz” de corupție, dar și de minciună.

Propunerea acestui tunel a apărut în 1991 și de atunci s-au întâmplat multe. La orice proiect major de infrastructură costurile finale sunt mai mari decât cele inițiale, estimate, însă aici diferența este atât de mare, încât în Franța autoritățile s-au sesizat, mai ales că un raport al Curții Franceze de Audit arăta că pentru întreaga linie de mare viteză costurile estimate au crescut de la 12 miliarde euro în 2002, la 26 miliarde euro un deceniu mai târziu. Prețul de 100 milioane euro/km ar însemna că suntem în fața celei mai scumpe linii de mare viteză din Europa, unde costul mediu pentru astfel de linii este 25 milioane euro și rar trece de 50 miloane euro/km pentru zonele de munte.

Soarta uriașului tunel este strâns legată de situația politică din Italia care din luna mai anul trecut are un guvern populist ce a fost constituit după multe luni de incertitudini. Din primăvara anului trecut Italia are un nou premier, Giuseppe Conte și o coaliție formată din mișcarea anti-sistem 5 Stele (Movimento 5 Stelle) și partidul de extremă dreaptă ”Lega” (Liga).

Și în Franța au fost voci care au cerut oprirea proiectului, dar diferența este că în Italia aceste voci sunt chiar la vârf unde subiectul este văzut diferit de cei doi vicepermieri: Matteo Salvini de la Liga și Luigi Di Maio de la Mișcarea 5 Stele (M5S).

Mișcarea 5 Stele a avut un discurs dur contra proiectului TAV dar acesta s-a întețit după prăbușirea pe 14 august anul trecut a podului de autostradă Morandi, de lângă Genova, tragedie ce a făcut peste 40 de morți.

M5S a spus că tunelul este o risipă de bani, în timp ce infrastructura Italiei are nevoie urgentă de modernizare, nu de lucrări ”faraonice” care nu aduc un real câștig. La toate se adaugă și faptul că Italia a anunțat recent că a intrat în recesiune, iar opozanții construcției tunelului spun că nu este deloc un moment bun să se ”arunce” atât de mulți bani.

Surse: AFP, Le Monde, Reuters