​Este mai bine să iei trenul în loc să iei avionul, pentru călătorii de până la șase ore, este de părere Andreas Matthä, șeful companiei naționale feroviare OBB. Pentru Austria acest lucru chiar este adevărat: trenurile ating și 230 km/h, sunt porțiuni lungi cu viteze de peste 150 km/h, gările mari sunt modernizate și au fost cumpărate locomotive și vagoane noi.

Tren Railjet al Cailor Ferate Austriece OBBFoto: OBB

Citește și: VIDEO, FOTO De ce trenurile din Austria sunt atât de grozave - Viteze de 230 km/h, punctualitate, confort și chiar și compartimente pentru alăptare

Austria este una dintre țările în care, fiindcă trenurile și liniile sunt puse la punct, trenul chiar este o alternativă excelentă la avion.

Șeful companiei naționale feroviare OBB spune că este mult mai simplu cu trenul: nu trebuie să mai stai la coadă la security ca la aeroport pentru doar o oră de zbor intern, iar în tren poți folosi mai bine timpul, poți lucra, poți să te gândești sau poți să te uiți pe geam.

Andreas Matthä spune că deși șeful Austrian Airlines consideră că trenul este superior avionului până la călătorii de maxim trei ore, adevărul este șase ore și cel mai potrivit trenul este superior avionului în intervalul 4,5 - 5 ore.

Andreas Matthä mai spune că în Austria transportul feroviar ecologic este puternic taxat, spre deosebire de taxele mici pentru diesel (care ajută transportatorii) și taxele mici pe kerosen (care ajută industria aeriană).

Austria are o rețea feroviară bine pusă la punct, a investit mult, trenurile pot merge și cu 230 km/h și, spre exemplu, între Viena și Salzburg cei 308 km sunt parcurși în 2 ore și 22 de minute.

Viena are o gară nouă, de un miliard de euro, există sisteme de trenuri regio-urbane S-Bahn în mai multe orașe, s-au cumpărat trenuri confortabile și vagoane moderne și brand-ul Railjet a devenit cunoscut în Europa Centrală, legând orașe din mai multe țări. Austria are trenuri directe către peste 15 țări și OBB a cumpărat și vagoane noi pentru trenuri de noapte.

Sursa: Die Presse