Portul Constanța este una dintre marile probleme ale rețelei feroviare: liniile sunt neelectrificate, sarcina pe osie este scăzută, sunt prea scurte liniile pentru cele mai lungi trenuri, viteza posibilă este redusă și o parte dintre linii sunt închise. Lucrurile ar putea să se schimbe, fiindcă “CFR” SA a semnat și transmis Ordinul de Începere pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar modernizării infrastructurii feroviare din Portul Constanța.

Portul ConstantaFoto: AGERPRES

Contractul, în valoare de 9,2 milioane lei, fără TVA, este finanțat de Comisia Europeană, din Fondul de Coeziune, și de la Bugetul de Stat.

Trebuie spus și că portul Constanța suferă de lipsă de capacitate de primire și sunt multe vagoane care zac acolo de ani de zile.

Ce spune CFR despre studiu și investiții

Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța are ca principal scop identificarea și prezentarea unei soluţii optime pentru executarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare, atât din punct de vedere tehnic, operaţional, economic, financiar, precum şi al impactului asupra mediului şi al schimbărilor climatice, conform cu cerinţele prevăzute în documentaţia de atribuire.

În cadrul studiului de fezabilitate se va analiza starea actuală a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa, care dispune de 180 km de cale ferată, inclusiv elemente conexe - clădiri, poduri, podețe, treceri la nivel - în vederea identificării blocajelor şi a altor deficienţe care afectează activitatea specifică din Port și circulaţia trenurilor de marfă pe traseul proiectului global și va propune soluții noi de desfășurare a activității prin reconfigurarea dispozitivelor de linii.

Menționăm faptul că dezvoltarea infrastructurii feroviare portuare va conduce la creșterea volumului de transport pe calea ferată, dar și a veniturilor CNCF CFR SA.