Lucrările au avansat în ultimele luni pe șantierele feroviare dintre Arad și Simeria, în unele locuri stadiul fizic depășind 30%, în condițiile în care era si de sub 5% la început de an, arată CFR Infrastructură. În acest moment cele mai rapide trenuri fac peste trei ore pe cei 158 km dintre Arad și Simeria din cauza restricțiilor de viteză, iar întârzierile apar des. Probabil că totul va fi gata în 2023 și atunci cele mai rapide trenuri vor putea face 80-90 de minute.

Lucrari feroviareFoto: CFR Infrastructura

Stadiul fizic al lucrărilor în prezent

Tronsonul 3 Simeria – Gurasada (40,88 km) - 18%

Constructor: Asocierea FCC-Astaldi – Convensa

Subtronson 2c Gurasada – Cap Y Ilteu (22,34 km) - 11%

Constructor: Asocierea RailWorks

Subtronson 2b Cap Y Ilteu – Cap Y Bârzava (36,04 km) - 31%

Constructor: Asocierea Astaldi SpA - FCC Construccion SA - Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL

Subtronson 2a Cap Y Bârzava – km 614 (41,91 km) - 29%

Constructor: Asocierea Astaldi SpA - FCC Construccion SA - Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL

Despre șantiere

Lucrările pe variantele noi de traseu au început pe întreg sectorul abia la finalul lunii mai 2018, când au fost emise autorizațiile de construire, la aproximativ un an de la semnarea contractelor.

Pe această linie trenurile de călători circulau la data întocmirii proiectului cu o viteză medie tehnica de 78 km/h, iar viteza maximă admisă era de 100 km/h pentru trenurile de călători și 60 km/h pentru trenurile de marfă.

Implementarea proiectului va permite circulația cu viteza de 160 km/h pe o lungime de cca. 89% din lungimea secțiunii. Pe 6% din lungime se va circula cu viteza de 120 km/h, iar pe 5% din lungime se va circula cu viteza de 100 km/h.

Valoarea totală a proiectului pentru reabilitarea celor 141 km este de 9.52 miliarde lei și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% din valoarea totală eligibilă aprobată va fi asigurată din Fondul de Coeziune, iar restul de finanțare va fi asigurată de la bugetul de stat.

Cât făceau cele mai rapide trenuri pe cei 158 km dintre Arad și Simeria:

1939: 2 ore și 18 minute

1970: o oră și 54 de minute

1989: o oră și 59 de minute

2008; 2 ore și un minut

2019: 3 ore și 6 minute

În prezent sunt 11 trenuri pe sens în fiecare zi, dintre care cinci IR și șase Regio. Cel mai rapid InterRegio face 186 de minute, iar cel mai lent Regio face 4 ore și 30 de minute.