Articol susținut de grupul Grampet

Controversa trenului Maya - Proiectul de peste 7 miliarde dolari care vrea sa schimbe o țară uriașă rămasă fără căi ferate

de Vlad Barza     HotNews.ro
Sâmbătă, 7 decembrie 2019, 9:25 Economie | Industrie Feroviara


Tren pe singura linie de pasageri din Mexic
Foto: Ferrocarril Chihuahua Pacífico
​Mexicul are 130 de milioane de locuitori, însă trenurile circulă pe o singură linie de cale ferată de lungimea traseului București - Oradea. Țara este în prezent divizată de planul de suflet al președintelui care ar vrea o linie de aproape 1.500 km care ar trece prin junglă și prin câteva sit-uri istorice mayașe importante și care ar putea costa chiar dublu față de cele 8 miliarde dolari estimate. Mai jos puteți citi de ce Trenul Maya este atât de contestat, dar și de ce atât de mulți îl vor, deși pare greu de crezut că uriașa linie din Yucatan chiar va fi construită.

Trenurile au dispărut aproape total

Prima linie importantă de tren din Mexic a fost deschisă în 1873, iar în 1890 rețeaua ajunsese la 9.500 km și la 19.000 km în 1910. Revoluțiile, perioadele de criză și lipsa de fonduri au făcut ca rețeaua să se degradeze după 1940, iar răspândirea autobuzelor, microbuzelor și a autoturismelor a dat lovitura de grație trenurilor mexicane.

În anii 70 existau legături între toate orașele mari, erau și vagoane restaurant și chiar și trenuri către SUA, dar după 1990 rețeaua a fost închisă aproape în totalitate. Lucrul pare incredibil dacă ne gândim că este vorba de o țară cu 130 de milioane de oameni și o suprafață de 2 milione de kmp (de nouă ori peste România).


Tren cu abur în Mexic (sursa -catarina.udlap.mx)

Mexicul mai are o singură cale ferată pentru pasageri, Ferrocarril Chihuahua Pacífico, care este spectaculoasă, fiind cea mai importantă atracție turistică din nordul țării.

Sunt 655 km între Chihuahua și Los Mochis, pe drum sunt în total 37 de poduri și 86 de tunele, iar trenul ajunge la 2.400 metri altitudine în Copper Canyon. S-a lucrat 60 de ani la calea ferată care a fost terminată în 1961 și drumul durează 15 ore și jumătate. Linia a fost privatizată în 1998, nicio alta nu a mai supraviețuit.



Unul dintre capetele liniei, Los Mochis, este în statul Sinaloa, unul dintre cele mai periculoase din Mexic, celebru pentru cartelul considerat a fi cel mai violent grup de crimă organizată din Mexic. Din Sinaloa este faimosul baron al drogurilor Joaquín "El Chapo" Guzmán.


Tren mexican la 1966 (sursa - Wikimedia Commons)

De mai bine de un deceniu în Mexic se discută de o renaștere a rețelei feroviare, iar în mandatul președintelui Peña Nieto (2012 - 2018) s-au făcut planuri pentru restabilirea unor legături feroviare între marile orașe, propunerea incluzând și trenuri de mare viteză între Mexico City și orașul Querétaro, cu o viitoare extindere către al doilea mare oraș al țării, Guadalajara.

S-a renunțat însă la proiect, fiindcă studiile au arătat că nu are cum să devină profitabil. În plus, prețul petrolului a scăzut și, în consecință, bugetele federale au avut de suferit și au urmat reducerile de cheltuieli.

Visul lui AMLO - Trenul Maya

Din 2018 Mexicul are un nou președinte, Andrés Manuel López Obrador, pe scurt AMLO, un personaj carismatic ce a promis că va lua măsuri pentru ca Mexicul să nu mai fie o țară atât de periculoasă. Anual sunt uciși peste 30.000 de oameni în luptele dintre cartelurile de droguri și o mare parte dintre ei sunt oameni care nu au nici cea mai mică legătură cu aceste grupări.

Președintele este cel mai mare suporter al unui proiect gigant pentru o țară ce a rămas cam fără trenuri: o linie de 1.450 km care să lege Palenque, oraș celebru pentru ruinele mayașe, cu foarte cunoscuta stațiune Cancun unde sunt milioane de turiști, dar construcțiile au scăpat de sub control și locul este aglomerat.


Traseul propus si subsecțiunile

Tren Maya, Trenul Maya, va traversa peninsula Yucatan, costurile estimate sunt de cel puțin 7 miliarde dolari, vor fi 28 de opriri și unele vor fi nu departe de celebre ruine mayașe, cum ar fi Chichen Itza. Noua cale ferată ar porni de la Palenque, oraș celebru pentru ruinele mayașe, și s-ar apropia de alte destinații turistice cu ruine precoloniale, cum ar fi Tulum sau Calakmul. În plus, calea ferată ar fi aproape și de celebrul oraș colonial Merida.

Estimările sunt că lucrul va dura cel puțin patru ani și deja există 400 km de linii de cale ferată care trebuie reabilitate, dar pe restul distanței, aproape 1.100 km. se va începe de la zero.

Președintele mexican spune că proiectul va ajunge să creeze sute de mii de locuri de muncă fiindcă mai mulți turiști vor veni în regiune pentru că, pur și simplu, vor avea acces mai ușor datorită noii căi ferate care va permite și viteze de 160 km/h.



AMLO spune că a venit timpul ca și regiunea sud-estică, una dintre cele mai sărace ale țării, să fie ajutată să se dezvolte, iar trenul înseamnă o echilibrare a modului în care diverse regiuni ale Mexicului se dezvoltă.

”Nu este vorba de un moft sau de o sarcină impusă. Se face dreptate fiindcă sud-est-ul a fost mult prea mult timp abandonat”, spunea în decembrie președintele López Obrador.

Inițial linia era gândită să aibă 1.525 km, dar după noi analize lungimea a fost redusă la 1.452 km, împărțiți în șapte subsecțiuni cu lungimi între 135 și 272 km.


AMLO, alături de un tren german de mare viteză, pe un afiș de pe pagina Tren Maya

Susținătorii proiectului spun că trenul va face ca tot mai mulți turiști care ajung în Cancun să aleagă să ia trenul către interiorul țării pentru orașele coloniale și satele mayașe. În 2017 spre exemplu 16 milioane de turiști au vizitat regiunile din Yucatan, trei sferturi fiind americani.

Un munte de critici

Însă întregul proiect este intens criticat în Mexic, pornindu-se mai ales de la estimările privind costurile: oficial se așteaptă să fie vorba de 8 miliarde dolari, dar unele organizații spun că, în realitate, ar putea fi vorba chiar și de peste 15 - 20 miliarde dolari.

Apoi, dacă la început oficialii spuneau că proiectul va fi realizat mai ales din fonduri private, până la urmă s-a dovedit că acest lucru nu este posibil și cele mai recente declarații indică faptul că cel puțin 70% din bani vor veni de la stat. Inițial se spunea că doar 10% vor fi de la stat.

Apoi, este vorba de un proiect fantastic de complicat pentru că vor fi traversate porțiuni mari de junglă, de arii protejate și de zone istorice care ar putea fi grav afectate de imensele șantiere și apoi de calea ferată în sine.



Oponenții spun că nu s-au făcut destule studii și că traseul nu a fost bine gândit încât să ocolească zonele foarte sensibile al căror echilibru ecologic ar putea fi distrus.

Asociațiile de mediu spun că vor fi puse în pericol zone întinse și habitatele unor animale rare precum jaguarul și puma. Cei care trebuie să ducă proiectul la bun sfârșit spun că zonele protejate nu vor avea de suferit.

Analiștii spun că estimarea de cost, 5,2 milioane/km, este foarte nerealistă fiindcă vor fi traversate zone cu relief complicat. În plus, la aproape toate proiectele mari costul final a fost cu 120-150% mai mare decât primul cost estimat la început. Mai mult, AMLO a decis renunțarea la un alt proiect mamut la care lucrările începuseră: un nou mega-aeroport lângă capitală unde costurile ar fi ajuns la 13 miliarde dolari.



Mexicul mai are în plan o linie de cale ferată și lucrurile nu arată deloc bine: linia de viteză Mexico City - Toluca s-a dovedit că va avea costuri de 66 milioane dolari/km. Încă din 2017 ar fi trebuit să fie gata, dar lucrările au fost suspendate. Linia de 57 km ar trebui să reducă timpii de parcurs la doar 39 minute.

Fonatur, agenția care se ocupă de proiect, este criticată pentru că nu a explicat clar cum a ajuns la suma de 8 miliarde dolari și că nu s-a făcut un studiu mare de impact despre cum ar putea deveni profitabilă linia, atât cu pasageri, cât și cu trenurile de marfă.

Teama multora este ca Tren Maya, dacă va fi construit, să nu devină o ”gaură neagră” care apoi să consume tot mai mulți bani an de an. Populațiile indigene Maya locuiesc în Yucatan și și-au păstrat o parte dintre tradițiile precoloniale, satele lor devenind atracții turistice.



Criticii mai spun că nu este sigur că pasagerii vor fi atrași în număr mare la tren, în condițiile în care Mexicul este deservit de o rețea bună de autobuze care oferă condiții bune de călătorie și au viteze medii de 75 km/h pe porțiuni lungi.

Mulți spun că trenul nu este o idee rea, însă ar trebui să se discute mai în detaliu ce impact ar avea noua linie și nu ar trebui impus un calendar atât de rapid al construcției, iar diversele localități de pe traseu și toate comunitățile ar trebui consultate.

În noiembrie, președintele a anunțat că se va ține un referendum pe 14 și 15 decembrie pentru a se afla părerea populației indigene despre construcția Trenului Maya. Cele cinci provincii sunt Chiapas, Tabasco, Campeche, Yucatán și Quintana Roo.


Beneficiile trenului, în viziunea celui care-l promovează

În decembrie 2018, președintele mexican lansa proiectul într-o ceremonie simbolică și recent spunea că nu vor începe lucrările dacă voturile localnicilor vor indica opoziție față de proiect. Sunt mulți care nu cred însă că AMLO va ține cont de părerea oamenilor, ci va face tot ce poate pentru a construi trenul mayașilor.

Dar agenția Fonatur a spus că nu ar fi exclus ca traseul liniei să fie schimbat din nou dacă proprietarii de terenuri nu vor dori să le cedeze. Șeful agenției guvernamentale spune că nimeni nu va fi forțat să cedeze terenul.

Surse: Yucatan Times, Bloomberg, Reuters, International Railway Gazette

Grupul Grampet NU a avut influență asupra conținutului acestui material sau în alegerea subiectului


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















22611 vizualizari

  • +14 (16 voturi)    
    Nici noi (Sâmbătă, 7 decembrie 2019, 10:17)

    feroviarul123 [utilizator]

    Nu suntem departe de a ajunge la fel ca Mexicul. Practic întreaga rețea este terminata , in afara de porțiunile reabilitate cu asazisi bani europeni. De fapt datorita întârzierilor si fraudelor comise de pzd de--a lungul timpului reabilitare se face exclusiv pe bani românești.
  • +9 (9 voturi)    
    etimologie (Sâmbătă, 7 decembrie 2019, 13:10)

    Altiro [utilizator]

    În anul 1517 conquistadorii spanioli au ajuns în sudul Mexicului (peninsula Yucatán) sub conducerea lui Francisco Hernández de Córdoba. A fost intrebat un localnic, cum se numeste acel teritoriu. Mayasul a raspuns: "yu-ca-tan"(nu te inteleg) si asa a ramas numele..


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by