În Australia a fost lansată o monedă specială ce comemorează 50 de ani de când primul tren direct a parcurs cei 4.300 km dintre Sydney și Perth, o călătorie de 75 de ore. Pe această linie există și cea mai lungă porțiune de cale ferată dreaptă din lume, 470 km prin deșertul Nullarbor. Pe foarte lunga rută rulează trenul Indian Pacific care este unul de lux, biletele costând de la 1.400 euro pentru întreaga distanță. Avionul este ales de cei mai mulți dintre cei care traversează Australia.

Moneda aniversara cu trenul Indian PacificFoto: ramint.gov.au

Monetăria statului din Australia - Royal Australian Mint - a scos o monedă aniversară de 50 de cenți cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la primul tren care a putut traversa continentul de la est la vest.

Mult timp rețeaua feroviară australiană a fost fragmentată, ecartamentele erau diferite, porțiuni de sute de km nu aveau cale ferată fiindcă prioritate s-a dat liniilor care uneau marile exploatații miniere de porturile de unde materialele plecau pe mare, la export. Unificarea avea să dureze aproape un secol și acum trenurile parcurg, în funcție de viteză, între 1.400 și 1.800 km/zi, fiindcă pentru Australia putem vorbi în zile, la cât de uriașă este.

Trenul Indian Pacific a plecat pe 23 februarie 1970 din Sydney și a fost primul tren direct care a ajuns la Perth, la 4.352 km distanță, via Broken Hill, Adelaide și Kalgoorlie.

Monetăria a scos la vânzare 30.000 de monede aniversare, la prețul de 15 dolari/bucata.

Australia este a șasea cea mai mare țară din lume ca suprafață, dar nu are nici măcar un kilometru de linie ferată de mare viteză, deși s-a discutat încă de acum 35 de ani. Cam o dată la 10 ani a revenit tema, s-au realizat și studii și s-au făcut și calcule. Cei mai radicali au spus că este absolut aberant să se construiască linii pentru ”TGV” în Australia, în timp ce susținătorii spun că măcar trenuri care să ruleze constant cu peste 130 km/h tot ar trebui să existe.

Între cele mai mari orașe din Australia, Sydney și Melbourne, sunt aproape 1.000 km iar trenurile fac 11 ore. Sydney - Melbourne este al doilea cel mai aglomerat coridor aerian din lume, cu 9 milioane de pasageri/an și un total de 55.000 de zboruri. Avionul face cam 95 de minute și prețul pentru un zbor dus variază între 35 și 60 de euro.