​Ca urmare a instituirii carantinei în zona Suceava, CFR Călători anunță anularea a aproximativ 20 de trenuri, în timp ce trenurile de lung parcurs au traseul scurtat. Zilnic circulă spre Suceava, din marile orașe (București, Timișoara, Cluj Napoca, Galați) un număr de 7 trenuri de lung parcurs, pe sens. Astfel anumite trenuri care aveau ca stație finală Suceava, vor opri în stații care preced zona carantinată, iar altele vor fi rerutate sau suspendate pe durata instituirii carantinei.

Gara Suceava - BurdujeniFoto: Hotnews

Lista poate fi consultată aici, printre trenurile anulate se numără:

IR 1667 Bucureşti Nord Iaşi ANULAT

IR 1668 Iaşi Bucureşti Nord ANULAT

IR 1752 Suceava Nord Bucureşti Nord ANULAT

IR 1755 Bucureşti Nord Suceava ANULAT

R 5567 Botoşani Suceava Nord ANULAT

CFR anulase și zilele trecute trenuri dintre București și Suceava.

În ceea ce privește trenurile Regio (locale), circulația acestora este reconfigurată în totalitate pentru a asigura mobilitatea cetățenilor în noile condiții impuse de Ordonanța Militară.

Doar foarte puține categorii de persoane pot intra în zona carantinată.

Având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr.6 din data de 30.03.2020, CFR Călători va emite tichete de călătorie pentru municipiul Suceava și zona limitrofă numai pentru persoanele la care face referire articolul 3 din Ordonanța Militară:

Art.3 – În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru:

b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

Eliberarea legitimațiilor de călătorie se face în baza adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu.