Asocierea Railworks va începe lucrările de modernizare a loturilor 1 și 3 din calea ferată Brașov-Sighișoara săptămâna viitoare, pe 16 aprilie, după ce joi compania CFR SA a dat asocierii o înștiințare în acest sens. Contractul a fost semnat în luna martie, după mulți ani de dispute în justiție, scrie Club Feroviar. Cei 128 de km erau parcurși în 100 de minute de cele mai rapide trenuri, dar timpul de călătorie este cu 60% mai mare în prezent.

Lucrari feroviareFoto: CFR Infrastructura

Despre Brașov - Sighișoara

Trenurile circulă din 1873 între Brașov și Sighișoara și, dacă la început drumul dura șase ore, spre 1910 cele mai rapide trenuri Expres ajungeau să facă sub trei ore. În 1970 trenurile Rapide reușeau să parcurgă cei 130 km într-o oră și 37 de minute, iar în 2005 trenurile făceau puțin peste 100 de minute. Acum, drumul durează între 160 și 250 de minute, după lucrări timpii ar trebui să scadă până la un nivel de 47 de minute (!) pentru trenurile cele mai rapide.

Restricțiile de viteză s-au înmulțit în ultimul deceniu și timpii au crescut, trenurile IR de acum ajungând să facă tot cât făceau acum 30 de ani ”personalele” care opreau în toate stațiile. Cel mai rapid tren de acum face cu 55 de minute mai mult decât făceau trenurile rapide în 2005. Între Brașov și Sighișoara sunt 20 de gări, dublu față de acum 145 de ani.

Ruta se va scurta cu 17,72 km (de la 130,27 km, la 112,55 km).

Desore contestații și lucrări

La capătul a patru ani de dispute la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și în Justiție, vor începe în sfârșit lucrările de modernizare a loturilor 1 și 3, Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, din Coridorul IV feroviar. Lucrările la calea ferată Brașov-Sighișoara încep pe 16 aprilie

Joi a fost emisă de către CFR SA o informare privind începerea lucrărilor săptămâna viitoare, în data de 16 aprilie. Procedura legală este emiterea unei astfel de informări cu cel puțin o săptămână înainte de începerea lucrărilor. De asemenea, începerea lucrărilor trebuie să aibă loc cu cel mult 42 de zile după data semnării acordului contractual.

Compania CFR SA și asocierea Railworks (Alstom, Arcada, Aktor, Euroconstruct Trading 98) au semnat în martie contractul de execuție pentru lucrările de modernizare a loturilor 1 și 3 din tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara, respectiv Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, cu o lungime de 86 de kilometri. Valoarea lucrărilor este de 2,9 miliarde de lei.

Semnarea contractului a devenit posibilă după ce în urmă cu aproximativ două luni Curtea de Apel București a respins acțiunea deschisă în vara anului trecut de către asocierea Brasig, anume companiile austriece Swietelsky și Strabag.