Iranul a decis să elimine India din proiectul de construcție a unei linii de cale ferată de 628 km în zona graniței cu Afghanistan, iar această decizie a fost luată și din cauza presiunilor făcute de China asupra Teheranului, scrie publicația The Hindu. Iranul a început să monteze șinele pentru calea ferată dintre orașul de graniță Zahedan și Chabahar, cel mai mare port iranian din zona golfului Oman.

Cele doua orase iraniene pe hartaFoto: Google Maps

Calea ferată traversează provincia Sistan - Balucistan și o secțiune de 150 km ar trebui terminată până în martie 2021, în timp ce tot traseul ar trebui să fie gata până în martie 2022.

Vor fi 34 de opriri, trenurile de pasageri vor putea rula cu cel mult 160 km/h, iar cele de marfă, cu maxim 120 km/h. Autoritățile estimează că trenurile dintre cele două orașe vor putea transporta 927.000 pasageri pe an și 2,8 milioane de tone marfă.

Însă, presa indiană scrie că Iranul a decis să scoată India din proiect și să meargă pe cont propriu, motivând că India nu a venit la timp cu fondurile necesare și ar fi tergiversat și alte aspecte ale proiectului.

Acum patru ani, în mai 2016, premierul indian Modi a vizitat Iranul și a semnat pactul de construcție a căii ferate, angajându-se să finanțeze o parte din proiect. Acordul a fost semnat împreună cu președintele iranian Rouhani și cu cel afgan, Ashraf Ghani.

Proiectul era văzut de India ca un răspuns la rutele finanțate de China în Asia de Sud-Est și Asia Centrală, iar un atu este că ocolește Pakistanul, țară cu care India este în relații foarte reci.

În plus, presa indiană scrie că momentul nu este întâmplător fiindcă Iranul este aproape de a semna cu China un parteneriat strategic pe 25 de ani, în valoare de 400 miliarde dolari.

Reamintim că tensiunile sunt mari între India și China, iar la mijloc de iunie 20 de soldați au murit în zona înaltă de graniță dintre cele două țări, în munții Himalaya. Conflictul are ”rădăcini” mai vechi de un secol.