Ploiești - Slănic ar putea deveni următorul tronson pe care trenul va pierde lupta cu microbuzul

de Vlad Barza     HotNews.ro
Luni, 31 august 2020, 18:41 Economie | Industrie Feroviara


Tren al TFC
Foto: Hotnews
​Compania privată care operează trenurile dintre Ploiești și Slănic spune că trenurile pe această rută de 44 km vor avea întârzieri de 40 de minute din cauza restricțiilor de viteză introduse luni. Din cauza acestei măsuri, compania nu mai poate circula cu toate trenurile din grafic și a anulat două trenuri luni și șase trenuri marți. Cele mai rapide trenuri făceau o oră și 15 minute între Ploiești Sud și Slănic, cu 12 opriri intermediare. Dacă întârzierile vor persista, trenul nu va mai fi viabil pentru navetiști. Între cele două localități circulau zilnic între 8 și 10 trenuri pe sens.

Cei de la Transferoviar au explicat pentru HotNews.ro că administratorul secției, CNCF CFR SA prin Regionala CF București, Secția Linii Câmpina, a introdus restricție de viteză permanentă de 30 km/h pe toată distanța de circulație, de la stația Buda și până la Slănic Prahova, ceea ce înseamnă 34 dintre cei 44 km ai secției.

Secția a fost în administrarea Transferoviar din septembrie 2012 și până la sfârșitul lunii iulie 2020. Compania privată spune că nu a mai dorit prelungirea contractului de închiriere pe încă patru ani din cauza pierderilor financiare înregistrate pe această secție. Chiria secției a crescut permanent, salariile personalului au crescut constant prin majorarea salariului minim, iar cheltuielile de întreținere s-au majorat, spun cei de la companie.

Transferoviar spune că a întreținut secția pentru a putea opera trenuri de călători cu viteza de 50 km/h, dar că a aflat abia azi de la impiegații de pe secție, că începând cu ora 12, viteza va scădea de la 50 km/h, la 30 km/h.

Transferoviar spune că alte trenuri vor fi anulate și este necesară trasarea graficului de circulatie în funcție de noua viteză de circulație.

Iată ce spune Transferoviar pe site-ul companiei

Începând cu data de 31.08.2020, trenurile de pe ruta Ploiești Sud - Slănic și retur vor avea întârzieri de aproximativ 40 minute din cauza restricțiilor de viteză.
De asemenea trenurile 15134 și 15131 sunt anulate în decursul zilei de 31.08.2020.


În funcție de impactul asupra circulației vor avea loc modificări în circulația trenurilor și pentru zilele următoare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















10043 vizualizari

  • +1 (5 voturi)    
    pai (Luni, 31 august 2020, 22:38)

    martel55 [utilizator]

    e in stare sa faca ceva statul la noi, decat sa distruga ce mai fucntioneaza?unde e premierul locovid si minstrul transporturilor sa ne spuna ei cum sustin transpfortul feroviar, in linie cu directevele UE pentru reducerea poluarii?in loc ca statul sa fi renuntat complet la chirie pe aceste sectii operate de privati care investesc sa mentina o viteza de circulatie la limita decentei, din contra, daca vede ca aia cand mai rezista fac tot posibilul sa ii omoare
  • 0 (0 voturi)    
    Distrugere si haos! (Marţi, 1 septembrie 2020, 7:56)

    Alfabetix [utilizator]

    Transportul feroviar pe linia asta a fost oprit multi ani, iar navetistii s-au orientat spre microbize.
    Probabil asta a si fost intentia.
    Acum se pun bete in roate si companiei private!
    In loc sa degreveze soselele aflomerate de camioane si automobile!
    Si inca un aspect revoltator este lipsa barierelor de cale ferata - extrem de periculos si duce la multe accidente nenumarate!
  • 0 (0 voturi)    
    de 30 de ani (Marţi, 1 septembrie 2020, 9:24)

    Coresponedntu [utilizator]

    de la Revolutie evolutia sectorului transporturilor este total in contradictie cu ce s-a intamplat in Europa dezvoltata, tramvaiele si troleibuzele electrice din orase au fost inlocuite cu autoturisme si autobuze poluante, transportul feroviar care reprezinta viitorul desfiintat sau inlocuit cu microbuze, cosciuge pe roti poluante si mortale pentru utilizatori. Doar in Africa mai avem parte de o evolutie asemanatoare. Ce Green Deal, ce e aia? Romania merge in directia opusa.
  • 0 (0 voturi)    
    :( (Marţi, 1 septembrie 2020, 19:34)

    Xorciser [utilizator]

    Când eram mic, in anii 80, era traseul care îmi plăcea cel mai mult, era o ruta pe care puteam merge in vagon supra-etajat.

    Păcat dacă se desființează aceasta ruta.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by