Bode: Noi credem că din 12 decembrie vom parcurge distanța Gara de Nord - Otopeni în 15-17 minute

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 16 septembrie 2020, 1:53 Economie | Industrie Feroviara


Linia Gara de Nord Aeroport
Foto: CFR Infrastructura
Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat marți, la postul public de televiziune, că linia de cale ferată Gara de Nord - Aeroportul Otopeni ar putea fi dată în folosință pe 12 decembrie, odată cu noul mers al trenurilor.

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a spus că a fost marți să verifice stadiul lucrărilor la calea ferată Gara de Nord - Aeroport.

„Eu am fost astăzi, sigur, am fost într-o verificare, într-o probă-test pentru tot ceea ce credem noi că se va întâmpla undeva la sfârşitul lunii octombrie, când vom finaliza cei 8 kilometri de linie dublă, pentru că de la Gara de Nord până la Otopeni sunt 19,5 kilometri. 8 kilometri între Mogoşoaia şi Baloteşti se modernizează linia, vom avea linie dublă, se construieşte acel tronson de 3 kilometri, pasarela peste DN1, nou, de la zero, este primul tronson de cale ferată construită în România de la zero după 1989. Aşadar, suntem într-un progres fizic de peste 98%, vom realiza cel mai probabil săptămâna viitoare primele deplasări cu invitaţi, cu presa”, a spus Bode, potrivit agenției Mediafax.

Acesta crede că distanța dintre Gara de Nord și Aeroport va fi parcursă în 15-17 minute, din 12 decembrie.

„Noi credem că odată cu noul mers al trenurilor, 12 decembrie, din acel moment, de la Gara de Nord la Otopeni sau de la Otopeni la Gara de Nord vom parcurge cei 19,5 kilometri în 15-17 minute”, a mai spus ministrul.











Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















917 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    De ce nu dau drumul acum cu tren din ora în ora? (Miercuri, 16 septembrie 2020, 4:13)

    Argon [utilizator]

    Din ce motive nu dau drumul la circulația trenurilor Otopeni - Gara de Nord din ora în ora sa spunem. In momentul actual exista o linie continua intre cele doua puncte terminus ale traseului. Atata vreme cât trenul este încăpător se vor găsi destui călători care sa aștepte chiar și 60 minute în stații.

    Citat:
    "Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat marți, la postul public de televiziune, că linia de cale ferată Gara de Nord - Aeroportul Otopeni ar putea fi dată în folosință pe 12 decembrie, odată cu noul mers al trenurilor."
  • 0 (0 voturi)    
    nu conteaza doar timpul de deplasare (Luni, 21 septembrie 2020, 15:30)

    bobo2 [utilizator]

    ci si timpul de asteptare intre trenuri. Daca astept o ora intre trenuri n-am facut nimic.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by