​Deși Mersul Trenurilor care intră în vigoare la 13 decembrie este disponibil online, pentru noua linie București Nord - Aeroport H. Coandă T1 nu sunt niciun fel de date. Nu se știe dacă trenurile chiar vor circula la 50-60 de minute (sau mai des) și nici nu se știe dacă trenurile vor fi de la CFR Călători, de la Transferoviar (TFC) sau de la ambele. Cele două companii spun că nu au primit încă vești de la CFR Infrastructură, iar Transferoviar este de părere că ”soluția operării acestei rute cu mai multe companii va aduce numai beneficii călătorului”. Pe noua linie au circulat - pentru testare - atât trenuri ale TFC, cât și ale CFR Călători, dar Ministerul Transporturilor nu a mai anunțat de ceva timp nimic nou legat de proiect.

Tren la Gara de la AeroportFoto: AGERPRES

Într-o conferință de bilanț pe 3 noiembrie, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a evitat să spună care va fi intervalul de circulație al trenurilor către aeroport și a adăugat că CFR Infrastructură analizează cererile de trasă și cadența trenurilor nu este cunoscută. De atunci au trecut peste trei săptămâni și nu se știe public mai mult.

Nu se știe nici acum cine va opera spre aeroport: CFR Călători, compania privată Transferoviar sau ambele. Ediția tipărită a Mersului Trenurilor a plecat către tipografii și pe copertă se pare că va fi o fotografie stilizată a gării de la Aeroport.

Președintele Iohannis și premierul Orban au ”testat” linia de cale ferată Gara de Nord - Aeroport și au mers pe 21 septembrie cu un tren al CFR Călători pe cei 19 km. Atât Iohannis, cât și Orban au ținut să spună că lucrarea era gata în proporție de doar 11% când liberalii au preluat guvernarea.

În acea zi, directorul CFR Călători, Dan Costescu a pus o postare pe Facebook care începea așa: ”Hai cu noi la Aeroport! Acesta este sloganul sub care trenul CFR Călători a ajuns de la Gara de Nord la Otopeni”.

Cu cinci zile înainte de acel eveniment, șeful CFR Călători spunea că primele discuții arată că trenurile dintre Gara de Nord și Aeroport ar putea circula la intervale de 50 de minute, fiindcă vor fi puțini pasageri la început. ”Dacă noi vom fi lăsați să facem transportul vom avea grijă ca această cadență să fie cea care trebuie. Deocamdată am reușit să scoatem acele 50 de minute și se poate face calculul după aceea, prin reorganizarea noului mers să scădem undeva la 30 de minute, atunci când o va cere încărcarea de la aeroport”, mai spunea Costescu

Cei de la CFR Călători spun că nici acum nu au primit vreun semn de la CFR Infrastructură și deci nu se știe nimic și nici nu pot instala, spre exemplu, automatele de bilete.

Am trimis întrebări și companiei private Transferoviar, iar operatorul privat spune că vrea să intre pe ruta către aeroport și nu s-a retras așa cum au apărut unele zvonuri. Cei de la TFC au spus și că ar fi cel mai bine ca pe noua rută să opereze două companii.

Încă din data de 26.08.2020, Transferoviar Călători SRL a solicitat, în scris, SNTFC CFR SA acordarea de trase pe ruta București Nord – Aeroport Otopeni.

Am revenit cu cereri și în datele de 17.09.2020, 13.10.2020 și 24.11.2020.

Răspunsul SNTFC CFR SA a fost că momentan nu se pot aloca trase către Aeroport H Coanda T1 deoarece secția nu a fost predată către CFR SA, după preluarea secției vor avea discuții cu toți operatorii interesați.

Toate aceste demersuri demonstrează clar că Transferoviar Călători SRL nu a avut niciun moment intenția de a se retrage de pe această rută, așa cum s-a speculat la un moment dat în presă.

Considerăm că soluția operării acestei rute cu mai multe companii va aduce numai beneficii călătorului și reorientarea sa către transportul feroviar.

Despre linia către aeroport

Reamintim că la jumătatea lui septembrie a fost o controversă după ce au apărut imagini cu un automotor Transferoviar care a făcut teste pe linie.

Faptul că primul tren care a testat o astfel de linie simbolică a fost unul privat și nu unul al operatorului național a scandalizat mulți ceferiști. Unii au spus că este o rușine națională, alții că este un semn că privații dețin o forță tot mai mare. Cert este că foarte multă lume se aștepta ca primul tren care trece pe noua linie să fie unul al CFR Călători.

Pe 14 septembrie CFR Călători dezmințea o informație apărută în presă și spunea că NU a primit vreo solicitare de a efectua testele pentru noua linie feroviară spre Aeroportul Henri Coandă. ”Referitor la afirmația apărută în spațiul public potrivit căreia CFR Călători nu a răspuns solicitării pentru a efectua testele pentru noua linie feroviară spre Aeroportul Henri Coandă, precizăm că aceasta este falsă. Facem precizarea că CFR Călători nu a primit o astfel de solicitare”, spunea CFR Călători, într-un comunicat.

Primele planuri concrete pentru linia către aeroport au fost în 2016 și lucrările au început în 2019, ideea fiind ca traseul să fie dat în folosință până în iunie 2020, când ar fi trebuit să se țină patru meciuri de la Euro.

Un ”draft” de Mers al Trenurilor arată că din Gara de Nord sunt 5,4 km până la halta Pajura și de acolo mai sunt 7,7 km până la Mogoșoaia, iar pe această porțiune viteza medie este de aproape 60 km/h, iar cea maximă, de 80 km/h. De la Mogosoaia sunt 2,9 km până la ramificația cu noua linie, iar pe această porțiune limita de viteză este de 100km/h. De la ramificație mai sunt 2,2 km până la punctul de oprire de la Patinoar unde vor opri o parte dintre trenuri, iar de la patinoar mai sunt 700 de metri până la gara de la aeroport. Trenurile care opresc și la patinoar vor face 23 de minute.

Linia este neelectrificată. În iunie se spunea că trenul ar putea circula de la 26 august, dar acest lucru nu a fost posibil. În plus, mai sunt litigii legate de exproprieri.

Pe aproape tot traseul trenul va parcurge o parte din magistrala M700 București - Galați unde vitezele medii nu sunt mai mari de 60 km/h. Practic doar 3 km de linie sunt noi construiți, o mică ramificație din linia București - Urziceni).