Pe mai bine de 45 de linii secundare trenurile nu mai circulă, însă mai sunt alte 40 care încă au rezistat, iar câteva dintre ele merg foarte bine și au peste 10 trenuri pe zi pe sens. Din păcate pe foarte multe dintre liniile secundare sunt cel mult 4-5 trenuri pe zi, ceea ce nu oferă multe alegeri călătorilor. În general vitezele medii sunt de 35-40 km/h și pe cele mai rapide porțiuni se ating 70-80 km/h. Pe liniile unde nu s-au făcut modernizări vitezele medii sunt de sub 30 km/h, net inferioare față de anii '80. Mai jos puteți citi cum au evoluat vitezele și frecvența trenurilor în ultimii 40 de ani pe 40 de secții feroviare secundare.

Tren al TFCFoto: Hotnews

Informația pe scurt

  • Analiza cuprinde 40 de linii secundare, de la 203 Brașov - Zărnești, până la 926 Timișoara - Cruceni. Sunt din toate regiunile țării și frecvența trenurilor diferă enorm: de la un tren pe zi între Ploiești și Târgoviște, la 12 pe zi între Titan Sud și Oltenița. Pe de altă parte, pe alte 45 de linii secundare trenurile nu mai circulă, iar despre ele puteți citi pe larg aici.
  • Cele mai scurte linii secundare au sub 20 km lungime, cele mai lungi au 150 km. Vitezele medii sunt între 35 și 40 km/h pentru trenurile Regio, dar variațiile sunt mari. În anii 80 și 90 existau și trenuri Accelerat și chiar Rapid pe multe linii secundare. În prezent peste 95% dintre trenurile de pe linii secundare sunt Regio pentru că au fost eliminate multe trenuri de lungă distanță ce ajungeau și pe linii secundare.
  • Există și porțiuni mari cu viteze medii de 25 - 30 km/h, uneori din cauza infrastructurii precare, alteori din cauză că trenurile trebuie să aștepte în gări sosirea garniturilor din direcția opusă.
  • Sunt câteva linii secundare unde trenurile sunt dese, cum ar fi liniile Titan Sud - Oltenița, Brașov - Zărnești, Buzău - Nehoiașu sau Ploiești - Slănic. Dintre cele 40 de linii analizate, în 16 cazuri timpii de mers erau cei mai buni în 1980, iar în 9 cazuri cei mai buni timpi au fost în 2021.
  • Marea problemă pentru multe linii secundare este frecvența trenurilor: în multe cazuri sunt 3-4 trenuri/zi, în timp ce în anii '80 și '90 erau 7-8 trenuri pe zi.
  • În anii '80 un tren rapid ajungea la Bicaz, în 1989 circula un accelerat între Arad și Brad, în 1998 un tren Rapid oprea în toate stațiile dintre Botoșani și Verești, iar în 2005 un InterCity ajungea și la Reșița. De câțiva ani nu mai există trenuri IR către Sighetu Marmației.
  • Pe câteva linii s-a investit în modernizare, astfel că în 2021 timpii de parcurs sunt mai buni decât în anii '80 sau '90.
  • Unele linii au decăzut din cauza nepăsării autorităților, altele din cauza mafiei microbuzelor, iar altele s-au dus de râpă fiindcă nu a mai existat industrie în micile orașe pe provincie care aveau pe vremuri și trenuri Personale cu peste 10 vagoane.
  • Pe foarte puține linii viteza medie a trenurilor Regio trece de 50 km/h. Pe cei 39 km dintre Jimbola și Timișoara cel mai rapid tren IR rulează cu 60 km/h. Pe cei 154 km/h dintre Iași și Dorohoi cel mai rapid tren rulează cu 47 km/h, oprind în 23 de gări intermediare.

Linia 203 Brașov - Zărnești, 27 km, Regio Călători

Este prima linie pe care au intrat companiile private, în 2005 prin firma Keolis S R L, devenită apoi Regiotrans (din 2018 Regio Călători). Era folosită în anii 80 de cei care lucrau la fabricile din Râșnov, Tohan, colonia 6 Martie și Zărnești. Este folosită în week-end și de turiștii care merg la Râșnov sau care se duc la Zărnești, în munții Piatra Craiului.

Cel mai rapid tren, cel mai lent tren și numărul de trenuri pe zi pe sens:

1980: 42 - 49 minute, 7 trenuri

1989: 42 - 55 minute, 7 trenuri

1998: 43 - 50 minute, 6 trenuri

2005: 44 - 48 minute, 6 trenuri

2015: 38 - 55 minute, 14 trenuri

2021: 38 - 51 minute, 8 trenuri

Frecvența trenurilor a fost peste cea de pe alte linii, culminând cu 14 tremuri pe sens acum șase ani.

Linia 210 Alba Iulia - Zlatna, 42 km, Regio Călători

Nu au fost niciodată foarte multe trenuri pe zi pe linia dintre cele două orașe din Alba.

Cel mai rapid tren, cel mai lent tren și numărul de trenuri pe zi pe sens:

1980: 120 - 145 minute, 5 trenuri

1989: 78 - 88 minute, 6 trenuri

1998: 75 - 93 minute, 5 trenuri

2005: 90 - 94 minute, 3 trenuri

2015: 77 - 80 minute, 4 trenuri

2021: 70 - 77 minute, 4 trenuri

Linia 213 Timișoara Nord - Radna, 67 km, CFR Călători

Ultimii ani nu au fost deloc buni pentru linia 213 și circulația a fost afectată și de anulările de trenuri din martie 2018 .

Se circulă doar pe cei 37 km dintre Timișoara și Remetea Mică, sunt două trenuri pe sens, 50 - 53 de minute

Cel mai rapid tren, cel mai lent tren și numărul de trenuri pe zi pe sens între Timișoara ș Radna:

1980: 109 - 121 minute, 3 trenuri

1989. 111 - 133 minute, 3 trenuri

1998: 109 - 129 minute, 5 trenuri

2005: 82 - 130 minute, 5 trenuri

2015: 88 - 108 minute, 5 trenuri

În 2005 circula și un accelerat pe linia 213.

Linia 215 Arad - Nădlac, 52 km, Regio Călători

Pe linia către granița cu Ungaria au fost în general 6-7 trenuri, timpii de parcurs erau mai buni în anii 80.

Cel mai rapid tren, cel mai lent tren și numărul de trenuri pe zi pe sens:

1980: 68 - 89 minute, 6 trenuri

1989: 71 - 90 minute, 6 trenuri

1998: 79 - 96 minute, 6 trenuri

2005: 115 - 132 minute, 4 trenuri

2015: 81 - 120 minute, 7 trenuri

2021: 85 - 98 minute, 7 trenuri

Linia 216 Arad - Sânnicolau Mare, 66 km, Regio Călători

Este una dintre puținele linii secundare în care timpii de parcurs din 2021 sunt mai buni decât în trecut pentru cel mai rapid dintre trenuri.

1980: 92 - 114 minute, 4 trenuri

1989: 106 - 128 minute, 4 trenuri

1998: 118 - 146 minute, 6 trenuri

2005: 101 - 126 minute, 5 trenuri

2015: 94 - 123 minute, 7 trenuri

2021: 90 - 125 minute, 5 trenuri

Există trei trenuri pe ambele sensuri între Vâlcani și Sânnicolau Mare, 21 km, 29 - 31 minute.

Linia 217 Timișoara - Lovrin - Nerău, 93 km, Regio Călători

Sunt opt trenuri pe sens de la Timișoara la Lovrin și șase de la Nerău la Lovrin.

1980: 2 ore și 17 minute - 2 ore și 46 minute, 3 trenuri

1989: 2 ore 40 minute - 2 ore și 51 minute, 3 trenuri

1998: 2 ore și 49 minute - 2 ore și 57 minute, un tren

2005: 2 ore și 37 minute - 3 ore și 11 minute minute, 3 trenuri

2015: 2 ore și 28 minute - 2 ore și 43 minute minute, 2 trenuri

2021: 2 ore și 20 minute - 2 ore și 55 minute, 2/3 trenuri pe sens

În 1998 era un singur tren de la un capăt la altul al liniei, dar erau opt de la Lovrin la Nerău și șase de la Timișoara la Nerău.

Linia 302 Ploiești - Târgoviște, 52 km, Transferoviar

Linia este aproape moartă, fiindcă un singur tren mai circulă, operatorul retrăgându-se de pe secție în primăvara 2018.

Compania TFC anunța atunci că sunt prea mari costurile de operare și că secția nu este rentabilă. Între cele două orașe sunt microbuze din oră în oră și cele mai rapide fac 55 de minute.

CFR se retrăsese în 2012, iar TFC preluase secția în 2015. De la I L Caragiale a existat până în 2000 trafic de călători până la Moreni (16 km) și de la Moreni la Filipeștii de Pădure (12 km), secții prezente în Mersul Trenurilor ca linia 303. Pe linia 302 I L Caragiale este aproximativ la jumătatea distanței dintre Ploiești și Târgoviște.

1980: 89 - 110 minute, 6 trenuri

1989: 96 - 176 minute, 8 trenuri

1998: 97 - 144 minute, 7 trenuri

2005: 95 - 105 minute, 4 trenuri

2017: 93 - 109 minute, 8 trenuri

2021: 103 - 106 minute, 1 tren

Linia 304 Ploiești Sud - Măneciu, 50 km, Transferoviar

Una dintre liniile cu număr bun de trenuri și cu timpi de parcurs ce nu s-au degradat față de anii 80.

1980: 85 - 139 minute, 11 trenuri

1989: 83 - 122 minute, 9 trenuri

1998: 93 - 127 minute, 9 trenuri

2005: 112 - 131 minute, 2 trenuri

2021: 85 - 111 minute, 8 trenuri

Linia 306 Ploiești Sud - Slănic, 44 km, Transferoviar

La fel ca linia 304, și acesta are o cadență bună de trenuri, nouă (față de numai 3 în 2005).

1980: 68 - 92 minute, 8 trenuri

1989: 66 - 122 minute, 9 trenuri

1998: 75 - 125 minute, 8 trenuri

2005: 81 - 111 minute, 3 trenuri

2015: 75 - 93 minute, 7/8 trenuri

2021: 75 - 93 minute, 9 trenuri

Linia 307 Blaj - Târnăven - Praid, 113 km, Regio Călători

Între Blaj și Târnăveni sunt șase trenuri pe sens, 38 km, 57 - 74 minute. În 2005 erau tot șase trenuri, 53 - 63 minute

În 1980 erau șase trenuri între Blaj și Târnăveni și alte șase de acolo la Praid. Cine dorea să meargă de la Blaj la Praid avea de așteptat cam o oră la Târnăveni. Vitezele medii erau 35 - 38 km/h.

În 1989 erau patru trenuri directe, dar majoritatea staționau o oră la Târnăveni, astfel că drumul era foarte lung.

În 1998 erau două trenuri directe de la Praid la Blaj, dar făceau peste 5 ore, tot din cauza staționării. Pe fiecare dintre cele două segmente erau 6-7 trenuri.

1989: 3 ore și 37 minute - Peste 5 ore, 4 trenuri

2015: 3 ore și 7 minute - 4 ore și 23 minute, 3 trenuri

2021: 3 ore și 21 - 3 ore și 40 minute, 2 trenuri

Linia 308 Sighișoara - Odorhei, 47 km, CFR Călători

Frecvența trenurilor nu a fost niciodată mare, dar timpii de parcurs au variat mult în ultimele decenii.

1980: 76 - 83 minute, 3 trenuri

1989: 74 - 84 minute, 3 trenuri

1998: 86 - 89 minute, 3 trenuri

2005: 105 - 106 minute, 3 trenuri

2015: 81 - 95 minute, 4 trenuri

2021: 98 - 100 minute, 3 trenuri

Linia 317 Arad - Gurahonț - Brad, 167 km, Regio Călători, CFR Călători

În Mersul Trenurilor din 1996 la linia 317 a fost alipită linia 209 (Deva - Brad, 36 km) și exista și un tren accelerat care făcea 65 de minute pe 36 de km. Întreaga linie 317 Arad - Ineu - Gurahonț - Simeria avea 212 km, dar viteza medie nu era mare, astfel că acceleratul făcea 5 ore și personalele făceau aproape șase ore. Acela a fost și ultimul an în care trenurile au circulat între Brad și Deva și deci ultimul în care linia 317 se lega de magistrala 200.

Cel mai rapid tren, cel mai lent tren și numărul de trenuri pe zi pe sens între Arad și Brad (167 km):

1980: 2 ore și 38 minute - 4 ore și 13 minute, 4 trenuri

1989: 3 ore și 31 minute - 5 ore și 54 minute, 5 trenuri

1998: 3 ore și 38 minute - 5 ore și 26 minute, 5 trenuri

2005: 4 ore și 20 minute - 4 ore și 44 minute, 4 trenuri

2015: 3 ore și 20 minute - 4 ore și 35 minute, 4 trenuri

2021: 3 ore și 50 minute - 4 ore și 16 minute, un tren

Trenurile CFR Călători circulă din 11 ianuarie pe cei 104 km dintre Ineu (jud Arad) și Brad (jud Hunedoara) tronson care în ultimii ani a fost operat de compania privată Regio Călători, care însă a decis să se retragă de la 1 ianuarie. Sunt două trenuri pe sens pe zi și fac două ore și jumătate.

Între Arad și Ineu sunt nouă trenuri pe zi (5 de la RC și 4 de la CFR) care fac între 76 și 103 minute pe 63 km

În anii 80 circula și un tren accelerat, la fel și la finalul anilor 90.

Linia 318 Ineu - Cermei, 14 km, Regio Călători

1980: 15 - 23 minute, 8 trenuri

1989: 19 - 26 minute, 8 trenuri

1998: 20 minute, 6 trenuri

2005: 18 minute, 7 trenuri

2015: 17 - 18 minute, 5 trenuri

2021: 18 - 19 minute, 4 trenuri

Linia 404 Sf Gheorghe - Brețcu, 66 km

Viteza medie este scăzută, de numai 31 - 32 km/h, iar unul dintre trenuri face peste două ore și jumătate, fiindcă staționează 22 de minute în Covasna.

1980: 95 - 106 minute, 3 trenuri

1989: 1 oră și 45 minute - 1 oră și 46 minute, un tren

1995: 1 oră și 44 minute - 2 ore și 51 minute, 4 trenuri

1998: 1 oră și 46 minute - 2 ore și 44 minute minute, 4 trenuri

2005: 3 ore - 4 ore, 2 trenuri

2015: 1 oră și 53 minute - 2 ore și 8 minute, 4 trenuri

2021: 1 oră și 58 minute - 2 ore și 31 minute, 4 trenuri

În 1989 erau patru trenuri între Sf Gheorghe și Tg Secuiesc.

Linia 406 Bistrița Bârgăului - Bistrița Nord - Luduș, 140 km, CFR Călători, Regio Călători, Interregional.

Vitezele sunt sub media liniilor secundare pe secția 406, iar unul dintre trenuri face 110 km în aproape 4 ore, așadar cu o viteză medie de 28 km/h.

Tronsonul Luduș - Bistrița Nord, 110 km

1980: 2 ore și 42 minute - 2 ore și 57 minute, 3 trenuri

1989: 2 ore și 53 minute - 3 ore și 26 minute, 4 trenuri

1998: 3 ore și 52 minute - 4 ore și 49 minute, 4 trenuri

2005: 3 ore 49 minute - 4 ore și 47 minute, 2 trenuri

2015: 3 ore și 23 minute - 5 ore și 8 minute, 2 trenuri

2021: 3 ore și 14 minute - 3 ore și 55 minute, 2 trenuri

Recent, s-a anunțat că singurul accelerat care ajungea la Bistrița a devenit tren Regio Express.

Nu există trenuri directe de la un capăt la altul al liniei, însă circulă două trenuri directe pe cei 110 km dintre Bistrița Nord și Luduș (viteze medii între 28 - 34 km/h).

Sunt 10 km între Bistrița Nord și Sărățel, iar pe zi sunt 20 de trenuri pe sens (11 de la CFR, 5 de la IRC și 4 de la RC). timpul de parcurs variază între 12 și 16 minute, existând și un tren IR.

Între Bistrița Bârgăului și Bistrița Nord sunt 7 trenuri pe zi de la Interregional Călători, 30 km (67 - 95 minute), viteza medie fiind extrem de mică (19 - 27 km/h).

Linia 409 Salva - Sighetu Marmației, 119 km

Este una dintre cele mai frumoase trasee feroviare din țară, însă vitezele medii, care nu au fost niciodată mari, au tot scăzut și majoritatea trenurilor au viteze medii de sub 33 km/h.

În 1980 viteza medie pentru accelerat era de 48 km/h între Salva și Vișeu de Jos, culminând cu o medie de 50 km/h între Salva și Telciu. În prezent, mediile de viteză pe cele două porțiuni sunt de 42, respectiv 36 km/h.

1980: 2 ore și 57 minute - 3 ore și 47 minute, 5 trenuri

1989: 3 ore și 3 minute - 3 ore și 49 minute, 4 trenuri

1998: 3 ore și 6 minute - 4 ore și 13 minute, 3 trenuri

2005: 3 ore și 34 minute - 4 ore, 4 trenuri

2015: 3 ore și 9 minute - 4 ore și 2 minute, 3/4 trenuri

2021: 3 ore și 30 minute - 4 ore și 15 minute, 3 trenuri

Între Sighetu Marmației și Vișeu de Jos sunt șase trenuri pe cei 57 km (94 - 154 minute).

În anii 80 și 90 erau și două accelerate pe linia 409, dar și viteza lor era de sub 40 km/h. În 1946 mai exista un IR sezoier care acum nu mai există.

Linia 413 Săcuieni Bihor - Sărmășag, 87 km

Cel mai rapid tren, cel mai lent tren și numărul de trenuri pe zi pe sens:

1980: 2 ore și 8 minute - 2 ore și 29 minute, 4 trenuri

1989: 2 ore și 8 minute - 2 ore și 29 minute, 3/4 trenuri

1998: 2 ore și 15 minute - 2 ore și 35 minute, 3 trenuri

2005: 2 ore și 43 minute - 3 ore, 2 trenuri

2015: 2 ore și 4 minute - 2 ore și 16 minute, 2 trenuri

2021: 2 ore și 23 minute - 2 ore și 37 minute, 2 trenuri

În unele zile circulă și un tren R între Sărmășag și Marghita (106 minute pe 62 km).

Linia 504 Buzău - Nehoiașu, 73 km, Transferoviar

Una dintre foarte puținele linii secundare cu multe trenuri pe zi și cu o viteză medie de peste 35 km/h și porțiuni cu 70 km/h. Sunt 20 de opriri intermediare, media fiind de sub 4 km între stații.

1980: 2 ore și 3 minute - 2 ore și 36 minute, 6/8 trenuri

1989: 2 ore și 10 minute - 2 ore și 44 minute, 7 trenuri

1998: 2 ore și 5 minute - 2 ore și 55 minute, 6 trenuri

2005: 2 ore și 23 minute - 2 ore și 36 minute, 5 trenuri

2015: 2 ore și 2 minute - 2 ore și 42 minute, 9 trenuri

2021: 2 ore și 5 minute - 2 ore și 34 minute, 10 trenuri

Linia 509 Bacău - Piatra Neamț - Bicaz, 86 km, CFR Călători

Linia a decăzut mult și la capitolul viteză și la rangul trenurilor.

În 2005 circula și un tren IC cu vagoane directe de București (557 și 558), în anii 80 erau un tren rapid pe distanța Bacău - Piatra Neamț și alte două accelerate între Bacău și Bicaz.

1980: 82 minute - 2 ore și 31 minute, 6 trenuri

1989: 84 minute - 3 ore și 24 minute, 9 trenuri

1998: 88 minute - 2 ore și 15 minute, 5 trenuri

2005: 1 oră și 38 minute - 2 ore și 43 minute

2015: 1 oră și 44 minute - 2 ore și 16 minute, 3 trenuri

2021: 2 ore și 13 - 2 ore și 14 minute, un tren

De la Bacău la Piatra Neamț sunt 7 trenuri pe sens (73 - 101 minute pe 60 km). De la Piatra Neamț la Bicaz este doar un tren de sens.

Linia 511 Verești - Botoșani, 44 km, CFR Călători

La fel ca la 509, și la linia 511 a scăzut frecvența trenurilor și nu mai circulă decât trenuri Regio.

1980: 47 - 64 minute, 7 trenuri

1989: 46 - 70 minute, 8 trenuri

1998: 58 - 82 minute, 9 trenuri

2005: 57 - 68 minute, 6 trenuri

2015: 62 - 81 minute, 6 trenuri

2021: 65 - 84 minute, 5 trenuri

Până acum un deceniu circula și un tren accelerat pe această rută, iar în 2005 era și un tren Rapid (R 753 și 754). În 1980 circula trenul rapid 59, cu perechea sa R 60.

Amănunt interesant: în 1989 erau trei trenuri accelerate între Botoșani și Verești, la fel și în 1998 când un accelerat oprea în toate stațiile de pe traseu și făcea pe cei 44 km mai mult decât Personalele. Și un rapid, R 751, oprea în toate stațiile. făcând 61 de minute la dus și 67 de minute la întors. În 1998 erau două trenuri Rapide pe linia 511.

Linia 513 Suceava - Cacica, 32 km

1980: 46 - 58 minute, 4 trenuri

1989: 44 - 61 minute, 5 trenuri

1998: 45 - 52 minute, 6 trenuri

2005: 46 - 53 minute, 6 trenuri

2015: 48 - 64 minute, 5 trenuri

2021: 56 - 57 minute, 3 trenuri

În anii 80 linia continua încă 13 km de la Cacica, la Păltinoasa.

Linia 515 Putna - Dornești, 39 km, CFR Călători

Cel mai rapid tren, cel mai lent tren și numărul de trenuri pe zi pe sens:

1980: 61 - 80 minute, 6 trenuri

1989: 63 - 85 minute , 9 trenuri

1998: 66 - 77 minute, 7 trenuri

2005: 81 - 95 minute, 3 trenuri

2021: 80 -82 minute, 2/3 trenuri

Una dintre puținele știri pozitive din sectorul feroviar românesc a fost reluarea în 2018 a circulației pe o parte a liniei 515, mai exact pe cei 39 km dintre Dornești și Putna. Linia 515 mai avea un segment de 25 km: Nisipitu - Gura Putnei, pe unde trenurile nu mai circulă din 2008, de când au fost inundații. În 1989 erau cinci trenuri pe sens pe cei 25 km, iar în 2005 erau două.

Linia 517 Pașcani - Tg Neamț, 29 km, CFR Călători

Nu au fost multe variații pe acestă linie în ultimii 20 de ani

1989: 40 - 41 minute, 4 trenuri

1998: 41 - 46 minute, 5 trenuri

2005: 39 - 44 minute, 4 trenuri

2015: 38 - 44 minute, 6 trenuri

2021: 38 - 45 minute, 4 trenuri

Linia 605 Roman - Buhăiești, 71 km, Regio Călători

1980: 98 - 110 minute, 5 trenuri

1989: 105 - 121 minute, 3 trenuri

1998: 133 - 155 minute, 3 trenuri

2005: 124 - 130 minute, 2 trenuri

2015: 107 - 146 minute, 5 trenuri

2021: 113 - 125 minute, 3 trenuri

Linia 607 Iași - Hârlău, 64 km, Regio Călători

1998: 107 - 127 minute, 3 trenuri

2005: 120 - 130 minute, 3 trenuri

2015: 82 - 87 minute, 6 trenuri

2021: 90 - 98 minute, 6 trenuri

În 1980 linia 607 era trecută pe distanța Podul Iloaiei - Hârlău, 41 km, distanța Podu Iloaiei - Iași fiind inclusă. ca și acum, în linia 606. Era șase trenuri pe sens, iar în 1989 erau cinci.

Linia 608 Iași - Dângeni - Dorohoi, 154 km, Regio Călători

Este o linie de lungă distanță cu porțiuni destul de mari în care trenurile rulează cu 60 - 70 km/h. Sunt peste 20 de opriri, iar cel mai rapid tren Regio parcurgea linia cu o viteză medie de 50 km/h în 2015 și 47 km/h în prezent, media fiind superioară multor linii secundare.

1980: 3 ore și 30 minute - 3 ore și 51 minute, 3 trenuri

1989: 4 ore și 13 minute - 5 ore și 3 minute, 3 trenuri

1998: 3 ore și 19 minute - 4 ore și 15 minute, 2 trenuri

2005: 3 ore și 41 minute - 4 ore și 4 minute, 3 trenuri

2015: 3 ore și 2 minute - 3 ore și 25 minute, 5 trenuri

2021: 3 ore și 16 minute - 3 ore și 38 minute, 5 trenuri

Linia 701 Ploiești - Urziceni - Țăndărei, 146 km, Regio Călători

De la Ploiești la Urziceni sunt 6 trenuri RC pe sens, 55 km (76 - 85 minute). Pe cei 29 km dintre Țăndărei și Slobozia nu mai circulă trenuri. De la Urziceni la Slobozia Veche sunt 4 trenuri CFR pe zi pe sens, 62 km, 75 - 93 minute.

În 2005 exista un tren Ploiești Sud - Slobozia și mai multe între Urziceni și Ploiești Sud. Între Țăndărei și Slobozia erau patru trenuri pe zi. La fel era și în 2015.

În 1980 linia 701 cuprindea cei 117 km de la Ploiești la Slobozia și exista și un personal care făcea 3 ore și jumătate. Erau 8 trenuri între Ploiești și Urziceni și un accelerat între Urziceni și Slobozia (62 km, 50 minute). La fel sta situația și în 1989 când erau câteva trenuri în plus.

Linia 801 Titan Sud - Oltenița, 59 km, Transferoviar

Una dintre puținele linii secundare de succes. Există 12 trenuri pe zi și timpii de parcurs au crescut cu mai bine de 20% față de 2005. Trenul chiar este util și contează mult că există stație de metrou chiar lângă gara Titan Sud.

Cel mai rapid tren, cel mai lent tren și numărul de trenuri pe zi pe sens:

1980: 87 - 100 minute, 7/9 trenuri

1989: 91 - 116 minute, 8 trenuri

1998: 96 - 115 minute, 6 trenuri

2005: 119 - 122 minute, 2 trenuri

2015: 96 - 116 minute, 3 trenuri

2021: 87 - 102, 12 trenuri

Linia 802 Călărași Sud - Ciulnița - Slobozia Veche, 44 km CFR Călători

Nu există tren direct, dar cu schimbare se poate ajunge și în sub 100 de minute. De la Slobozia Veche la Ciulnița sunt 5 trenuri pe sens, 17 km, 28 - 30 minute. De la Călărași la Ciulnița sunt 5 trenuri pe zi, 30 - 32 minute.

1980: 53 - 90 minute, 13 trenuri

1989: 53 - 90 minute, 10 trenuri

1993: 54 - 92 minute, 11 trenuri

1998: 83 - 100 minute, 6 trenuri

2005: 58 - 110 minute, fără trenuri directe, dar cu 5-6 trenuri pe două secțiuni

2015: Existau 6 trenuri între Călărași și Ciulnița și 5 între Călărași Slobozia.

În anii 80 existau și două accelerate, dar trenurile directe făceau enorm fiindcă staționau jumătate de oră la Ciulnița.

Linia 804 Medgidia - Tulcea Oraș, 144 km, CFR Călători

Vitezele medii au scăzut față de anii 80 și la fel și frecvența trenurilor. Este linia pe care sunt cele mai mari distanțe între stații pe rețeaua feroviară românească (20 km între Târgușor Dobrogea și Cogealac și 18 km între Cogealac și Mihai Viteazu).

1980: 2 ore și 4 minute - 2 ore și 50 minute, 5 trenuri

1989: 2 ore și 17 minute - 3 ore și 3 minute , 6 trenuri

1998: 2 ore și 34 minute - 3 ore și 12 minute, 6 trenuri

2005: 2 ore și 22 minute - 3 ore și 39 minute

2015: 2 ore și 50 minute - 3 ore și 32 minute

2021: 3 ore și 6 minute - 3 ore și 15 minute, 2 trenuri

În 2005 circulau și două perechi de trenuri IC pe sens, iar în 2015 mai exista un IR sezonier.

Linia 903 Videle - Giurgiu, 66 km, CFR Călători

Este linia pe care au fost deviate trenurile București - Giurgiu după ce s-a prăbușit în 2005 podul Grădiștea.

1980: 55 - 92 minute, 6 trenuri

1989: 82 - 90 minute, 7 trenuri

1998: 78 - 102 minute, 6 trenuri

2005: 54 - 98 minute, 6 trenuri

2015: 66 - 97 minute, 6 trenuri

2021: 66 - 84 minute, 6 trenuri

În 2005 circulau și trei trenuri rapide, fiind primul an în care nu se mai circula pe traseul obișnuit București - Giurgiu.

Linia 904 Titu - Târgoviște - Pietroșița, 66 km, CFR, TFC

Frecvența trenurilor directe Titu - Pietroșița a scăzut drastic. Pe de altă parte sunt 17 trenuri directe între Titu și Târgoviște (13 de la CFR și 4 de la TFC). De la Târgoviște la Pietroșița sunt 6 trenuri TFC.

1980: 104 - 154 minute, 10 trenuri

1989: 106 - 152 minute, 8 trenuri

1998: 106 - 147, 7 trenuri

2005: 121 - 142 minute, 3 trenuri

2021: 100 - 116 minute, 1/3 trenuri

În 1980 era și un accelerat Titu - Pucioasa, iar în 2015 nu se mai circula între Târgoviște și Pietroșița, existând 6 trenuri pe zi între Târgoviște și Titu, dintre care două accelerate care făceau 27 minute pe 32 km.

Linia 905 Golești - Câmpulung, 55 km

A scăzut treptat numărul de trenuri și a crescut timpul de parcurs.

1980: 59 - 111 minute minute, 7 trenuri

1989: 80 - 121 minute, 7 trenuri

1998: 55 - 111 minute, 7 trenuri

2005: 61 - 112 minute minute, 5 trenuri

2015: 70 - 71 minute, 4 trenuri

2021: 90 - 95 minute, 2 trenuri

Au existat și accelerate (de exemplu în 1998).

Linia 906 Pitești - Curtea de Argeș, 38 km, CFR Călători

O altă linie pe care lucrurile s-au tot deteriorat

1980: 33 - 60 minute, 8 trenuri

1989: 61 - 71 minute, 4 trenuri

1998: 48 - 67 minute, 7 trenuri

2005: 48 - 65 minute, 6 trenuri

2015: 43 - 45 minute, 5 trenuri

2021: 65 - 67 minute, 3 trenuri

Au existat și Personale fără oprire, dar și accelerate în anii 80.

Linia 909 Roșiori Nord - Alexandria, 34 km, CFR Călători

1980: 34 - 62 minute, 13 trenuri

1989: 44 - 61 minute, 12 trenuri

1998: 46 - 56 minute, 9 trenuri

2005: 52 - 59 minute, 7 trenuri

2015: 49 - 76 minute, 11 trenuri

2021: 50 - 60 minute, 8 trenuri

Au existat și accelerate în anii 80

Linia 910 Piatra Olt - Corabia, 74 km, CFR Călători

Sunt 4 trenuri pe zi de la Piatra Olt la Caracal (33 km) și două între Caracal și Corabia (41 km).

1998: 114 - 167 minute, 5 renuri

2005: 109 - 139 minute, 3 trenuri

2021: 119 - 129 minute, 2 trenuri

În anii 80 existau liniile 110 și 111 care cuprindeau cei 74 km, via Caracal, 7 - 8 trenuri pe fiecare dintre cele două porțiuni. Cei 33 km dintre Piatra Olt și Caracal erau parcurși în 27 de minute de un accelerat. În 2015 de la Caracal la Corabia circulau trenuri Regiotrans (6 pe zi), iar de la Piatra Olt la Caracal erau 8 trenuri pe zi, din care trei accelerate. Cel mai rapid tren făcea 33 de minute pe 32 km.

Linia 912 Craiova - Calafat, 108 km

Este una dintre liniile unde era mare nevoie de lucrări de modernizare. Există podul nou către Vidin dar nu este decât foarte puțin folosit de trenuri. Vitezele sunt mai mici și decât acum 90 de ani pe cei 108 km.

1980: 2 ore - 2 ore și 32 minute, 6 trenuri

1989: 2 ore și 17 minute - 2 ore și 38 minute, 5 trenuri

1998: 1 oră și 47 minute - 2 ore și 58 minute, 6 trenuri

2005: 2 ore 46 minute - 3 ore și 10 minute, 5 trenuri

2015: 2 ore și 52 minute - 3 ore și 9 minute, 4 trenuri

2020: 3 ore și 10 minute - 3 ore și 20 minute, 2 trenuri

În 1998 circula și un accelerat care trimitea vagoane către București, iar în 2015 noul pod Calafat - Vidin era tranzitat de trenul Budapesta - Sofia care făcea 23 de ore pe 1.024 km.

Linia 915 Caransebeș - Reșița Sud, 43 km, CFR Călători

1980: 52 - 68 minute, 8 trenuri

1989: 53 - 73 minute, 8 trenuri

1998: 51 - 86 minute, 10 trenuri

2005: 51 - 74 minute, 8 trenuri

2015: 58 - 72 minute, 8 trenuri

2021: 60 - 72 minute, 5 trenuri

În 2005 circula și un Tren R și un IC, iar în 1998 un rapid. În 2015 erau două trenuri IR.

Linia 919 Timișoara - Jimbolia, 39 km, Regio Călători

1980: 49 - 64 minute, 5 trenuri

1989: 53 - 64 minute, 5 trenuri

1998: 69 - 73 minute, 3 trenuri

2005: 50 - 63 minute, 6 trenuri

2015: 42 - 47 minute, 7 trenuri

2021: 39 - 42 minute 7 trenuri

În anii 80 și 90 tronsonul Timișoara - Jimbolia era parte a magistralei 100 (572 km București Nord - Jimbolia).

Linia 922 Timișoara - Voiteni - Stamora Moravița, 56 km, CFR Călători, Regio Călători

Cel mai rapid tren, cel mai lent tren și numărul de trenuri pe zi pe sens:

1980: 48 - 97 minute, 5 trenuri

1989: 47 - 93 minute, 4 trenuri

1998: 51 - 87 minute, 5 trenuri

2005: 56 - 95 minute, 9 trenuri

2015: 62 - 84 minute, 4 trenuri

2021: 72 - 83 minute, 3 trenuri

Între Timișoara și Voiteni sunt opt trenuri pe sens (33 km, 37 - 53 minute). 5 trenuri sunt RC și 3 CFR

Până acum aproape un deceniu distanța era parcursă de trenul București - Belgrad care apoi a fost scos. În 1998 circula și un Tren IC.

Linia 922a Voiteni - Reșița Nord, 61 km, Regio Călători

Una dintre puținele linii unde timpii de parcurs din prezent sunt mai buni decât în trecut.

1980: 118 - 148 minute, 5 trenuri

1989: 107 - 132 minute, 5 trenuri

1998: 88 - 129 minute, 5 trenuri

2005: 97 - 123 minute, 5 trenuri

2015: 92 - 124 minute, 4/5 minute

2021: 83 - 99 minute, 5 trenuri

În 1998 existau și două trenuri accelerate.

Linia 925 Oravița - Anina, 33 km

Oravița – Anina este cea mai veche linie de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, fiind construită de austrieci acum 158 de ani. Pe cei 33 km peisajele sunt superbe, iar trenul trece prin 14 tunele și pe 10 viaducte. În prezent circulă un singur tren pe zi.

1980: 115 minute, 3 trenuri

1989: 120 - 127 minute, 3 trenuri

1998: 124 - 125 minute, 3 trenuri

2005: 119 minute, 3 trenuri

2015: 110 minute, un tren

2021: 2 ore, un tren

Linia 926 Timișoara - Cruceni, 49 km, 4 trenuri

1980: 67 - 95 minute, 6 trenuri

1989: 86 - 109 minute, 5 trenuri

1998: 84 - 94 minute, 4 trenuri

2005: 98 - 99 minute, 3 trenuri

2015: 80 - 86 minute, 4 trenuri

2021: 83 - 88 minute, 4 trenuri