​Astra Transcarpatic este cunoscută pentru trenurile galben-verzi și a fost foarte lăudată în primii ani pentru vagoanele confortabile produse la Arad. În ultimii doi ani însă, Astra a anulat de multe ori trenurile și mulți oameni au fost foarte nemulțumiți. I-am întrebat pe cei de la Astra de ce sunt așa de dese anulările și cum se explică faptul că în unele cazuri trenurile companiei au fost tractate chiar și de locomotive CFR Marfă. Afirmația că trenurile “ trag foarte greu” în zona Predeal este ”puțin tendențioasă”, a spus pentru HotNews.ro administratorul companiei ATC. El a spus și că o pereche de trenuri Brașov - București a fost anulată câteva zile fiindcă trebuie să sosească o piesă.

Trenul IC2Foto: Hotnews

Operatorul feroviar Astra Trascarpatic este o companie paradoxală fiindcă nimeni altcineva nu a primit atât de multe laude pentru trenuri dar nicio altă companie nu le anulează atât de des.

Astra a devenit cunoscută pentru vagoanele de dormit luxoase introduse în februarie 2017 între București și Arad, unele având și duș. Laudele au curs, iar Astra a devenit renumită pentru trenurile sale. Erau singurele trenuri ce erau spălate des la exterior, iar personalul de tren avea uniforme impecabile.

Însă în ultimii doi ani anulările de trenuri au fost atât de dese, încât mulți pasageri s-au plâns, pe drept cuvânt. Și este păcat, fiindcă mulți au prezentat Astra TC ca o alternativă bună la CFR Călători, cu trenuri mai civilizate. O mare problemă este că mulți pasageri au aflat că trenurile au fost anulate doar în ultimul moment, când au mers la gară. Compania anunța anulările și pe Facebook, dar de câteva luni nu mai face asta.

Și acum, dacă intri pe site-ul companiei poți vedea anulări (spre exemplu RE 15533 si RE 15532 Brașov - București și retur sunt anulate din 28 iunie, până cel puțin în 4 iulie).

”Va informam ca trenurile RE 15533 si RE 15532 ,pe relatia Bucuresti -Brasov si retur , sunt anulate in data de 02.07.2021!

Va informam ca trenurile RE 15532 pe relatia Brasov - Bucuresti Nord si RE 15535 pe relatia Bucuresti Nord - Brasov, sunt anulate in perioda 03.07.2021 - 04.07.2021!”

Am trimis câteva întrebări celor de la ATC, iată răspunsurile primite de la Liviu Pescărașu, administrator al companiei.

Ce se întâmplă cu automotoarele IC 2 pe Brașov - Predeal. Mai multă lume a semnalat că trag foarte greu. Mi s-a spus că duminică trenul a circulat doar între Predeal și București. De ce aceste trenuri au probleme acolo?

Și la automotoarele IC2 apar defecțiuni, care sunt inerente la orice mijloc de transport – terestru , aerian, naval. Duminică am înregistrat o anomalie la calculatorul central al automotorului care circula spre Brașov și recomandabilă a fost limitarea circulației acestuia la Predeal.

Afirmația că trenurile “ trag foarte greu” pe zona respectivă este puțin tendențioasă. Parametrii tehnici ai trenului asigură circulația corectă și pe zona de munte. Problema sesizată de calculatorul central al trenului a necesitat retragerea acestuia din circulație duminică seara. Este necesară înlocuirea unei piese și din păcate furnizorul o poate livra în câteva zile. În această situație circulația trenului spre munte a fost anulată câteva zile, întrucât materialul rulant disponibil circulă spre litoral.

Oamenii au mai pus și fotografii cu vagoanele Astra trase de locomotive CFR Călători sau chiar CFR Marfă. Pentru a acoperi mai bine nevoia, nu puteți închiria încă o locomotivă electrică?

ASTRA TRANS CARPATIC utilizează locomotive închiriate de la firme de profil, iar în situații deosebite când este absolut necesar, pentru operativitate și de la alți operatori feroviari. Nu toate locomotivele utilizate sunt vopsite în culorile ASTRA. Și în continuare vor fi cazuri și fotografii când locomotiva este de altă culoare. Numărul actual de locomotive închiriate asigură volumul nostru de trafic.

Sunt rute noi pe care vreți să intrați?

Sunt planuri de dezvoltare a activității, de intrare pe noi rute cât și de creștere a parcului de material rulant, dar acestea sunt strâns legate de evoluția economico-socială din România.

Astra Transcarpatic este compania fabricii de vagoane de la Arad și este cunoscută pentru trenurile galben-verzi și în septembrie 2018 a introdus și automotoarele IC2 aduse din Danemarca, unde au avut probleme. Astra are puține trenuri pe zi, iar cota de piață, la număr de trenuri operate, este de 0,31%, în timp ce numărul de angajați era de 83 în 2020, iar compensația primită a fost de 14,3 milioane lei.