​Trenul special Connecting Europe Express, care a plecat din Lisabona la început de septembrie și va străbate 20.000 km prin Europa, a rămas pentru câteva zile fără unul dintre cele șase vagoane, din cauza unor defecțiuni detectate la Zagreb. Planul este ca vagonul să fie reatașat la tren în Sofia, pe 15 septembrie. Trenul va ajunge în România pe 17 septembrie.

Trenul Connecting Europe ExpressFoto: connectingeuropeexpress.eu

Trenul a plecat din Zagreb duminică, dar cu o întârziere de 40 de minute după ce au fost descoperite probleme tehnice la vagonul furnizat de francezii de la SNCF. Vagonul a fost decuplat și trenul cu cele cinci vagoane a plecat către Belgrad. Luni seara trenul va sosi la Skopje (capitala Macedoniei de Nord).

Cum notează și organizatorii, incidentul arată că trenurile și calea de rulare au nevoie mereu de a fi verificate pentru a ne asigura că se poate circula în perfectă siguranță.

Organizatorii mai spun că, dat fiind că trenul are șase vagoane de la șase companii diferite, când apare o problemă este mai greu de rezolvat.

Compunerea trenului Connecting Europe Express

Vagon MAV (Ungaria)

Vagon Deutsche Bahn

Vagon de conferințe al SNCF

Vagon restaurant (board bistro) al FS - Ferrovie dello Stato Italiane

Vagon panoramic al elvețienilor de la SBB

Vagon de dormit Nightjet de la OBB

Acest tren circulă fiindcă UE a desemnat 2021 ca fiind „anul căilor ferate” (European Year of Rail).

Din cauza lățimilor ecartamentului diferite din Europa, Connecting Europe Express va fi compus, de fapt, din trei trenuri – trenul iberic, trenul standard și trenul baltic – care se vor întâlni de-a lungul călătoriei.

Connecting Europe Express va ajunge în România pe 17 septembrie, intrând pe la Giurgiu. Va opri la Giurgiu, București, Brașov, Sibiu, Copșa Mică, Cluj, Oradea, Arad și Curtici și va ieși din țară pe 19 septembrie dimineața, pe la Curtici. Pe 21 septembrie trenul va fi la Varșovia, pe 25 septembrie la Praga și pe 1 octombrie la Stockholm.