Ovidiu Vizante, directorul general CFR Călători, a demisionat

de Vlad Barza     HotNews.ro
Joi, 16 septembrie 2021, 21:28 Economie | Industrie Feroviara


Ovidiu Vizante, directorul general CFR Calatori
Foto: Hotnews
​Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat din funcţie pe motiv că, în situaţia actuală, generată de instabilitate şi subfinanţare, compania poate urma calea CFR Marfă, scrie Agerpres. Vizante a fost numit la conducerea operatorului feroviar în a doua parte a lui aprilie și a fost aspru criticat după episodul trenului cu copii care a staționat nouă ore în câmp la final de iulie.

"Am decis să demisionez, pentru că mi-am dat seama că, în situaţia actuală generată de instabilitate şi subfinanţare, CFR Călători poate urma calea CFR Marfă. Trag un semnal de alarmă, către toţi cei care decid viitorul sistemului feroviar din România. Îmi doresc ca semnalul meu să fie auzit, cu atât mai mult cu cât zilele acestea celebrăm Anul Feroviar European. Mulţumesc tuturor ceferiştilor pentru munca lor, mulţumesc echipei cu care am lucrat! Plec cu speranţa că proiectele bune începute în mandatul meu vor fi continuate, iar rezultatele se vor vedea în timp", a declarat, joi seara, pentru Agerpres, Ovidiu Vizante.

Ultima zi de muncă a lui Ovidiu Vizante în fruntea CFR Călători este 30 septembrie 2021, el urmând să se întoarcă în mediul privat.

Vizante a devenit cunoscut și a fost aspru criticat pentru un episod de acum aproape două luni.

Pe 29 iulie, trenul Mangalia - Arad, plin cu copii care se întorceau din tabără, a rămas blocat pe câmp aproximativ 9 ore, în zona Fundulea, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact. Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a reacționat vizibil iritat, la Antena 3, întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru acei copii: "Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren".

Ovidiu Vizante a preluat conducerea operatorului naţional de transport feroviar de călători la data de 20 aprilie 2021, înlocuindu-l pe Dan Costescu, care de asemenea a demisionat. La rândul său, directorul demisionar al CFR Călători, Dan Costescu, a scris pe pagina sa de Facebook că vine un moment în care "îţi doreşti mai mult decât poţi face în prezent şi în care o schimbare este obligatorie".

Absolvent al unui master în transport şi logistică la Universitatea Politehnică Bucureşti, Vizante a lucrat în domeniul feroviar atât în companii private, cât şi în sistemul public, când a activat ca manager de trafic la regionala Braşov a CFR SA.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5466 vizualizari

  • +4 (14 voturi)    
    trenul cu copii (Joi, 16 septembrie 2021, 22:00)

    Mihail. [utilizator]

    E vinovat. El a dezumflat rotile trenului.
    • +1 (1 vot)    
      Așa se vede că Vizante era omul lui Drulă (Vineri, 17 septembrie 2021, 20:31)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui Mihail.

      Copiii puteau fi transportați cu autobuze la București în cel mult 2-3 ore, distanța fiind parcursă efectiv în vreo 50 de minute.

      Vizante i-a ținut pe copii toată noaptea în tren, Drulă îi plângea de milă tot lui Vizante că n-a dormit toată noaptea, iar toți activiștii partidului făceau circ pe forumuri în sprijinul lui Vizante și Drulă.

      Asta este, ”la revedere, drum bun!”
  • +8 (16 voturi)    
    Evident ca daca nu isi dadea demisia (Joi, 16 septembrie 2021, 22:11)

    Harald2 [utilizator]

    seful HR-ului din Romania (care s-a dovedit a fi mai interesat de angajari de consilieri guvernamentali inutili sau chiar ostili Romaniei - vezi dl. Alexandru Muraru) ar fi facut in asa fel incat sa fie dat afara (pentru ca e lucrul pe care stie sa il faca mai bine: sa dea afara oameni)

    Stiind ca nu va mai fi lasat sa faca nimic in cel mai bun caz, domnul Vizante a preferat sa plece. Iar CFR Calatori ar putea intra pe mana inca unui politician hamesit (preferabil din PNL, sau chiar PSD daca se negociaza acest post) deci va porni din nou in deriva.

    Romania domnului Citu...
    Romania educata.
  • -5 (13 voturi)    
    vizante (Vineri, 17 septembrie 2021, 0:47)

    disraeli [utilizator]

    sa nu uiti sticlele de apa. oricum tragem apa dupa tine. .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...





Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by