​Trenul IR 1835 a făcut mai mult de 13 ore de la București la Teiuș, după ce locomotiva s-a defectat de mai multe ori la puțin timp după plecare. Trenul CFR Călători a parcurs cei 519 km în aproape 13 ore și jumătate, întârzierea fiind de 3 ore și 28 minute.

Tren CFR CalatoriFoto: Stefania Gal

Acest tren circulă pe o rută mai lungă decât ruta directă de pe magistrala 300: București - Brașov - Sighișoara - Teiuș (392 km). IR 1835 are un parcus cu 127 km mai lung, via Craiova - Târgu Jiu - Simeria. Viteza medie nu era prea mare, parcursul durând în mod normal zece ore: joi s-a defectat locomotiva de mai multe ori la Chiajna, trenul a staționat acolo două ore și jumătate și a mai acumulat o oră de întârziere până la Teiuș.

Trenul a plecat din București la 16.36 și a ajuns în jurul orei 6.00 la Teiuș, în loc de 2.33.

Iată ce a spus CFR Călători despre incident

Pe 10 februarie 2022, trenul IR 1835 care circulă în relația București Nord – Craiova – Teiuș/Cluj Napoca a întârziat circa 150 minute în stația Chiajna ca urmare a producerii unor defecțiuni succesive la locomotivă. Trenul și-a reluat circulația în condiții de siguranță cu o locomotivă de ajutor.

Facem mențiunea că o parte dintre călători au fost preluați de trenul R 9005 București Basarab – Craiova. De asemenea, în stațiile din parcursul trenului IR 1835, personalul feroviar CFR Călători va oferi asistență pasagerilor pentru a se asigura toate legăturile către destinațiile finale.

O comisie va cerceta cauzele care au condus la producerea acestor defecțiuni.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și le mulțumește pentru înțelegere.