CFR SA și Consis Proiect SRL au semnat contractul, în valoare de 2,9 milioane lei (fără TVA) pentru elaborarea studiului de fezabilitate, prima etapă a programului pentru electrificarea liniei de cale ferată Rădulești - Giurgiu Nord (57 km). Tronsonul figurează în Mersul Trenurilor sub indicativul liniei 103 și trenurile care nu opresc parcurg distanța cu o medie de 50 km/h, iar cele care opresc peste tot, cu 42 km/h. Viteza maximă este 70 km/h.

Cale ferata simpla neelectrificataFoto: CFR Infrastructura

Evident că vor mai trece ani buni până când lucrarea să fie gata.

Între București și Giurgiu sunt 3 trenuri pe zi via Videle, iar în sens invers sunt doar două trenuri directe. În 2-3 ani, dacă vor fi gata lucrările de la Grădiștea, trenurile ar putea reveni pe varianta mai rapidă, linia 102 via Comana, pe unde nu se mai circulă de aproape 17 ani.

Ce spune CFR Infrastructură

Studiul de fezabilitate pentru electrificarea liniei de cale ferată Rădulești - Giurgiu Nord (57 km) trebuie să identifice cea mai eficientă soluție din punct de vedere tehnico-economic, în vederea obținerii sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție, cu asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României și respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene și Coridoarele TEN-T.

Caracteristicile tehnice ale liniei sunt următoarele:

►lungime traseu cca. 57 km;

►linie simplă, neelectrificată;

►10 puncte de secționare: Rădulești, Târnavele, Vlașca, Răsuceni, Toporu, Chiriacu, Stănești, Oncești, Bălănoaia, Cetatea.

Obiectivele specifice ale programului sunt următoarele:

►creșterea vitezei medii de circulație a trenurilor;

►creșterea atractivității transportului feroviar pe acest tronson ți a volumului de transport pe calea ferată;

►minimizarea efectelor negative asupra mediului;

►descongestionarea traficului feroviar din București si zonele limitrofe;

►menţinerea şi, eventual, atragerea de noi transporturi de pe Coridorul European de Marfă RFC 7 Praga – Atena pe teritoriul României;

►creșterea veniturilor CFR din taxa de utilizare a infrastructurii.

Studiul de Fezabilitate, cu termen de elaborare de 9 luni, va cuprinde inclusiv toate datele necesare pentru obţinerea tuturor avizărilor în vederea promovării Hotărârii de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici şi pentru exproprierea imobilelor aferente obiectivului de investiţii ”Electrificarea și reabilitarea liniei feroviare Rădulești – Giurgiu Nord”, inclusiv completarea/modificarea (dacă este cazul) a documentației, prin implementarea tuturor cerințelor/solicitărilor emitenților de avize.

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.