CFR Infrastructură a anunțat că s-a făcut un prim pas important pentru modernizarea a 85 km de cale ferată de pe linia 502, între Suceava și Pojorâta. Pe cei 85 km cel mai rapid tren face 100 de minute, dar cele Regio fac și peste 140 de minute, fiindcă sunt porțiuni mari cu limitare la 50 km/h.

Linii de cale ferataFoto: CFR Infrastructura

Modernizarea va permite și viteze de 160 km/h. Valoarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic este de 35,7 milioane lei. Durata de finalizare a contractului este de 23 de luni.

S-au semnat în ultimele luni mai multe contracte pentru modernizarea unor secțiuni de pe liniile 401 și 502 care acoperă traseul Cluj - Suceava. Cei 322 km sunt parcurși în prezent în aproape 7 ore.

Ce spune CFR Infrastructură

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA și Asocierea SC. Baicons Impex SRL - SC ISPCF SA au semnat contractul, în valoare de 35.700.000 lei (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, în vederea modernizării liniei CF POJORÂTA – SUCEAVA (subsecțiunea 3 a tronsonului Apahida - Suceava), pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători cu 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Studiul de fezabilitate și Proiectul tehnic au drept scop identificarea soluțiilor optime pentru modernizarea liniei de cale ferată, atât din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, cât și al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice.

Contractul prevede atingerea unor importante obiective specifice, printre care menționăm:

  • creşterea numărului de călători în oraşele importante din ţara noastră, inclusiv creșterea numărului de turiști;
  • creșterea vitezei de deplasare și reducerea timpului de călătorie pe tronsonul analizat POJORÂTA - SUCEAVA, implicit pe întrega distanță APAHIDA - SUCEAVA;
  • îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi de siguranţa circulaţiei, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene;
  • maximizarea transportului de mărfuri.

Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic vor respecta legile, reglementările, directivele, standardele, instrucțiile specifice și metodele în vigoare, cu respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele TEN-T și asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României.

Valoarea contractului este de 35.700.000 lei (fără TVA), sursa de finanţare fiind asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, și de la Bugetul de Stat.

Durata de finalizare a contractului este de 23 de luni.