​Aproape 350 dintre cele 700 de vagoane care zăceau abandonate în portul Constanța au fost scoase în ultimele trei săptămâni, iar cele care au rămas nu pot fi mutate și o bună parte dintre ele vor ajunge la fier vechi, a spus marți, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Vagoane in portul ConstantaFoto: Hotnews

La final de martie, ministrul le-a cerut directorilor de la CFR SA și CFR Marfă să mute cât mai multe dintre cele 700 de vagoane care blochează portul.

Toate cele 700 de vagoane erau sub sechestru ANAF, iar la nivelul întregii țări sunt câteva mii de vagoane de marfă aflate sub sechestru, a spus marți ministrul.

Au fost scoase 337 de vagoane din portul Constanța și au putut fi transportate către diverse depouri din țară, unde se găsesc tot sub sechestru ANAF.

Cele peste 350 de vagoane rămase nu pot fi transportate din port pentru a fi duse în alte depouri, fiindcă starea lor este proastă. În unele cazuri pot fi folosite bucăți din ele, în alte cazuri vor fi date la fier vechi, a mai spus ministrul Grindeanu.

Se vor purta discuții cu ANAF pentru a putea fi valorificate vagoanele cât mai rapid. Dorința este „să se intre într-o procedura rapidă”, mai spune Grindeanu.

O parte dintre cele 337 de vagoane ce au ieșit din portul Constanța în ultimele 3 săptămâni sunt utilizate în prezent pentru transportul de marfă.

Portul Constanța este una dintre marile probleme ale rețelei feroviare: liniile sunt neelectrificate, sarcina pe osie este scăzută, sunt prea scurte liniile pentru cele mai lungi trenuri, viteza posibilă este redusă și o parte dintre linii sunt închise.

Guvernul va aproba alocarea a 200 de milioane de lei pentru operaţionalizarea infrastructurii de transport feroviar din Portul Constanţa, declara pe 14 aprilie premierul Nicolae Ciucă.

„Am discutat de măsurile pe care le-am luat, astfel încât Portul Constanţa să-şi mărească tot ceea ce ţine de infrastructura de operare. În această infrastructură componenta feroviară joacă un rol foarte important. Am identificat banii necesari şi, astfel, prin hotărârea de astăzi vom aloca 200 de milioane de lei pentru a putea să operaţionalizăm ceea ce ani buni de zile a fost blocat de vagoanele care au zăcut efectiv pe liniile din interiorul feroviare din Portul Constanţa. Prin această măsură vom continua să asigurăm ritmul şi capacitatea tuturor activităţilor de transport din port", spunea Ciucă.