Sunt aproape zece ani de când nu mai există trenuri directe între România și Serbia, deși sunt mai puțin de 200 km de la Timișoara la Belgrad. Mai jos puteți citi de ce nu s-a reușit introducerea trenurilor și care este istoria legăturilor cu Serbia.

In gara din KikindaFoto: Wirestock, Dreamstime.com

Tot fără trenuri cu vecinul de la sud-vest

România stă foarte prost la capitolul trenuri internaționale. Doar cu Ungaria avem legături multe, iar trenul Dacia ajunge la Viena, după un drum de 19 ore de la București. Cu Bulgaria există un tren București - Ruse (vara au fost vagoane spre Sofia și Varna) și un tren Craiova - Calafat.

Nu avem niciun tren către Ucraina și Serbia.

Deși s-au convenit și orele la care ar fi trebuit să circule din decembrie 2022 trenuri între România și Serbia, acest lucru nu se va întâmpla. CFR Călători spune că cei de la Serbia VOZ nu au comunicat nici până la acest moment acordul de asumare privind condițiile tehnice, iar calendarul de alocare a capacității de infrastructură este deja încheiat și nu vor exista trenuri spre Vrsac, Kikinda sau Belgrad.

Pe internet au apărut date despre orarul propus pentru viitorul Mers al Trenurilor și ar fi putut fi un tren care pleca din Timișoara la 7.55 și ar fi ajuns la Vrsac peste două ore și trei minute. Un alt tren era gândit să plece la Timișoara la 16.37. Plecările de la Vrsac spre Timișoara erau programate la 10.41, respectiv 19.45.

De la Timișoara către Kikinda erau gândite plecări la 8.09 și 15.08, în timp ce de la Kikinda la Timișoara, trenurile ar fi plecat la orele 11.20 și 18.00 și călătoria ar fi durat aproximativ o oră și 50 de minute.

Dacă ar fi existat tren București - Belgrad în prezent, călătoria ar fi durat cam 15 ore, fiindcă între București și Timișoara sunt atât de multe restricții de viteză, încât călătoria durează cu trei ore mai mult decât în 1995.

Serbia nu stă grozav la viteza trenurilor, cu o singură excepție: linia Belgrad - Novi Sad, unde pe 41 de km dintre cei 78 km trenurile ating din martie 2022 viteza de 200 km/h. Cele mai rapide trenuri fac 36 de minute pe cei 78 km.

Ce spune CFR Călători despre discuțiile cu Serbia, într-un răspuns pentru HotNews.ro

  • În acest an, CFR Călători a făcut demersuri în scopul reluării circulației trenurilor în trafic internațional între România și Serbia prin ambele frontiere feroviare: Satamora Moravița – Vrsac și Jimbolia – Kikinda.
  • Din mai multe variante propuse de CFR Călători, reprezentanții Serbia VOZ au agreat varianta circulației cu câte 2 perechi de trenuri de la Timișoara Nord până la frontiera din Serbia și retur (Kikinda, respectiv Vrsac), pentru care s-au convenit și orarii.
  • Reprezentanții Serbia VOZ nu au comunicat nici până la acest moment acordul de asumare privind condițiile tehnice, economico-financiare și comerciale pentru circulația acestor trenuri. Având în vedere că negocierile purtate cu Serbia VOZ nu s-au concretizat și faptul că în prezent calendarul de alocare a capacității de infrastructură este deja încheiat, trenurile propuse de CFR Călători nu vor putea fi planificate pentru planul de mers 2022/2023.

O scurtă istorie a legăturilor feroviare cu Serbia

Sunt două puncte feroviare de frontieră între România și Serbia. De la Timișoara la Vrsac sunt 75 km, iar de la Vrsac sunt încă 84 km până la Belgrad.

Înainte de al Doilea Război Mondial trenurile internaționale de lung parcurs, cu vagoane spre Paris, Milano sau Veneția, ieșeau prin țară și prin vama Jimbolia - Kikinda, iar drumul până la Belgrad dura cam 20 de ore.

La începutul anilor '70 au existat pe timp de vară trenuri sezoniere directe către Rijeka (pe atunci în Iugoslavia), pe coasta Adriaticii, via Timișoara - Kikinda. De la Timișoara la Rijeka sunt 770 km și trenurile făceau 17-18 ore.

În anii '80, rapidul 11 - București Express, și perechea sa - ieșea din țară pe la Stamora Moravița, în drumul său spre Belgrad. Între Stamora Moravița și Vrsac sunt 15 km.

Celălalt punct de frontieră este Jimbolia - Kikinda, între cele două localități sunt 14 km, iar de la Timișoara la Kikinda sunt 58 km.

În 1995 exista nu doar tren București - Belgrad, ci și Timișoara - Belgrad.

În 2010 exista încă tren direct București - Belgrad, via Craiova - Timișoara - Stamora Moravița, 712 km, 12 ore.

În 2015 existau două trenuri directe pe zi între Timișoara și Vrsac.

Sursa foto: Dreamstime.com