​Emiratele Arabe Unite și Omanul au semnat o înțelegere pentru proiectarea și construcția unei linii feroviare de 303 km între cele două țări, linie pe care trenurile să atingă 200 km/h. Emiratele au un amplu plan de dezvoltare feroviară, iar Omanul vrea să construiască o rețea de 2.100 km.

Abu DhabiFoto: Beatrice Preve, Dreamstime.com

Calea ferată de 303 km va lega portul Sohar din Oman de Abu Dhabi și de rețeaua feroviară a Emiratelor, care este în construcție în acești ani. Călătoria cu cele mai rapide trenuri ar trebui să dureze o oră și 40 de minute. Oman Rail și Etihad Rail sunt companiile care au semnat înțelegerea.

Trenurile de marfă vor putea rula cu maxim 120 km/h și se speră că noua linie va stimula comerțul dintre cele două țări.

Statul Oman vrea să construiască de la zero o rețea feroviară de 2.100 km. În Oman există o singură cale ferată, una cu ecartament îngust care duce turiștii într-o peșteră.

Emiratele Arabe Unite au anunțat în decembrie 2021 etapele următoare pentru dezvoltarea unei rețele feroviare care să cuprindă aproape tot teritoriul țării și să ajungă la 1.200 km, după investiții de 13 miliarde dolari.

Planurile sunt ca în 2030 să se ajungă la peste 35 de milioane de călătorii făcute anual, s-a construit deja o linie pentru trenurile de marfă și vor urma și linii pentru pasageri.

Surse: International Railway Journal, Railway Gazette International

Sursa foto: Dreamstime.com