​CFR Infrastructură a anunțat că, după o rundă de reparații, s-a redeschis circulația într-un punct de frontieră dintre România și Ucraina unde acum 15 ani a trecut pentru ultima oară un tren de pasageri. Linia este cu ecartament larg (rusesc) și rămâne de văzut dacă Ucraina va introduce trenuri de pasageri.

Gara Campulung la TisaFoto: CFR Infrastructura

Punctul de graniță este Câmpulung la Tisa (RO) - Teresva (UA). Câmpulung la Tisa este la 12 km de Sighetu Marmației, la 4 km de frontieră și la 8 km de localitatea Teresva din Ucraina. Câmpulung la Tisa este la 37 km de un alt punct de frontieră redeschis după 15 ani și unde un automotor ucrainean a făcut recent probe: punctul Valea Vișeului - Berlibas.

Până în anii 90 traseul de 12 km dintre Sighetu Marmației și Câmpulung la Tisa figura în Mersul Trenurilor sub indicativul 411, iar în anii 80 erau șase trenuri pe sens, parcursul fiind de 23 de minute.

Linia transfrontalieră Berlibas - Valea Vișeului - Sighetu Marmației - Câmpulung la Tisa - Berlibas are 63 km lungime.

Ce spune CFR SA

SRCF Cluj a redeschis pe 15 noiembrie, punctul feroviar de frontieră Câmpulung la Tisa , pentru reluarea circulației feroviare la granița cu Ucraina, pe relația Teresva (UZ) - Câmpulung la Tisa (CFR)

Menționăm faptul că, în anul 2007 a circulat ultimul tren de călători între Ucraina și România, prin cele două puncte de frontieră Teresva (UZ), respectiv Câmpulung la Tisa (CFR).

Reamintim faptul că, pe 12 octombrie, SRCF Cluj a redeschis punctul feroviar de frontieră Valea Vișeului, care permite reluarea circulației trenurilor de călători la granița cu Ucraina, pe linia cu ecartament larg Berlibas (UZ) - Valea Vișeului (CFR)

SRCF Cluj continuă programul de reparații la infrastructura feroviară, lucrări care au drept scop fluidizarea traficului feroviar transfrontalier pe relația direct Teresva (UZ) - Câmpulung la Tisa (CFR) - Sighetu Marmației - Bocicoi - Valea Vișeului (CFR) - Berlibas (UZ), în prezent fiind în derulare reparațiile pe linia cu ecartament larg Câmpulung la Tisa - Sighetu Marmației, respectiv Sighetu Marmației - Valea Vișeului (ecartament mixt), lucrări estimate a se finaliza până la finalul anului.