​Mecanicul trenului de călători care a lovit marfarul ce transporta mașini a fost probabil obosit, timpii de reacție au fost reduși și a contat și lipsa de experiență pentru a opera pe o secție principală, a spus pentru HotNews.ro. Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR). Conducerea CFR Călători nu înțelege importanța funcției de mecanic și niciodată nu au fost așa de prost plătiți, mai spune sindicalistul.

In locomotivaFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

„Declarațiile directorului general CFR Călători au făcut puțină lumină, dar totuși sunt insuficiente și trebuie să se pronunțe AGIFER”.

Maxim spune că directorii de la SRCF Craiova ar trebui să-și dea demisia din cauza deciziilor luate, fiindcă mecanicii cu experiență mai mare ar trebui puși pe secțiile principale, iar cei cu mai puțină experiență, pe secțiile secundare, mai ales că nu trebuie să ne jucăm cu viețile călătorilor. Mecanicul trenului de la Roșiori avea sub trei ani experiență, spune Maxim.

Accidentul de luni s-a produs pe una dintre magistralele feroviare ale României, M100 București - Timișoara.

„Conducerea CFR Călători nu înțelege importanța funcției de mecanic și acești oameni, ca să-și poată câștiga existența, se duc să mai facă un serviciu, poate mai merg la munca câmpului... mai fac și altceva ca să poată să trăiască. Niciodată nu a existat așa ceva la calea ferată, ca mecanicii să fie atât de prost plătiți. Este posibil ca acest mecanic să fi lucrat întâi la munca câmpului pe acasă, fiindcă toată lumea care l-a văzut spune că era obosit. Nu știu dacă este adevărat, se poate verifica și asta, însă dacă a fost obosit, a avut și viteză de reacție mai mică. Dacă avea și mai puțină experiență decât cei care au fost trecuți pe secțiile secundare, în loc să fie lăsați pe cele principale, a avut o viteză de reacție în minus”, crede Rodrigo Maxim.

Directorul general CFR Călători, Traian Preoteasa, a spus luni seară că mecanicul trenului de călători a făcut ceea ce se numeşte „o depăşire controlată”, intrând pe culoarea roşie a semnalului de cale ferată. „Dacă dormea, era mai bine, că îl frâna sistemul de siguranţă. Or el a depăşit controlat. Deci exclud somnul sau socializare (faptul că mecanicul ar fi fost distras de reţelele de socializare – n.r.), pentru că el a depăşit controlat semnalul. Dacă dormea, din punct de vedere al impactului, se frâna pe loc şi nu ajungeam la acest caz. Deci dacă dormea, era mai bine decât să depăşească controlat semnalul”, a adăugat directorul CFR Călători.

Ce s-a întâmplat la Roșiori? „Din ce a spus directorul CFR Călători, mecanicul ar fi acționat un buton de pe locomotivă care anula semnalul din cale. S-a pus semnal roșu, pe oprire, mecanicul s-a speriat și, probabil, a acționat acel buton și pe urmă a frânat. Diferența este că dacă frâna instalația din cale NU se mai întârzia puțin și nu mai era ajuns din urmă trenul de marfă, pentru că se frâna mai repede, mai din timp. Contează foarte mult experiența mecanicului”, a spus Rodrigo Maxim, pentru HotNews.ro.

Sindicalistul mai spune că au fost multe sesizări în ultimii ani legate de faptul că mecanicii pleacă obosiți la drum și pot apărea momente în care au viteză mai mică de reacție și poate fi pusă în pericol siguranța călătorilor.

Rodrigo maxim spune că se produce un schimb de generație la mecanicii de la CFR Călători, mulți s-au pensionat sau au plecat și puțini tineri au fost angajați. „Din calculele noastre au fost angajați 300 de mecanici noi. Mai rămăseseră doar 1.400, de la un maxim de 2.100”.

Ar mai fi nevoie de 400 de mecanici, spune Rodrigo Maxim.