​CFR Călători a anunțat că Trenurile Soarelui, către Constanța și stațiuni, vor circula din 16 iunie până în 10/11 septembrie. Care este programul acestor trenuri, cât fac și cât costă biletul? În articol puteți citi și despre trenurile private către Constanța și Mangalia.

TrenFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Sunt multe trenuri către Litoral, de la cinci companii, iar cele mai multe sunt de la CFR Călători. Compania de stat a anunțat că vor fi 32 de trenuri directe (16 dus/16 întors, inclusiv ramurile aferente), dintre care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia. Sunt trenuri de lung parcurs din orașe precum Arad, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Sibiu, Reşița, Suceava, Iaşi și Craiova.

Călătoriile vor fi lungi, în unele vagoane nu va merge aerul condiționat și pot apărea întârzieri. Trenul va fi însă o variantă viabilă de mers pe litoral, dar este important să vă luați bilet cu măcar 2-3 săptămâni înainte.

Dintr-o parte în alta a țării biletul costă peste 150 de lei, iar cei care vor să călătorească în condiții excelente au la dispoziție compartimente single.

O prezență importantă este și din partea companiilor private Regio Călători, Astra TC, Transferoviar și Softrans.

Trenurile către Litoral din diverse locuri ale țării

București - Constanța, 226 km

Sunt peste 20 de trenuri pe zi, primul pleacă la ora 3.22, ultimul la ora 21.00. Sunt câteva din gara Băneasa, dar și unul din Obor. La IR biletul costă 65 de lei. Majoritatea trenurilor fac cam 2 ore și jumîătate. Sunt zece trenuri directe București - Mangalia, oprind și în stațiunile de pe litoral (Eforie, Costinești, Neptun).

La ora 21.48 pleacă ultimul tren din Constanța către București.

Tronsonul Constanța - Mangalia este parcurs în peste o oră.Cel mai rapid tren face 63 de minute pe cei 43 km, iar cel mai lent, 102 minute.

La întors există un tren CFR Călători care, staționând mult, face o oră și 47 de minute.

Brașov - Constanța, 391 km

Vor fi opt trenuri pe zi pe sens, dintre care șase ale CFR Călători și două Regio Călători. Cel mai rapid este IC-ul Tomis Express, patru ore și jumătate, 100 de lei, în timp ce restul fac cam peste 5 ore. La IR biletul costă 87 lei, dar sunt și trenuri R, mai ieftine. Cel mai rapid tren este IC 538 (Brașov 7.00 - Constanța 11.30.

De la Constanța spre Brașov pleacă în interval de 37 de minute trei trenuri către Brașov (17.05 - 17.42).

Craiova - Mangalia, 477 km, 8 ore

Trenul IR 1994 pleacă din Craiova la 4.13 și ajunge la Mangalia la 12.17. Din Mangalia pleacă la 12.30 trenul R 8808 care ajunge la Craiova la 21.01. Biletul costă 105 lei.

Există și un tren privat Softrans: Craiova (6.27) - Constanța (12.34).

Arad - Mangalia, 872 km, 16 ore

Trenul IR 1992 pleacă la 18.04 din Arad și ajunge la 10.21 la Mangalia, pe o rută lentă, via Petroșani și Craiova.

IR 1920: Arad (18.50) - Mangalia (11.25).

R 8818: Mangalia (18.50) - Arad (11.25).

Biletul costă 147 de lei la clasa a 2 a și 190 lei la cușetă cu șase locuri. În varianta de dormit single prețul este 403 lei.

Astra Transcarpatic are tren direct Arad - Constanța, cu plecare la 20.05 și sosire la 9.59, via Timișoara - Craiova, pe foarte lenta magistrală 100. La întors, trenul Astra pleacă la 17.35 din Constanța și ajunge la 7.33 la Arad. La clasa a 2 a biletul costă 155 de lei, iar la cușetă cu patru paturi 200 de lei. Probabil cel mai scump bilet de trafic intern este 421 lei, Dormit Lux Single.

Timișoara - Mangalia, 793 km, 13 ore

Plecarea trenului IR 1992 este programată la 18.09 din Timișoara, sosirea la Mangalia este gândită pentru ora 9.00. Trenul are ramură de la Reșița (plecare la 18.25) unde grupa de vagoane este atașată la trenul ce vine de la Timișoara.

IR 1990: Mangalia (19.36) - Timișoara (10.46), Reșița (10.19).

Sibiu - Mangalia

IR 1921 pleacă din Sibiu la 18.45 și ajunge la Mangalia la 8.05, pe o rută lentă, via Râmnicu Vâlcea, Piatra Olt, Pitești.

R 2100 Sibiu (4.06) - Constanța (12.50) via Brașov.

IR 1926: Constanța (14.00) - Sibiu (22.52) via Brașov.

IR 1914 Mangalia (18.18) - Sibiu (7.33) via Râmnicul Vâlcea. Biletul costă 120 de lei la clasa a 2 a loc pe scaun.

Iași - Mangalia, 530 km, 9 ore

Trenul IR 1982 pleacă din Iași la 21.27 și ajunge la Mangalia la 6.43.

R 8822: Mangalia (20.21) - Iași (6.04) via Brăila - Tecuci.

Oradea - Mangalia, 909 km, 17 ore și jumătate

IR 1932 pleacă la 16.21 din Oradea și ajunge la 9.56 în Mangalia.

IR 1930 Mangalia (15.53) - Oradea (9.24)

Biletul pe ruta Oradea - Mangalia costă 190 lei la cușetă cu șase locuri și 307 lei în vagon de dormit cu două locuri în cabină.

Satu Mare - Mangalia, 941 km, 19 ore

IRN 1941

Satu Mare (13.20) - Mangalia (8.31)

Grupă Târgu Mureș (18.58) - Mangalia (8.31)

Grupă Cluj (16.30) - Mangalia (8.31)

La întors, plecarea din Mangalia este la 15.11, iar sosirea este programată la 9.47 pentru Satu Mare, la 4.09 pentru Târgu Mureș și la 6.50 pentru Cluj.

Suceava - Mangalia, 573 km, 9 ore

Trenul IRN 1952 pleacă din Suceava la 20.31 și ajunge la Mangalia la 5.13, via Buzău - Făurei - Fetești.

IR 1954: Mangalia (21.40) - Suceava (6.51). Biletul costă 116 lei la clasa a 2 a.

Buzău - Mangalia, 251 km

Operatorul privat TFC are un tren direct (IR 10083) care pleacă din Buzău la 8.47 și ajunge la destinație patru ore mai târziu. Prețul este 80 de lei. La întors, trenul pleacă la 14.05 din Mangalia și face 4 ore și 11 minute.