Un tribunal german a dat din nou dreptate Apple in disputa in care Samsung e acuzata de plagiat, iar consecinta este ca tableta Samsung Galaxy tab 10.1 are si pe mai departe interdictie la vanzare in Germania. Tribunalul interzisese vanzarea tabletei in aproape toate tarile UE, insa a restrans totul la Germania, iar Samsung a facut recurs.

Tribunalul german interzisese vanzarile Galaxy Tab in toate tarile UE, cu exceptia Olandei, dar apoi a revenit si s-a limitat in a interzice vanzarile numai in Germania, motivand ca nu are competenta sa interzica vanzarile in toata Uniunea.

Tribunalul din Dusseldorf a ascultat si opinia Samsung al final de august, iar acum a dat din nou dreptate Apple, pastrand restrictia de vanzari pentru Germania. In motivarea deciziei se spune ca iPad si Galaxy Tab "prezinta un aspect general similar", mai ales la partea designului minimalist.

Apple a dat in judecata Samsung in mai multe tari, inclusiv Coreea de Sud, SUA si Australia, iar in unele tari au fost interzise si unele modele de smartphone-uri Samsung.

Apple sustine ca Samsung a utilizat in mod grosolan tehnologii pentru care americanii detineau brevetele de inventie.