Steve Jobs s-a inspirat de la uniformele muncitorilor Sony din anii 80' si de atunci poarta celebrele bluze negre realizate in Japonia, spune biograful Walter Isaacson care va publica spre finalul acestei luni o carte detaliata despre viata fondatorului Apple. Steve Jobs a murit pe 5 octombrie dupa o lupta grea cu cancerul pancreatic.

Steve JobsFoto: Reuters

The Independent noteaza ca in cartea lui Walter Isaacson se explica de ce Jobs purta mai mereu in public bluzele negre simple. In anii '80 a facut o vizita la o fabrica Sony si a ramas impresionat de uniformele angajatilor. L-a intrebat pe manager de ce compania a decis sa le ofere angajatilor uniforme, iar acesta i-a raspuns ca totul se trage din anii 50', perioada grea de dupa razboi cand angajatii nu aveau destule haine, astfel ca angajatorul a decis sa le furnizeze un set special de haine de lucru.

Uniformele care i-au placut lui Jobs erau create de designerul japonez Issey Miyake, iar Jobs s-a gandit ca ar fi potrivit ca si angajatii Apple sa poarte uniforme, insa ideea a fost primita cu raceala. Totusi, cativa ani mai tarziu Jobs a decis ca aceste bluze simple ar fi o tinuta ideala pentru el la serviciu si i-a cerut lui Miyake sa-i faca 100 de bucati pentru a-i ajunge toata viata.