Apple a lansat produse care au schimbat definitiv notiunea de Mp3 player, smartphone si tableta si lumea se intreaba ce alta categorie de produse ar urma sa fie enorm modificata de gigantul din Cupertino. Biografia lui Steve Jobs da ceva detalii si se inmultesc zvonurile legate de lansarea unui televizor Apple care sa aiba o interfata extrem de simpla si placuta. Se vorbeste de o posibila lansare la final de 2012 sau in 2013 si toata lumea isi pune intrebarea: va fi si acel televizor un produs capabil sa faca vanzari record?

Logo-ul AppleFoto: Reuters

"Si-ar fi dorit foarte mult sa faca pentru televizoare ce a facut pentru computere, playere de muzica si telefoane", spune Walter Isaacson, biograful lui Steve Jobs. "Mi-ar placea sa creez un televizor integrat care sa fie extrem de simplu de folosit", sustine Isaacson ca i-ar fi spus Steve Jobs. "Ar putea fi usor de sincronizat cu toate terminalele si cu iCloud. Utilizatorii nu vor mai trebui sa jongleze cu diverse telecomenzi pentru cablu si DVD player. Va avea cea mai simpla interfata pe care v-ati putea-o imagina. Am gasit solutia", ar mai fi spus regretatul Steve Jobs.

Ei bine, zvonuri citate de Bloomberg, Digital Trends si alte publicatii spun ca lansarea unui televizor Apple nu este departe, iar de produs se ocupa Jeff Robbin, creatorul iPod-uluii. Se spune ca deja se lucreaza la un prototip, iar lansarea comerciala ar putea fi la final de 2012 sau in 2013.

Se poate specula ca la un astfel de televizor ar putea fi disponibile aplicatii interesante precum iCloud sau precum foarte noua aplicatie de comenzi vocale Siri care a debutat pe noul iPhone 4S si a fost intens laudata.

Pana acum, eforturile Apple pe partea de televiziune s-au limitat la comercializarea Apple TV, o cutie mica ce trebuie cuplata la televizor pentru ca utilizatorii sa aiba acces la continut de pe iTunes, Netflix sau YouTube. Jobs caracteriza Apple TV ca fiind mai mult un hobby, nu un produs gandit sa aduca foarte multi bani.