28 de companii mari din domeniul IT si telecomunicatii au adoptat o declaratie de intentie in care s-au angajat sa transforme internetul intr-un mediu mai sigur pentru copii, informeaza Comisia Europeana. Coalitia, creata la solicitarea Executivului european, este formata momentan din: Apple, BSkyB, BT, Dailymotion, Deutsche Telekom, Facebook, Google, Hyves, KPN, Liberty Global, LG Electronics, Mediaset, Microsoft, Netlog, Nintendo, Nokia, Opera Software, Orange, Research in Motion, RTL Group, Samsung, Sulake, Telefonica, Teliasonera, Telenor Group, Tuenti, Vivendi si Vodafone. Printre actiunile vizate se numara facilitarea raportarii continuturilor periculoase sau oferirea unor optiuni mai variate pentru controlul parental.

"Membrii fondatori ai coalitiei sunt deja lideri in domeniul sigurantei copiilor pe internet. Conjugandu-ne eforturile, vom impune ritmul pentru intreaga industrie de profil si vom dispune de instrumentele adecvate pentru a oferi copiilor autonomie maxima in mediul online in conditii de siguranta", a declarat Neelie Kroes, vicepresedintele Comisiei Europene.

Cele 28 de companii au adoptat o Declaratie de intentie in care au convenit sa intreprinda actiuni in cinci domenii:

  • Instrumente de raportare simple si solide: functii usor identificabile si recognoscibile pe toate dispozitivele pentru a permite semnalarea eficace a continuturilor si contactelor care par a fi prejudiciabile pentru copii si interventia eficienta in astfel de situatii;
  • Parametri de confidentialitate adecvati varstei: parametri care sa tina seama de nevoile unor grupe de varsta diferite (astfel de parametri determina in ce masura sunt disponibile informatiile utilizatorului; de exemplu, daca datele de contact sau fotografiile sunt disponibile numai pentru persoanele apropiate sau si pentru publicul larg);
  • O utilizare mai larga a clasificarii continutului: pentru a elabora o abordare general valabila a clasificarii in functie de varsta, care ar putea fi utilizata la nivel transsectorial si ar oferi parintilor categorii de varsta usor de inteles;
  • Disponibilitate si utilizare sporita a controlului parental: instrumente usor de folosit, promovate activ pentru a atinge un grad cat mai ridicat de utilizare a acestora;
  • Eliminarea eficienta a materialelor continand abuzuri asupra minorilor: pentru a imbunatati cooperarea cu autoritatile responsabile cu aplicarea legii si cu serviciile telefonice de urgenta, in vederea luarii de masuri proactive pentru a elimina de pe internet materialele continand abuzuri sexuale asupra minorilor.

Coalitia reprezinta o platforma de cooperare voluntara, iar Comisia spera ca solutiile elaborate de membrii fondatori sa fie adoptate de un numar din ce in ce mai mare de companii.

Context:

Siguranta copiilor pe internet constituie unul dintre principalele angajamente ale Agendei digitale pentru Europa. In medie, in Europa copii incep sa utilizeze internetul in jurul varstei de sapte ani. 38% dintre copiii cu varste intre 9 si 12 ani care folosesc internetul afirma ca au un profil pe o retea de socializare, in pofida restrictiilor de varsta impuse. Peste 30% dintre copiii care utilizeaza internetul o fac prin intermediul unui dispozitiv mobil, iar 26% prin intermediul consolelor de jocuri.