Grupul de hackeri Anonymous a facut publica o inregistrare a unei convorbiri secrete intre FBI si politia bricanica, dovedind astfel ca au capacitatea tehnica de a se infiltra in sistemele informatice cu un nivel de securitate foarte inalt ale guvernelor din intreaga lume, informeaza Gizmodo.

Sigla miscarii AnonymousFoto: Hotnews

Ca o ironie suplimentara, in convorbirea interceptata este vorba chiar de masurile pe care autoritatile din cele doua tari planuiau sa le ia impotriva grupului. Inca nu este cunoscut daca inregistrarea de mai jos a fost interceptata live sau sustrasa dintr-un server guvernamental, dar conform Associated Press, FBI-ul a confirmat ca materialul este autentic.

UPDATE: In paralel cu lansarea conversatiei dintre FBI si autoritatile britanice, Anonymous a lansat si un nou set de date despre un masacru din Irak, in care 24 de civili au fost omorati ca razbunare pentru un atac cu explozibili improvizati. In anul 2005, un grup de opt soldati americani au deschis focul asupra unui grup de civili, care includea trei femei, opt copii si un batran de 78 de ani, intr-un incident numit “masacrul Haditha”. Dintre cei opt soldati americani acuzati, procurorii militari au renuntat la acuzatii pentru 6 persoane, unul dintre soldati a fost achitat, iar sergentul Frank Wuterich, de care sunt legate dezvaluirile Anonymous, a fost condamnat pe 24 ianuarie 2012 pentru uciderea civililor, dar nu va face inchisoare, conform Huffington Post.

Informatiile lansate de Anonymous vor fi facute publice prin intermediul retelelor de partajare de fisiere si includ intreaga corespondenta privata a lui Wuterich din perioada masacrului si de dupa acesta, plus corespondenta intregii firme de avocatura care l-a aparat in acest caz. Conform Gizmodo, fisierele contin date complete despre marturiile si dovezile prezentate in proces, dar si remarci improprii legate de o situatie in care un grup de soldati americani au fost surprinsi in Afganistan urinand peste corpurile mai multor inamici ucisi.

Grupul Anonymous a comparat procesul lui Wuterich cu cel al lui Bradley Manning, sursa principala in dezvaluirile WikiLeaks, in ceea ce priveste opacitatea.