Comisia Europeana respinge acuzatiile de lipsa de transparenta in negocierea acordului ACTA. "Nu exista protocoale secrete"
Publicarea acestui document coincide cu o zi de proteste internationale care vor fi organizate sambata de opozantii acestui acord, care considera textul drept o grava atingere adusa libertatii internautilor.
Negocierile s-au derulat in perioada iunie 2008 - octombrie 2010 cu participarea reprezentantilor tarilor negociatoare, iar Parlamentul European a fost informat continuu despre evolutia lor, sustine Comisia, in acest document.
"UE neaga ferm ca a furnizat un acces preferential la informatii anumitor grupuri", spune Comisia, in acest document, afirmand ca nu exista "protocoale secrete ale acordului".
In cursul negocierilor, "reprezentantii guvernelor tarilor negociatoare au fost prezenti in sala", precizeaza Comisia.
Parlamentul European a fost si el informat, primind, la diferite stadii ale negocierilor, 7 versiuni provizorii ale acordului, trei rapoarte detaliate ale negocierilor si 14 note si documente de lucru interne, adauga Comisia.
Intre altele, au existat si reuniuni de consultare publice, deschise tuturor si organizate in iunie 2008, aprilie 2009, martie 2010 si ianuarie 2011, afirma executivul european.
Seful comisiei de comert international din PE, despre ACTA: Legislativul european nu poate modifica textul tratatului, poate sa spuna da, nu sau sa amane aprobarea
Din nou despre ACTA sau de ce suntem din ce in ce mai aproape de o societate orwelliana perfecta
Ioana Muntean: Acordul ACTA nu presupune modificarea legislatiei nationale si europeane
VIDEO Anonymous avertizeaza romanii: ACTA este primul pas catre dictatura pe Internet
VIDEO Romania a semnat ACTA: organizatiile pentru drepturile utilizatorilor de internet protesteaza, Anonymous promite noi atacuri informatice

Discursul de adio al lui Donald Trump: Am făcut ceea ce am venit să facem. Am dus cele mai grele bătălii VIDEO
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Navalnîi prezintă imagini cu "palatul lui Vladimir Putin": 18.000 de metri pătrați, într-un complex de 7.000 de hectare, dotat cu teren de hochei, tunele spre Marea Neagră și podgorii VIDEO
Ultimele ore la Casa Albă: Trump l-a grațiat pe fostul său consilier Steve Bannon, acuzat de fraudă- UPDATE
Ursula von der Leyen: După patru ani lungi, Europa are un prieten la Casa Albă
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO
Ideea de baza ramane aceeasi: fie si in scopuri cat se poate de nobile, instituirea cenzurii LEGALE, mai devreme sau mai tarziu, DUCE LA ABUZURI.
Punct.
O societatea inteligenta, cum ne pretindem noi a fi, gaseste resurse de imaginatie si pentru a impaca varza corporatista, dar si capra drepturilor omului. Daca tot ce pot face domnii de la casele de productie, beneficiarii nelegitimi ai resurselor de creativitatea ale unor artisti de multe ori morti in saracie sau plini de datorii, este sa intre cu mascatii in casele noastre sau sa ne supravegheze comunicatii pe internet atunci asta este o dovada indirecta ca nu este a lor creativitatea de pe urma carora ei pretind la nesfarsit drepturi de autor.
- tarile voteaza o lege fara sa stie nimeni... si nu e trecuta prin parlament, guvern etc...
si spune-ti ca nu e lipsa de transparenta?!?!?!
traiesc in 1984 (romanu) si nu stiu eu? numai acolo era perfect normal asa ceva!
adevaru e ca internetu e naspa pentru ca se pot organiza pe el proteste si nu poti controla asta si mai e naspa pentru ca marile case de discuri si film zic ca pierd bani din cauza lui (cat pierd cu adevarat e cu siguranta mult mai putin decat cat zic ca pierd... mai ales ca multe lucruri downlodate daca nu s-ar mai putea downloda NU ar fi cumparate)...
si atunci hai sa omoram netu... ce conteaza ca o sa dam toata planeta asta inapoi tehnologic?! noi o sa fim bogati!!! numai banu conteaza pentu hienele astea...
Sunt nenumarate cazuri in care organizatii pentru protectia consumatorilor au incercat sa intervina in negocieri sau sa obtina textul si au fost refuzate.