Microsoft a platit 1,05 miliarde dolari pentru a cumpara circa 800 de brevete de inventie detinute de AOL care, conform intelegerii ii va da companiei condusa de Steve Ballmer licenta pentru alte 300 de patente. In ultimul timp companii mari din lumea tehnologiei au cumparat cu bani grei brevete pentru a se proteja in fata unor actiuni costisitoare in justitie.

WSJ scrie ca se poarta de cateva luni discutii intre cele doua companii, iar tranzactia va fi parafata pana la final de 2012. Microsoft plateste 1,056 miliarde dolari pentru 800 de patente si va primi licenta (nu insa exclusiva) pentru utilizarea a alte 300 de patente pe care AOL le detine in domenii precum publicitate, cautare online si alte tehnologii.

AOL a avut anul trecut profit de numai 13 milioane dolari, la o cifra de afaceri de 2,2 miliarde dolari. Compania a pierdut teren in ultimii ani si a facut si concedieri importante, insa s-a remarcat si cumparand Huffington Post.

In ultimul timp companii foarte mari precum Facebook sau Google au platit sume imense pentru brevete, astfel incat in cazul unor actiuni in instanta sa fie protejate si sa nu fie obligate sa plateasca despagubiri uriase.