​Microsoft a prezentat Outlook.com, un nou client de mail care va inlocui treptat vechiul Hotmail si se vrea a fi o aplicatie moderna ce se poate conecta cu Skype si sorteaza automat mesajele primite pentru a usura citirea lor. Adresele de Hotmail nu vor disparea, insa cei care deja folosesc acest client pot trece la Outlook.com daca doresc sau pot alege sa-si pastreze adresele de tip @hotmail.com.

Microsoft detine Hotmail din 1998 si cifrele arata ca ar avea peste 300 milioane de utilizatori, insa a pierdut masiv teren in lupta cu Yahoo! si apoi Gmail. Compania din Redmond spune ca a venit timpul ca serviciile de e-mail sa fie modernizate si acum prezinta o varianta test a noului Outlook.com.

Noul client de e-mail va fi integrat cu serviciile din cloud ale noului Windows 8 si Windows Phone 8, dar si cu versiunile gratuite din cloud ale Word, PowerPoint, Excel si OneNote. In plus, se vor putea initia conversatii pe Skype direct din mail si tot din mail poate fi accesata aplicatia SkyDrive pentru stocare rapida si usoara a datelor pe internet.

Microsoft spune ca interfata este mai curata, iar numarul de mesaje afisate pe pagina este cu 30% mai mare decat la alte aplicatii de mail. Compania mai spune ca Outlook.com vine cu o mult mai buna organizare a mesajelor pentru a evita situatiile in care userii sunt coplesiti de numarul si diversitatea lor.

Microsoft spune ca la noul client de e-mail, mesajele vor fi automat sortate pe categorii de provenienta precum e-mail-uri de la prieteni, newslettere de la companii, mesaje de confirmare si alerte de postari pe retelele sociale.

Acum a fost lansata o versiune de test, iar compania se asteapta ca milioane de useri sa incerce adresele cu @Outlook.com.

Userii de Hotmail pot sa faca upgrade la noile adrese sau daca doresc sa pastreze adresele cu terminatiile @hotmail.com, @msn.com sau @live.com o pot face. Compania incurajeaza si userii de Gmail sa isi faca un cont de Outlook.com si apoi sa seteze Gmail astfel incat mesajele sa fie directionate catre noul outlook.com. Microsoft este convinsa ca acei useri vor prefera in timp Outlook in detrimentul Gmail.