​Paul Otellini, cel care in ultimii opt ani a condus Intel, a anuntat ca se va retrage in mai 2013, iar succesorul sau nu a fost numit, el urmand a fi ales dintre cinci executivi, cele mai mari sanse avandu-le directorul operational Brian Krzanich, scrie Financial Times. Otellini a fost doar al cincilea CEO al Intel in istoria de 45 de ani a companiei.

Paul Otellini a anuntat board-ul director ca in mai anul viitor se va retrage de la sefia companiei. El nu si-a motivat decizia, insa se pare ca sunt motive personale, nicidecum divergente cu board-ul.

Otlellini e angajat al companiei inca de acum 40 de ani si a condus Intel intr-o perioada cu multe schimbari si, desi procesoarele companiei sunt pe 80% dintre PC-uri, Intel a patruns foarte putin pe segmentele tableta si smartphone.

Analisti citati de Financial Times spun ca anuntul nu este chiar neasteptat, insa adauga ca mai neobisnuit este faptul ca nu exista un succesor clar, dar si faptul ca se iau in calcul si persoane din afara companiei.

Un posibil succesor este Brian Krzanich, cel care conduce divizia de productie si care din ianuarie este si director operational

In istoria sa de 45 de ani9 Intel a avut doar cinci directori executivi: fondatorii Robert Noyce si Gordon Moore, urmati apoi de Andy Grove, Craig Barrett si Pail Otellini.

Intel a anuntat ca in trimestrul al treilea vanzarile au scazut cu 5,5%, spre 13,46 miliarde dolari, in timp ce profitul net a scazut cu 14%, spre 2,97 miliarde dolari.