Michael Dell, fondatorul grupului informatic Dell, este foarte aproape de anuntarea unei tranzactii prin care, ajutat de banci si fonduri de investitii, va delista compania si va avea putere mult mai mare in actionariat, in incercarea de a redresa grupul ale carui vanzari pe piata PC-urilor au scazut mult. Dell valoreaza acum circa 23 miliarde dolari si are 110.000 de angajati.

Michael Dell va aduce cele 16% din actiunile pe care le detine in companie, actiuni ce valoreaza 3,7 miliarde dolari, iar in consortiul de preluare participa si Microsoft, care va pune circa 2 miliarde dolari, dar si un fond de investitii numit Silver Lake Partners care va veni cu un miliard de dolari.

Michael Dell va scoate compania de pe Bursa prin aceasta preluare si va ajunge sa detina suficient de multa putere incat sa-si impuna planurile de relansare a Dell si de diversificare a activitatilor, dupa ce vanzarile de PC-uri au scazut in ultimii ani.

Michael Dell a fondat compania in 1984, iar la apogeu Dell ajunsese sa valoreze 100 miliarde dolari, acum valoarea scazand spre 23 de miliarde dupa ce in ultimii ani compania a pierdut cota de piata si a facut pasi mult prea mici pe piata dispozitivelor mobile.

Michael Dell recunostea intr-un interviu ca a fost surprins de ascensiunea uluitoare a tabletelor si, desi compania sa a scos o tableta inca din primavara lui 2010, modelul numit Streak avea un ecran mult prea mic, 5 inch, si costa mult, fiind per total un esec de vanzari.

Dell are 110.000 angajati si a vandut de 63 miliarde dolari in 2012. Acum, tranzactia care-i da puteri mari fondatorului este pe ultima suta de metri, ajungandu-se la negocierea pretului/actiune, undeva in intervalul 13,50 - 13,75 dolari.