Dell va aduce la inceput de 2014 in Romania gama de tablete Venue si are mari asteptari de la aceste terminale, insa pe partea de smartphone-uri nu va intra fiindca ar fi necesare investitii uriase pentru a ajunge din urma marcile consacrate, au spus reprezentantii companiei la evenimentul de prezentare al noilor laptop-uri Inspiron. Dell are 103.000 angajati pe plan mondial si vanzari de peste 50 miliarde dolari, insa in ultimii ani cota de piata a fost in declin pe segmentul PC-urilor.

Dell Inspiron 7000Foto: Dell

Dell a fost prima companie care a lansat tablete pe piata romaneasca in 2010 cand aducea modelul Streak cu ecran de 5 inch care acum poate fi intalnit la smartphone-uri, insa pentru acel moment era mare si se incadra in sfera tabletelor. Compania a vandut pentru putin timp si versiunea de 7 inch, insa de aproape doi ani nu mai este prezenta in segment.

Ei bine, Dell revine la inceput de 2014 cu noua gama de tablete Venue cu modelele de 7 inch, 8 inch si 10,8 inch, disponibile, in functie de versiune, cu Android sau cu Windows.

Tabletele Dell Venue

Tabletele Dell Venue

Foto: Dell

Dell Venue 7 costa de la circa 99 dolari in ofertele de Black Friday din SUA, in timp ce modelul Venue 11, cu ecran de 10,8 inch, costa de la 499 dolari. Dell Venue 8 Pro si Dell Venue 11 Pro dispun de noile procesoare Intel Atom quad-core, nume de cod "Bay Trail". Venue 11 Pro ofera optiuni de procesoare pana la Intel Core i3 si i5 din a 4-a generatie In SUA, versiunea cea mai scumpa, cu i5 si 128 GB stocare, costa 849 dolari.

Dell Venue 8 a avut cronici foarte bune in SUA, ude costa de la 300 de dolari.

Dell a lansat marti in Romania noua serie Inspiron formata din laptopul premiun 7000, ultraportabilul 3000 si PC-ul all-in-one Inspiron 23. Preturile pornesc de la 3.700 lei.

Modelul 7000 are design din aluminiu forjat, ecran tactil, e disponibil in versiuni cu procesor Intel Core i5 si i7, iar autonomia promisa este de aproape noua ore pentru modelul cu ecran de 14 inch. Modelul Inspiron 15 are o grosime de 0,9 inch, ecran de 15,6 inch si autonomie de peste sapte ore.

Laptop-urile din seria 3000 au ecran tactil de 11,6 inch, grosimea este de 21 mm, greutatea de 1,43 kg, iar autonomie bateriei este de pana la 8 ore si 20 de minute.

Dell ocupa pozitia a sasea pe piata romaneasca a PC-urilor unde lider este Lenovo, iar pe plan mondial Dell ocupa locul locul trei cu o cota de 11,7% (dupa Lenovo si HP). In SUA Dell are 21% din piata PC-urilor, fiind devansata doar de HP.

Michael Dell a delistat anul acesta compania si a preluat controlul asupra ei, ajutat de o serie de fonduri de investitii. El a ajuns sa detina suficient de multa putere incat sa-si impuna planurile de relansare a Dell si de diversificare a activitatilor, dupa ce vanzarile de PC-uri au scazut in ultimii ani.

Michael Dell a fondat compania in 1984, iar la apogeu Dell ajunsese sa valoreze 100 miliarde dolari, acum valoarea scazand ka sub 30 de miliarde dupa ce in ultimii ani compania a pierdut cota de piata si a facut pasi mult prea mici pe piata dispozitivelor mobile.