Compania germana de solutii si tehnologii software de business SAP care desfasoara activitati si in Romania, a inregistrat venituri totale de 16,8 miliarde de euro in 2013 si estimeaza crestere de 30% a cifrei de afaceri pana in 2017, arata un comunicat de presa

Astfel, vanzarile au urcat de 16,22 miliarde euro in 2012, la 16,81 miliarde euro anul trecut, in timp ce numarul de angajati a crescut cu 2.100, spre 66.500.

Veniturile anuale din software si subscrieri cloud au crescut cu 11%, calculat la un curs valutar constant, ajungand la 5,28 miliarde de euro, in timp ce veniturile din software si servicii software conexe au crescut cu 11%, calculat la un curs valutar constant, depasind nivelul de 14 miliarde de euro.

In ceea ce priveste profitul operational, acesta s-a situat la peste 5,5 miliarde de euro, in crestere cu peste 13% comparativ cu nivelul din 2012.

SAP HANA, platforma pentru aplicatii de business in timp real, a fost un factor major de crestere in 2013. Compania are in prezent peste 3.000 de clienti pentru platforma HANA. Venitul anual generat de HANA a crescut cu 69%, calculat la curs valutar constant, ajungand la 664 milioane de euro.

In 2014, SAP estimeaza ca venitul din subscrieri cloud si servicii de suport, exprimat la standarde non-IFRS si calculat la un curs valutar constant, va atinge un interval cuprins intre 950 de milioane de euro si un miliard de euro (2013: 758 milioane de euro).

Compania estimeaza o crestere cu 6 ¬ 8% a venitului din software si servicii software conexe (2013: 14,03 miliarde de euro). De asemenea, SAP estimeaza ca in 2014 profitul operational al companiei se va incadra in intervalul 5,8 ¬ 6 miliarde de euro, exprimat la standarde non-IFRS si calculat la un curs valutar constant (2013: 5,51 miliarde de euro).

Pe termen mediu, SAP doreste realizarea unei combinatii intre solutiile standard si un avans rapid al segmentului cloud, care sa genereze o crestere continua si o extindere a marjei de profit. Compania continua sa vizeze un venit total de cel putin 20 de miliarde de euro si un venit total din segmentul cloud si servicii profesionale conexe de aproximativ 2 miliarde de euro pana in 2015.

Pentru 2017, SAP introduce noi obiective, si anume vizeaza o crestere a venitului total pana la cel putin 22 de miliarde de euro, respectiv pana la 3 ¬ 3,5 miliade de euro pentru segmentul cloud.