​Google a terminat anul 2014 cu o cifra de afaceri de 66 miliarde dolari, cresterea de 19% fiind sub cea asteptata de analisti. Profitul net a depasit 14 miliarde dolari, dar nu a mai avut cresterea din trecut, investitiile facute de Google in centre de date si activitati anexe simtindu-se in bilanturile publicate. Google are in prezent 53.600 de angajati.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astfel, in ultimul trimestru din 2014 veniturile au crescut cu cu 15%, pana la 18 miliarde dolari, in timp ce profitul net a crescut de la 3,3 miliarde dolari, la 4,76 miliarde dolari. Pentru intreg anu, cifra de afaceri a avansat cu 19%, pana la 66 miliarde dolari, in timp ce prolfitul net a urcat cu 12%, spre 14,4 miliarde dolari.

Totusi, indicatorii anuntati sunt sub cei asteptati de piata, dovada fiind si faptul ca actiunile au scazut cu aproape 3% dupa anuntarea lor.

Profitul mediu pe actiune a scazut, iar cresterea numarului de click-uri pe anunturile publicitare publicate de Google a fost de numai 14% in ultimul trimestru si de 17% in al treilea. Si pretul mediu per click in anunturi a scazut, indicator ce nu poate decat sa-i ingrijoreze pe cei de la Google.

Compania are cheltuieli tot mai mari fiindca investeste in diverse activitati anexe, iar cheltuielile pe cercetare-dezvoltare au crescut puternic anul trecut, cu 38%, spre 9,8 miliarde dolari.

Si numarul de angajati a crescut cu peste 2.000 in ultimul trimestru, pana la 53.600. Ca si comparatie, in 2007 Google avea 16.800 de angajati, in 2010 a depasit 24.000, iar la final de 2013 avea 47.200.