Apple a lansat luni seara ceasul inteligent despre care daduse primele detalii in toamna lui 2014. Acum se stie aproape totul despre Watch, insa ramane o mare enigma: este folositor cu adevarat in viata de zi cu zi? Pe internet cei nemultumiti au vorbit despre baterie, pret si dotari tehnice, in timp ce multi fani Apple au spus ca produsul este extraordinar si si-l doresc cu orice pret. Intra in articol pentru a vedea cum arata reclamele ceasului care ajunge sa coste 17.000 de dolari.

Apple Watch, editia de luxFoto: Hotnews

Este Apple Watch util in viata de zi cu zi, cand iPhone 6 este un telefon bun cu extrem de multe functionalitati? Mai are rost sa avem inca un terminal caruia sa-i purtam de grija si sa-l incarcam zilnic? Sunt intrebari pe care multi le-au adresat inaintea lansarii ceasului, dar persista si acum, dupa ce aproape toate amanuntele se cunosc.

Reactia cel mai des intalnita dupa evenimentul Apple este ca nu exista un element atat de atragator incat sa convinga instant milioane de oameni sa cumpere acest ceas care costa de la 350 de dolari in SUA si ajunge la 17.000 de dolari pentru versiunea din aur masiv. In Europa va costa probabil de la 350 euro, insa cei care si-l doresc in primele zile vor plati probabil peste 450 euro pentru versiunea de baza adusa de magazine online prompte.

A fost ironizat pe internet si pretul de 17.000 de dolari considerat exagerat pentru un ceas care peste un an va veni cu o noua generatie. La acesti bani iti poti cumpara o masina noua buna, insa cei care si-l permit nu vor pune asa problema.

Iata cateva reactii din presa internationala:

New York Times scrie ca succesul ceasului va depinde mult de modul in care vor functiona aplicatiile si de cum vor fi adaptate unui ecran atat de mic. In plus, dezvoltatorii vor trebui convinsi sa dezvolte aplicatii si va trebui sa li se spuna in ca mod pot castiga din ele.

Site-ul Gizmodo noteaza ca numai dupa multe luni se va putea spune daca Apple Watch este un succes sau un esec. Doar dupa ce sute de mii de oameni il vor fi folosit zi de zi vor putea fi trase concluzii despre utilitatea lui. Jurnalistul noteaza ca nu ar da bani pentru un ceas doar fiindca ar vedea notificarile fara a mai fi nevoie sa scoata telefonul din buzunar. Apple Watch pare un terminal puternic ce ar putea sa duca mai departe un segment (smartwatch) care nu si-a gasit publicul tinta.

Reuters noteaza ca analistii nu s-au aratat incantati fiindca Apple nu a prezentat o "killer app", o aplicatie care sa fie atat de "cool" incat sa convinga enorm de multi clienti ca au nevoie de acest ceas. Totusi, agentia de presa noteaza ca Apple se pricepe atat de bine la marketing si la personalizarea produselor, incat va vinde cu siguranta milioane de ceasuri intr-un an.

Agentia de presa AFP noteaza, citand diversi analisti, ca piata ceasurilor inteligente avea nevoie de un produs :magic" care sa functioneze precum o locomotiva care sa traga in sus vanzarile tuturor. Un alt analist spune ca Apple nu a anuntat nimic nou luni seara, in afara de preturile complete.

Ca si previziuni de vanzari, Strategy Analytics estimeaza 15,4 milioane unitati anul acesta, iar ABI Research "pariaza" pe 13,7 milioane,

The Independent scrie ca e enorm ca un ceas sa ajunga sa coste 17.000 de dolari, iar in cazul Apple e vorba de un ceas care intr-un an va fi perimat, lucru ce poate fi fatal ca si strategie

The Guardian noteaza ca lansarea Apple Watch e semnalul clar ca Apple devine un brand tehnologic de lux, dovada fiind insistenta pe materiale premium si pe preturile extrem de mari. Compania a angajat multi executivi din industria modei si vrea ca tot mai multi clienti sa perceapa produsele ca pe bijuterii.

The Telegraph scrie elogios despre ceas "este cel mai bun smartwatch din lume" La final jurnalistii noteaza: "Are cineva cu adevarat nevoie de Apple Watch? Nu. Insa el va face ca milioane de vieti sa fie mai simple si ne va scuti de ore intregi de privit la smartphone-uri"

Apple Watch, noutatile comunicate de companie

  •  Exista trei colectii la care difera materialele folosite si doua variante de ecran (38 mm si 42 mm). In varianta cea mai ieftina, cu curea din plastic si capac din aliaj special de aluminiu, pretul este de 349 dolari (respectiv 399 dolari pentru varianta cu ecran ceva mai mare).
  •  In variantele cu carcasa din otel inoxidabil preturile pornesc de la 549 dolari si ajung la 1.099 dolari, in functie de tipul bratarii alese.
  • Versiunea super premium costa de la 10.000 de dolari pana la 17.000 de dolari (carcasa si curea din aur de 18 karate). Toate variantele pot fi pre-comandate din 10 aprilie si livrarile incep pe 24 aprilie, prioritate avand noua piete importante.
  • Autonomia bateriei este de 18 ore de utilizare normala, iar ceasul se conecteaza la iPhone atat prin Bluetooth, cat si prin WiFi. Aplicatiile sunt instalate pe ceas cu ajutorul iPhone-ului, Ceasul se incarca in doua ore jumatate.
  • Ceasul e compatibil cu iPhone 5, 5C, 5S, 6 si 6 Plus.
  • Ceasul poate fi folosit pentru plati prin Apple Pay Cu ceasul poate fi chemata o masina prin aplicatia Uber, iar la aeroport ceasul poate afisa cartea electronica de imbarcare. Tot pe Watch poate fi folosita aplicatia de recunoastere muzicala Shazam si se pot da comenzi vocale prin Siri. Ceasurile pot comunica si intre ele, userii putand sa-si trimita spre exemplu valoarea pulsului.