Cofondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a dezvaluit, luni, printr-o postare pe reteaua sa de socializare online, un proiect ambitios de raspandire a Internetului in zone mai putin accesibile, cu ajutorul unui satelit care ar urma sa fie lansat in 2016, informeaza Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt entuziasmat sa anunt primul nostru proiect pentru livrarea Internetului din spatiu. Ca parte a eforturilor noastre de a conecta lumea, prin Internet.org, intram in parteneriat cu Eutelsat (n.r. unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii de satelit din lume) pentru a lansa un satelit in orbita care va uni milioane de oameni", a anuntat Mark Zuckerberg.

"In ultimii ani, Facebook a explorat modalitati de utilizare a aeronavelor si satelitilor pentru a oferi comunitatilor acces la Internet din cer. Pentru a conecta oameni care traiesc in regiuni indepartate, infrastructura traditionala de conectivitate este, adesea, ineficienta, astfel ca trebuie sa inventam tehnologii noi", a continuat cofondatorul Facebook.

Una dintre aceste modalitati presupune lansarea unui satelit in spatiu, care se afla in constructie si care ar urma sa fie gata anul viitor.

"Ca parte a colaborarii noastre cu Eutelsat, un nou satelit denumit AMOS-6 va oferi acoperire online catre zone vaste din Africa Subsahariana. Satelitul este in constructie acum si va fi lansat in 2016 intr-o orbita geostationara, care va acoperi zone intinse din Vestul, Estul si Sudul Africii. Vom colabora cu parteneri locali din aceste regiuni, pentru a ajuta comunitatile sa inceapa accesarea serviciilor de Internet oferite prin satelit", a mai anuntat Zuckerberg.

Anuntul vine la aproximativ o saptamana dupa ce Mark Zuckerberg si Bill Gates au declarat, la Adunarea Generala a Natiunilor Unite (ONU), ca isi vor uni eforturile pentru ca toti oamenii din lume sa aiba acces la internet pana in anul 2020.