Protectia datelor private: O plangere impotriva Facebook a fost declarata admisibila in Austria, deschizand calea unui prim proces civil

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 21 octombrie 2015, 14:14 Economie | IT


Facebook
Foto: pixabay.com
Un tribunal austriac a declarat miercuri drept admisibila "cu titlu individual" o plangere a juristului austriac Max Schrems impotriva retelei sociale Facebook, deschizand astfel calea unui prim proces civil in privinta utilizarii datelor personale, scrie AFP.

Curtea de apel din Viena a contrazis astfel decizia unui tribunal sesizat in prima instanta, care apreciase ca plangerea este inadmisibila in forma sa si s-a declarat incompetent pe fond.

Schrems, angajat de mai multi ani intr-o lupta cu Facebook pe subiectul protectiei datelor personale, a depus in fata justitiei austriece un recurs colectiv din partea a 25.000 de utilizatori din intreaga lume, in august 2014.

Curtea de apel a decis insa ca plangerea lui Schrems este admisibila doar cu titlu individual, subliniind ca admisibilitatea in cazul unui recurs colectiv tine de competenta Curtii Supreme.

In decizia din iulie, tribunalul de prima instanta a apreciat ca plangerea nu este admisibila deoarece petentul s-a folosit "profesional" de contul sau de Facebook si nu poate fi considerat un utilizator simplu. Acest argument a fost respins in apel.

Schrems a reportat un prim succes impotriva gigantului american la inceputul lui octombrie, cand Curtea de Justitie a UE a declarat "invalid" cadrul juridic care reglementeaza transferul datelor personale din UE spre SUA.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1886 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    sincer (Miercuri, 21 octombrie 2015, 14:52)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    Te obliga cineva sa-ti dai datele personale? Te obliga cineva sa spui ca esti in x loc? NU. Si atunci, despre ce vorbim? Despre faptul ca pe locuitorii planetei ii doare drept undeva despre protectia datelor personale de care beneficiaza doar infractorii de la Bruxelles!
  • 0 (0 voturi)    
    Utilizarea datelor personale (Miercuri, 21 octombrie 2015, 18:29)

    _tudor_ [utilizator]

    @jeanvaljeanro:
    "Iti spun un secret dar sa nu mai spui la nimeni! De acord?"
    "Da!"
    "Ok! Esti penibil!"


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by